Avem Opoziție cum avem șaorma la fiecare colț din târgurile noastre orientale. Are de toate și după ce o constați te resimți la fiere și te ia, discret, starea de vomă.
Dacă dai la o parte indivizii care tânjesc și ei să parvină, uteciști ideali nimeriți în secolul greșit, indivizi fără meserie la bază care vor să se ghiftuiască și ei prin case de protocol, să facă obezitate morbidă cu moalele dos în fotoliile din Palatul lui Ceaușescu și să râgâie privilegii, fanaticii de ziua a șaptea, staliniști în fond, intelectualii vopsiți care n-au auzit de Bezuhov, perdelele de fum, antipesediștii din oportunism, de parcă antipesedismul e o viziune politică în sine, mai rămâne hei-rupul unor utopici căzuți în alt scenariu.
E, totuși, cam puțin pentru o Opoziție. Ăsta e nivelul – dacă nu e, de unde să fie?
Puterea ultimilor ani s-a remarcat prin promovrea indolenților, incompetenților, slugilor tupeiste, proștilor făcuți grămadă de bani, bugetarilor notorii de mici, jalnice marionete manevrate de penali pe care doar un sistem de justiție deficient, cum e românescul, îi poate lăsa în libertate. Cunoaștem.
Bun. Și ce punem în rest? Păi, ce să punem? La ultimul partid istoric avem batistatul paralel, muțunache televizat în prime-time să urle că jos ăilalți. Bine că avem președinte mai voiajor ca porumbeii – un plăvan gresier adecvat ca piatra-n pantof.
Mai departe, la Opoziția tânără, care nici n-a dat prin fesene, avem multă isterie, puțină direcție, mofturi și pusee ceaușiste.
Cetățeni pe care dacă îi lași în gară la Pașcani încep să plângă că n-au călătorii dinți, dar lor li se cuvine. Sunt noua nomenclatură de drept divin.
Înțeleg puțin spre deloc din starea mizerabilă a țării noastre, din primitivismul ei pe atât de multe paliere. Apele nu sunt despărțite și se ascund și ei acolo, la grămadă, în spatele acestui monstru bugetofag care e pesede, sperând să agațe o funcție, cât de mică.
Când nu o să mai fie nevoie de Piața Victoriei, să vedeți scroafe noi urcate-n copacii vechi. Și dă-i și luptă cu greaua moștenire.
Situațiunea: pe de o parte, plăcuță suedeză pesede, pe de altă parte, plăcuță suedeză ăilalți și cetățeanul tot turmentat, amețit ca o găină proaspăt decapitată. Ce să alegi între retorica de Obor și moftangiii care i-ar duce la canal pe cei care nu se supun noii miliții a gândirii? Că n-ai ce să alegi.
Cu toate acestea, trebuie să facem din nou frumosul nostru exercițiu democratic de a alege răul cel mai mic și a ajunge în același loc, privind ca proștii la lună: cum om fi ajuns noi aici?
Dar cum să nu fi ajuns când singura idee din ultimii treizeci de ani a fost saltă tu de pe tronul puterii să șed eu, că nu sunt tu. Bine, dar cine ești? Aripa luminată a Securității? Obritoarea? O clică de mici impostori călărind valul de ură? Emanații din marile laboratoare ale gândirii care ne-au mai dat prieteni de-ai lui Costică Argint?
Avea dreptate și Ion Iliescu, nemuritorul scăldat în sânge de studenți de odinioară: avem democrația originală.
Popcorn să fie.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
