S-au scurs mai bine de două decenii de când, sub soarele arzător al Toscanei, mânuind cu dibăcie camera, Bernardo Bertolucci plăsmuia o poveste, Stealing Beauty, despre ucenicia amoroasă a unei americance. Acest gen de cronică estivală, dintr-un microunivers, menită să dezvăluie tainele primilor fiori ai dragostei, a căpătat alte contururi în recenta peliculă Call Me By Your Name, realizată de Luca Guadagnino (Amore, A Bigger Splash). Cineastul a selectat din repertoriul clasic nunațele „la modă” (tematica LGBT) și-a transpus pasiunea în decoruri flamboiante. De această dată, tabloul unei Italii idilice din anii pop (‘80) e pigmentat cu dialoguri sofisticate și conflicte ce țin de „rațiunile inimii”.
În vara anului 1983, Elio (Timothée Chalamet) – un adolescent de șaptesprezece ani – își petrece vacanța în nordul Italiei (Lombardia), într-o vilă (proprietate a părinților săi) din secolul al XVII-lea, citind, cântând la pian și flirtând cu amica sa, Marzia (Esther Garrel), o franțuzoiacă proaspătă ca dimineața de vară. Părinții îi sunt extreme de apropiați și îi oferă o educație de înaltă calitate, tatăl fiind un eminent profesor de Arheologie (specializat în cultura greco-romană), iar mama – o rafinată traducătoare (luminoasa Amira Casar).
Talentul artistic și sofisticarea sa îl transformă pe Elio într-un tânăr matur pentru vârsta sa, deși încă mai păstrează o doză de inocență (mai ales în relațiile amoroase). În acest cadru paradisiac, Oliver (carismaticul Armie Hammer), un seducător american în vârstă de douăzeci și patru de ani, asistentul tatălui său, sosește la reședința familiei Perlman, în vederea pregătirii tezei de doctorat. Relaxarea în fața „marilor probleme existențiale” și nonșalanța lui Oliver îl agasează pe rasatul, dar arogantul adolescent care pendula între trei mari culturi (italiană, franceză și americană). Jocurile lingvistice și provocările unei veri de tipul „farniente” sunt tulburate de apariția americanului care-i părea o caricatură a lui Apollo, deși această apariție i se părea seducătoare. Toată vara, Oliver și Elio vor avea parte de experinețe care le vor marca existența.
Veritabilul talent (în materie de adaptări ale unor opere celebre) de scenarist a fost confirmat deja de numeroase nominalizări, la premiile BAFTA și Oscar. Așadar, James Ivory, cineastul care nu și-a ascuns niciodată preferința pentru adaptările bogate în emoții refulate (The Remains of the Day, The Bostonians) retranscrie, fără falsă pudoare și cu picante detalii, povestea de iubire dintre doi bărbați, în anii ’80, pornind de la romanul omonim scris de André Aciman (eminent specialist în opera lui Proust).
Luca Guadagnino abordează intriga insistând asupra problemelor existențiale care, adeseori, însoțesc cronica adolescenței. Mare parte din film se preocupă doar de modul în care un june bate la poarta maturității, dar este, firește, ispitit de tentații (senzualitatea decomplexată și bucuroasă) și de provocările sexualității (motivul central în jurul căruia gravitează întreaga regie).
Pelicula se aseamănă cu fabuloasele decoruri din provincia italiană; o frumusețe pură iradiază, iar simplitatea rămâne sursa multiplelor emoții. Întreaga regie a lui Guadagnino inspiră plăcerea comunicării, în redarea poveștii țesute între Elio și Olivier. Realizatorul se preocupă să proiecteze spectatorul într-un raport mai mult de natură emoțională decât intelectuală.
Prima parte a filmului aduce în prim-plan portretul familiei în care disputele de esență spirituală au loc într-un decor mai mult decât confortabil. Personaj eminamente aventurier (în carte), Oliver intră precum peștele în apă în această oază a familiei Perlman. Există o scenă în film, în care Oliver și Elio se plimbă prin sat, se opresc și discută despre Istorie, exact în preajma unei statui, iar camera de filmare îi urmărește îndeaproape surprinzându-i într-un plan-secvență care exprimă printr-o mișcare sintetiza mișcării jocului dintre cele două personaje. Cineastul italian deapănă, cu măiestrie estetică, tulburările produse de pasiune (fie și interzisă). Dorința și unele refulări sunt prezente pe ecran, dar cu pudoare.
