Vine primăvara și or să înflorească pomii, peste toate deznădejdile noastre. Norii gri n-or să ne mai întunece, și ei, zilele. Primăvara iar n-o să știe că noi, oamenii, în loc să privim zâmbind spre cerul senin pe care ea ni-l dăruiește, căutăm pricini. Și războaie. Și urât.
Mor oameni, căutând cu înfrigurare adevăruri. Se sting pentru un vis. Cu o floare s-ar fi putut face oare primăvară?…
„Totuși este trist în lume…”
*
Dar vine primăvara. Și odată cu ea, se întorc și păsările călătoare. Ce bucurie! Ce inocență! Ele trăiesc odată cu noi. Și totuși nu cunosc războaie. Nici îngrădiri, de niciun fel.
Zilele astea iar am fost năpădiți de vești triste. Sau… scandaloase. Și totuși, una dintre știri m-a ajutat azi să zâmbesc.
*
Ce bucurie simțeam în copilărie, când primăvara, pe drumul spre satul bunicii, tata îmi arăta cuiburile de berze, cocoțate tocmai în vârful stâlpilor de electricitate.
-Uite barza! spunea el zâmbind, uneori chiar oprind mașina, pe marginea drumului, ca eu s-o pot admira. Iar eu râdeam, fericită, și mă întrebam de ce stă oare într-un picior?!
“Uite barza!” este acum o… aplicație pentru smartphone de urmărire a cuiburilor de berze din România. Aplicația a fost realizată de Societatea Ornitologică din România (SOR), împreună cu compania care are grijă de stâlpii de electricitate din țară. Specialiștii SOR spun că populația reală a berzelor din România e undeva la 5000- 6000 de perechi cuibătoare.
Ce straniu, totuși, dacă ne gândim că păsările astea bat atâta drum să se întoarcă… acasă. Câta iubire, cât atașament! Ce mult am avea de învățat de la ele… Cum se organizează, uneori cu miile, în stoluri și zboară chiar 10.000 de kilometri, din Africa până la noi, în fiecare an.
Berzele nu sărbătoresc gălăgios iubirea în februarie, ca noi, oamenii. Ele se iubesc în tăcere. Ce dovadă mai mare de iubire poate să primească “doamna” barză de la soțul său, decât că acesta străbate miile de kilometri cu mult timp înaintea ei, ca să aibă timp să „renoveze” cuibul. Să-l primenească până la sosirea soaței, ca aceasta, iată, să nu mai miște niciun pai. 🙂 Căci berzele se întorc mereu la cuibul lor.
Dar să nu credeți că ăsta a fost motivul amuzamentului meu de azi. Ce v-am povestit mai devreme doar m-a înduioșat.
Ce m-a amuzat cu adevărat a fost faptul că anul ăsta a fost nevoie și de un ministru al țării noastre pentru a pregăti cuibul unei…“doamne barză”.:)
Pregătirile se vor face din timp, astfel că, cel mai târziu, la data de 25 martie, cuibul unei familii de berze va fi relocat. Nu departe, doar la o sută de metri distanță, astfel ca soțul-pasăre să poată recunoaște cuibul, pentru a începe… curățenia de primăvară.
Dacă n-am fost încă destul de explicită, revin cu câteva detalii.
Într-un sat din Maramureș, proprietarul casei din imediata vecinătate a stâlpului ce găzduiește cuibul de berze, a făcut o sesizare la Ministerul Mediului. Omul a motivat că, pe parcursul anului, în perioada caldă, “vecinii” săi călători aduc și depozitează “o mulțime de mizerii, șerpi morți și resturi animale”, care cad în gospodăria sa, producându-i disconfort.
Sesizarea, iată, i-a fost aprobată. Așa că, printr-un… ordin de ministru s-a dispus relocarea cuibului de berze.:)
Nu putem spera decât ca familia maramureșeană de berze să-și localizeze cu success cuibul, ținând cont că nu poate utiliza aplicația de smartphone. 🙂
Ramona este autoarea cărților Nu mai caut succesul și Cea mai fericită zi.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ce fac eu de mult nu se mai numește curaj, ci nebunie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
