Prietenul meu, Toni, răsfățatul femeilor în facultatea dintr-un mare oraș din Ardeal și bunic de la o vârstă la care alții abia își termină studiile, s-a căsătorit în viața lui de două ori cu aceeași femeie doar pentru că, cu ea, vreme de douăzeci de ani, avusese, așa cum însuși recunoștea, cele mai reușite și apocaliptice certuri și scandaluri încheiate cu împăcări duioase, cine cu lumânări parfumate și nopți romantice. După ani și ani, însă, cum era de altfel și de așteptat, relația lor s-a încheiat cu un ordin judecătoresc de restricție emis de o judecătorie locală prin care lui i se interzicea să se apropie de ea la mai mult de 50 de metri pentru tot restul vieții.
Problema e că Toni se simțea nedreptățit, neînțeles și, pe deasupra, hodoronc-tronc, o mai și iubea pe fosta și se tânguia mereu după ea. Suferea ca un câine bătut și de fiecare dată când mă întâlneam cu el, ăsta devenea subiectul nostru de discuție principal. Ca să îi alin durerea, eu o înjuram pe cățea atât de convingător pe cât puteam și îl băteam prietenește pe umăr îndemnându-l să își găsească pe altcineva.
Povestea se întâmpla într-un orășel din Olanda, în care Toni locuia la vremea aceea, aflat la granița cu Germania, graniță care trecea chiar prin mijlocul străzii principale.
(credit foto: sovhealth.com)
Dar, viața bate filmul!
Într-una din zile, fosta lui dublă nevastă s-a angajat ca barmaniță într-un bar scump de pe partea germană a străzii. Și de atunci Toni, care nu avea nici în clin nici în mânecă cu alcoolul, a început să bea în fiecare zi câte un coniac mic. Desigur, în barul din Germania. Doar traversa strada, ajungea în cealaltă țară și invalida Ordinul judecătoresc. Ordinul fusese emis în Olanda și era valabil numai acolo. Toni mergea la bar, se așeza pe un scaun, comanda un coniac mic și scump, și stătea acolo bot în bot cu fosta lui dublă nevastă ore în șir.
– Păi, măi, Toni, îl întreb, de ce Dumnezeu îți faci tu singur sânge rău și te mai duci pe la ea?
El dădea gânditor drumul fumului de țigară pe un colț al gurii și zicea, fără să se uite la mine, cu o părerea de rău pe care doar eu i-o cunoșteam.
– Așa. Ca să o mai văd. Și să o enervez!
Și pe urmă trăgea iar cu sete din țigară și râdea puțin. Un râs nervos.
Urmărește-l pe autor aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
