Cu această ocazie vreau să vă mulțumesc. Tuturor. Pentru… nu știu pentru ce. Nici nu am nevoie de un motiv. Mie îmi place să mulțumesc.
Mulțumesc șoferilor care îmi permit să traversez regulamentar pe trecerea de pietoni.
Mulțumesc funcționarilor publici care îmi dau voie să aștept ore întregi la cozi. În special doamnei blonde de la Registratura Direcției pentru Persoanele cu Handicap din Timișoara care m-a lăsat să aștept 40 de minute pentru că ”dosarul trebuie să îl ia colega, nu eu”, în condițiile în care ele stau spate în spate. Dar, deh, sunt cucoane. Ele și lenea.
Mulțumesc administratorilor de bloc care, în fiecare lună, îmi “umflă” factura la întreținere.
Mulțumesc șefului și corporațiilor din lumea întreagă pentru că tot ceea ce îmi cer e să muncesc mult pe bani puțini.
Mulțumesc tuturor vânzătoarelor, în special celor din mall, care mă privesc cu dispreț pentru că nu sunt “cool”. Sau poate doar pentru că le deranjez.
Mulțumesc farmaciștilor care îmi vând Nurofen, deși au și Paracetamol pe stoc.
Mulțumesc celor care îmi spun ce, cum și cât trebuie să gândesc.
Eu sunt cetățeanul, angajatul, clientul model. Nu mă plâng. Nu îmi cer drepturile. Nici măcar nu mi le cunosc.
Eu înghit tot. Fără discernământ.
Nu mă angrenez niciodată în polemici. Sunt de ambele baricade. Nu se știe când și de cine ai nevoie la un moment dat, în viață.
Nu îmi sustin niciodată părerile. Nici nu știu dacă am. Nu mă interesează.
Nu îmi place să am coloana vertebrală dreaptă. În timp, am învățat că e mult mai ușor dăcă te târăști, accepți și, mai ales, taci.
Tocmai de aceea (habar nu am care aceea), eu vă mulțumesc!
Citiţi şi
Timișoara și Sibiul, două destinații de city break
Părintele Ionuț Blidar și enoriașii srilankezi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
