„Închide unele uși nu din mândrie, incapacitate sau aroganță, ci pentru simplul fapt că ele numai duc nicăieri!“ (Paulo Coelho)
Ne lovim de trecut mai abitir decât ne lovim de noi înșine. Cu ochi acoperiți de dependențe, căutăm fericirea acolo unde doar ne-am mințit că există. Într-un timp în care cifra 2 era numai matematic asociată cu noi. Față în față cu tine însuți realizezi însă că în aritmetica personală ești, de fapt, 1, amăgindu-te frumos că persoana de lângă tine a închegat un NOI 2 perfect, ca sufletul tău.
Trăim în trecut mai intens decât aici și acum, iubind himere, amăgiri sau dorințe proiectate asupra celor ce credem că sunt, ne dorim să fie și acceptăm să existe în continuare.
Ne sperie viitorul clădit pe prezent, pe cei ce suntem azi, și ne simțim în siguranță într-un trecut care, așa mototolit și mâzgălit de răni cum este, ne creează impresia trăirii. Când, de fapt, e vorba despre supraviețuire.
Ne sperie noul, frica de dureri trecute ne dezlipește de prezent și ne aruncă în Atunci cu o siguranță demnă de criminalul care păcălește poligraful.
Ne păcălesc amintirile frumoase, au un efect mai puternic decât femeile de plastic care se oferă la promoție pentru câteva clipe de paradis. Asemeni lor, amintirile ne promit repetabilitate și consecvență, mințindu-ne frumos că totul durează atât cât dorești să dureze.
Sigure pe ele, amintirile astea se îmbracă asemeni damelor de schimb, epatează și ne duc la orgasme false, fără să facă efortul de a înțelege dincolo de plăcere. Noi le dăm voie să devină prostituatele de la colțurile temerilor noastre și apoi, sigure pe ele, ajung să se consume în bordeluri de lux, unde sunt plătite regește cu viața noastră. Cu anii noștri care nu se mai întorc niciodată.
Ne mințim dramatic ori de câte ori ne întoarcem la vechile uși, închise demult, le deschidem dornici de a găsi ceea ce nu am primit, de fapt, niciodată, și sperăm să fie ultima dată când vom folosi cheia.
Ne amăgim frumos că între pereții camerei unui trecut mai mult plin de durere decât de fericire vom trăi adevărata dragoste la care visăm de toată viața. De data asta vom reuși să trecem peste obstacole și să ne așezăm pentru totdeauna perna sub cap.
Și exact când ne simțim mai siguri pe noi, prezentul ne lovește ca paloșul și ne crapă în două amăgirea.
Ceea ce se bazează pe trecut rămâne trecut!
Când vom învăța oare să trăim din ceea ce suntem, ci nu din ceea ce am fost?
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