Chipul lui Elio e scăldat în nuanțe juvenile, dar complexe. Talentul tânărului Timothée Chalamet face vizibilă o apoteoză emoțională – un elogiu al durerii -, punctând necesitatea acesteia ca formă de învățare, de formare. Guadagnino găsește, în acest fel, un grațios echilibru, care nu va părăsi filmul.
Descoperirea homosexualității constituie, desigur, miezul poveștii, dar temerile și, mai ales, frica sau „cultura secretizării” care decurge, ține mai mult de intimitate decât de regulile sociale. Realizatorul adoptă o poziție exemplară față de cele două personaje: complice la jocul lor, empatizând, dar cu distanța necesară (poziția cineastului se identifică cu cea a tatălui lui Elio, o prezență discretă și binevoitoare, dar mereu în preajmă).
Monologul susținut de actorul care-l întrupează, Michael Stuhlbarg, reprezintă una dintre cele mai emoționante scene din film – luciditatea și tandrețea se împletesc în acest discurs artistic. Bogata ilustrație muzicală – de la Sufjan Stevens la Psychedelic Furs, trecând prin Giorgio Moroder, John Adams, Ryuichi Sakamoto, Satie și Ravel – îi conferă acestei povești o aură de profunzime.
Finalul hibernal devine concluzia justă, contrapunctul paradoxal liric, pe alocuri melodramatic, pentru dulcea vară derulată timp de mai bine de două ceasuri. Senzația că am fost martori la o bulă temporală în Call Me By Your Name e întărită de melancolia ce se lasă odată cu trecerea verii. Totuși, această efemeră senzație din „rămășițele verii” este necesară și duce la fondarea vieții de adult. În spatele unei (aparente) cărți poștale à la „Dolce Vita”, regăsim o bulversantă istorie de amor, o sofisticată lecție de educație sentimentală, născută din dragoste și menită să stârnească pasiuni.
Regia: Luca Guadagnino
Scenariul: James Ivory, Luca Guadagnino, Walter Fasano (după romanul Call Me By Your Name de André Aciman)
Imaginea: Sayombhu Mukdeeprom
Decorurile: Samuel Deshors
Costumele: Giulia Piersanti
Sunetul: Yves-Marie Omnes
Montajul: Walter Fasano
Muzica: Sufjan Stevens
Distribuția:
Timothée Chalamet – Elio
Armie Hammer – Oliver
Michael Stuhlbarg – Domnul Perlman
Amira Casar – Annella
Esther Garrel – Marzia
Victoire du Bois – Chiara
Durata: 2h11
Premii, nominalizări:
Premiile Oscar, 2018
| Categoria | Rezultatul |
| Cel mai bun film | |
| Emilie Georges | Nominalizat |
| Luca Guadagnino | Nominalizat |
| Marco Morabito | Nominalizat |
| Peter Spears | Nominalizat |
| Cel mai bun actor în rol principal – Timothée Chalamet | Nominalizat |
| Cel mai bun scenariu adaptat – James Ivory | Câștigător |
| Cel mai bun cântec original – Sufjan Stevens | Nominalizat |
Premii Globul de Aur, 2018
| Categoria | Rezultatul |
| Globul de Aur pentru cel mai bun film (drama) | Nominalizat |
| Globul de Aur pentru cel mai bun actor (dramă) – Timothée Chalamet | Nominalizat |
| Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar – Armie Hammer | Nominalizat |
Premii BAFTA, 2018:
| Categoria | Rezultatul |
| Premiul BAFTA pentru cel mai bun film | |
| Marco Morabito | Nominalizat |
| Emilie Georges | Nominalizat |
| Peter Spears | Nominalizat |
| Luca Guadagnino | Nominalizat |
| Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor, rol principal – Timothée Chalamet | Nominalizat |
| Premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat – James Ivory | Câștigător |
| Premiul David Lean pentru regie – Luca Guadagnino | Nominalizat |
Premii Berlin, 2017:
| Categoria | Rezultatul |
| Trofeul Teddy pentru cel mai bun film – Luca Guadagnino | Nominalizat |
Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.
Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.
Citiţi şi
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
