Mă uit la tine, aşa, din depărtare şi văd cât eşti de calm. Nimic nu pare să-ţi clintească echilibrul. Eu mă agit ca proasta să fac şi asta, şi asta, şi asta. Ieri, deşi a fost sărbătoare, ai vrut să mănânci peşte. Am stat 12 ore la serviciu, apoi m-am dus acasă. Abia aseară m-au apucat dracii. Cât Dumnezeu te poţi uita la ştiri? Multe le ştiu pe de rost.
Săracul crap, l-am curăţat de solzi cu nervi de-i săreau ochii şi alta nu. Cum să nu, doar ţi-am zis: “Curăţă măcar usturoiul…”
– Lasă, ai mormăit, mai târziu!
Eu ştiu că “mai târziu”, la tine, e niciodată.
După ce ţi le-am pus pe toate dinainte, parcă mi-ai dat cu paru’n cap:
– Auzi, ai cam uitat să pui sare’n mămăligă! mi-ai spus rânjind.
– Ei, ce vorbeşti? Sare am pus, bre, da’ nu câtă vrei tu! ţi-am răspuns degajată. Aparent.
Dar alaltăieri, la Carrefour? Măcar în public să fiu o doamnă, nu?
– Ia înşfacă tu sacul de mâncare pentru Lola şi pune-l în coş, are 10 kg, ce dracu’?
Te uiţi la mine umflând nările, pufneşti degeaba tătăiţă…
La ieşire, ştiu, mă duc la coadă la covrigi. Plouă torenţial şi tu vrei covrigi cu seminţe. Bun! Mă postez la coadă… Privirea îmi cade pe ceafa groasă a cocalarului din faţa mea. Un lanţ gros, cam cât degetul meu mic, se răsucea fără scăpare. Cobor uşor pe umerii rotunjori şi spinarea lată. La spate, iese în evidenţă portofelul pe care îl scoate cu o mişcare scurtă:
– Dă-mi două gogoaşe cu vanilie! spune poruncitor fetei.
– Nu avem decât una… asta expusă.
– ‘tu-i morţii mă-sii! spune tandru luând din frigider o apă plată.
Ajung fugind la maşină. Ah, ce cald e şi bine!
Tu înfuleci covrigi cu seminţe schimbând rapid vitezele. Îmi vine să te pup, ţie nu-ţi plac “gogoaşele” de panificaţie.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
