De data asta ne-am hotarât să fim și noi turiști adevărați. Cu mașină proprie, cu copil, cu rezervări la hotel etc. Să cunoaștem Sri Lanka, țara în care locuim. Și ne-am hotarât să începem cu orașul Kandy, la două sau trei ore, adică 100 de km de Colombo, pe traficul îngrozitor din țara asta.
Pe drum însă ne-am oprit într-un loc foarte special, care se numește Pinnawalla și unde este un “orfeliant de elefanți”. Orfelintul ăsta, asta a fost la început. Chiar orfelinat. Erau cazuri de pui de elefanți sălbatici găsiți în gropi sau rătăcind singuri și care trebuiau într-un fel rezolvați. După mutări în diferite locuri, autoritățile din Sri Lanka au stabilit aici orfeliantul, într-o fostă cultură de cocos de aproximativ 10 ha, în apropierea unui râu. Cu timpul, turma de elefanți s-a înmulțit, fie prin încrucișare, fie prin alte adopții de pui abandonați, sau cazuri speciale, cum este elefantul Raja, orbit de împușcăturile unor braconieri sau o femela elefant care și-a pierdut un picior călcând pe o mină…Acum , cu 83 de pachiderme, Pinnawalla adăpostește cea mai mare turmă de elefanți domesticiți din lume.
Când am ajuns acolo, nu știam la ce să ne așteptăm. Mai bine zis, credeam că o să vedem niște padocuri cu elefanți și grajduri. Și spre uimirea și șocul meu, când am pătruns în perimetrul respectiv, primul lucru pe care l-am văzut a fost un elefant liber, fără niciun îngrijitor, mergând cu un aer destul de hotarât până la o estacadă. A trecut la câțiva pași de mine, un EU cam înghețat, condiționat cum sunt mai curând de elefanții sălbatici din Africa, unde o astfel de apropiere poate să înseamne moarte.
Aici, domnul elefant a așteptat cuminte la estacadă până când i-a venit rândul să primească fructe de la turiști… Era ora lui de primit bunătăți… M-am obișnuit apoi… toți elefanții care sunt în libertate acolo, marea majoritate, sunt socializați. Vin la turiști, se lasă mângâiați și fotografiați, primesc bunătăți…
Majoritatea preferă să stea în grup, unde turiștii sunt rugați să-i lase în pace să-și mănânce frunzele și să interacționeze între ei, însă nu există garduri, bariere etc.
Iar pentru mine, spectacolul interacțiunii între elefanți este fascinant. Nu mă pot desprinde de spectacolul a două imense pachiderme care-și sprijină frunțile, se mângaie cu trompele, se sărută…și stau apoi față în față într-o mișcătoare comuniune…
Sau să vezi năzdrăvăniile unui pui de elefant, micuț și ghiduș, care se alintă stând în popou sau tăvălindu-se pe jos, orice, numai să mai stea să se joace cu copiii (de om), în timp ce mămica lui vrea să-l ducă la turmă și-l atinge ușor cu trompa, ca o mângâiere blândă de mamică care numai că nu spune: “Hai pui, lasă joaca și hai sa mergem!” Spectacolul este fascinant. Fetița mea, Ana, se joacă cu puiul… el îi întinde trompa, Ana îl ia… era sa zic, “de mână”!
Nu sunt adeptul antropomorfizării animalelor. Toate filmulețele cu animale care vorbesc engleza, poarta haine etc, și care sunt dotate cu caracteristici strict umane, îmi repugnă. Eu iubesc animalele așa cum sunt ele, cu aspectele mai plăcute sau mai puțin plăcute pentru noi, oamenii. Dar privind aceste majestuoase, blânde, răbdătoare fiare, nu pot să nu remarc că există gesturi, expresii care par a fi comune cu cele umane.
Îl vizităm și pe orbul Raja, un “tusker”- adică elefant cu colți. Stă într-un adăpost cu un mahut care ne invită să-l mângâiem ( da’ să-i dam și lui 100 de rupii, așa, de plăcere). Mai târziu vedem cum toată turma aproape, merge la râu să facă baie și să bea, traversând drumul. O altă imagine impresionantă… zeci de uriași mergând agale, dar cu un sens “al misiunii”, dacă pot să zic așa, foarte clar. Nu e nevoie de mulți mahuți. În fruntea turmei merg pe jos doi mahuți, ca să fie siguri că se dă lumea la o parte. În rest, disciplina de grup îi ține pe toți împreună…
Fideli misiunii noastre de a fi turiști “clasici”, a doua zi, Ana și cu mine facem o plimbare pe o elefantă, Seeta. Seeta este elefanta (poate nu o fi corect gramatical, dar chiar nu pot să-i spun “femela”) de la o firmă de lângă Orfelinat, care organizează plimbări călare. Cred însă că au ceva cu turiștii… Seeta este slabă și are o șiră a spinării foarte pronunțată, și perna pe care stăm nu face aproape nimic să ne ferească de apofizele ei care ne masacrează noada la fiecare pas. Eroic, zâmbesc și dau din mână când Doina ne fotografiază, în rest, mă foiesc și înjur în gând această inițativă și-mi caut diferite poziții mai puțin agonizante. Mă gândesc că greutatea mea e de vină, până o aud și pe Ana, care, entuziastă altfel, îmi spune că și ea abia așteaptă să ne dăm jos….
O las pe Seeta. Nu este singura care face sacrificii umane… Sri Lanka este unul din puținele locuri unde elefantul asiatic are încă o populație sănătoasă, dar asta are și neajunsuri. Anual sunt peste zece cazuri de oameni omorâți de elefanți și sute de hectare de culturi distruse. Însa jos pălăria în fața acestui guvern care încearcă să remedieze și să mențină “pacea”. S-a înființat un fond de asigurări pentru pagubele pricinuite de elefanți, se întind garduri electrice care să protejeze culturile etc. Și, în special, se simte în toată țara o simpatie deosebită și o mândrie pentru elefanții lor.
Citiţi şi
11 hobby-uri care sunt la modă în România în 2024
Planificarea unui zbor cu un copil – ce merită să știi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
