Cum ar fi fost viaţa mea dacă aş fi locuit în aceeaşi casă cu Octavian Paler? Sau sub acelaşi acoperământ cu Andrei Pleşu? Ori în vecinătatea lui Iosif Sava… Sunt câteva suflete pe acest pământ pe care mi le-aş fi dorit în arborele genealogic. Aş fi fost un om împlinit şi nu aş mai fi aşteptat „viaţa veacului ce va să vină”.
Dacă ar fi să mă încred în simbolistica sufletului pereche, aş spune că rostirile despre sine ale lui Paler sunt propriile mele grăiri despre sine, meşteşugite de un altul. Spune Octavian, „eu cred că am fost mai degrabă trăit de viaţă, decât am trăit eu viaţa. În fapt, de câte ori mă uit în urmă, constat că, în genere, deciziile mele au fost ezitări eşuate – eu am amânat mereu, am tergiversat mereu, lăsând, într-un fel, destinul să decidă în locul meu”.
Octavian s-a salvat prin întoarcerile sale repetate la mitologia greacă, la copilul din Lisa, la cărţile sale – variaţiuni pe aceeaşi temă: „singurătatea a făcut mereu parte din destinul meu”. Suflet introvertit, având o „sensibilitate bolnăvicioasă”, Octavian Paler devine personajul central al propriilor sale cărţi. Opera sa este o spovedanie continuă, un dialog neîntrerupt cu un celălalt care-i citeşte confesiunile, izbăvidu-l de viaţa pragmatică, de fiară nehrănită, aşa cum preotul te izbăveşte de păcat.
Sunt oameni pe acest pământ pe care îi ia pe sus orice boare de vânt – „am trăit prea defensiv, prea precaut, şi din această cauză am în urma mea o existenţă cu prea multe febre false. Toată viaţa m-am apărat, m-am ferit, am pus între mine şi ceilalţi o barieră, am stat la pândă. Nu m-am dăruit în întregime, mi-am păstrat căi de retragere, mi-am protejat singurătatea”.
Lectura lui Paler este asemeni unei respiraţii a aerului sacru de mănăstire. Îl citeşti ca şi cum ai fi prezent la liturghie, paginile te poartă printre şoapte de îngeri, pe măsură ce trec clipele cuvintelor lui, te apropii de Crez.
Confesiunile lui Octavian Paler te ajută să traversezi deşertul singurătăţii sau iadul suferinţei. Sunt fragmente care vin spre tine ca o dulce mângâiere pe obraz, sunt înfloriri de cuvinte care îţi confirmă gândurile, dându-le valoare.
Ar trebui, poate, să spun că mi-am salvat jumătate de suflet prin lectura acestui boier al spiritului, care a purces din Lisa pentru a ne fi, unora dintre noi, spre folos spiritual. Atunci când nu mai am încredere să spovedesc viaţa cu oamenii care respiră în timpul şi-n spaţiul vieţii mele, revin la Octavian Paler: „de la Camus am aflat că singurătăţii trebuie să-i răspundem cu tandreţe, iar trupului care ştie că va muri să-i recunoaştem dreptul de a se bucura de sărbătorile luminii. Există singurătăţi din care nu se aude nicio şoaptă, însă când va răsări soarele şi se va deschide poarta vom descoperi uimiţi că în clepsidră nisipul a înflorit”.
Paler surprinde, cu folos spun eu, impactul vital pe care îl are iubirea sau neiubirea în coagularea personalităţii omului: „un destin ratat a început întotdeauna prin a nu mai iubi nimic sau a iubi rău”. Destinul fiind caracterul omului. Dacă este neiubit ori nu a fost iubit la timp, omul se comportă ca un sclav în absenţa stăpânilor, intrând într-o vreme a Saturnaliilor, care se sfârşeşte cu un sacrificu emoţional – omul devine fiară.
Îmi place Paler pentru că mă povesteşte pe mine mie însumi: „mă despart cu greu de oamenii cu care, cât de cât, m-am obişnuit. Fiecare despărţire lasă în mine un gol, o nedumerire”.
Mă despart de această pagină, dedicată prietenului neîntâlnit în carne şi oase, dar simţit mai aproape decât cordonul ombilical, cu o confesiune indirectă: „mă mişc în zona tulbure şi indecisă unde singurătatea şi nevoia de alţii se amestecă la fel ca ziua şi noaptea. Nu pot nici să fiu cum aş vrea, deschis, sociabil, nici să mă izolez, cum am, câteodată, impulsul s-o fac, iar incapacitatea de a alege un drum mă costă”.
Mă gândesc la faptul că umanitatea aceasta ar fi avut un cu totul alt istoric dacă omul generic ar fi fost mai pătruns de spirit. Dar nu-i bai, Dumnezeu nu a creat niciun intelectual, niciun suflet sensibil. Era nevoie doar de popularea unui spaţiu.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
