Iarna noastră de la Chișinău n-a mai semănat cu niciun alt anotimp.
Fumam lachi straic sur și ningea peste colțul nostru de lume și noi eram fericiți. Pentru Alexandru totul era nou și fabulos: el avea așa o inimă care se înflăcăra la cele mai mărunte lucruri.
Îl înnebunea cum vorbeam noi, cum fumam și cum beam și cum ne certam noi, pentru a ne împăca în zorii zilelor, în bucătării mizerabile, încălzind un ceai cu termoplonjonul și cântând în rusește Vîsoțki “ne-om spune adio în curând”.
Minunata sa ureche muzicală – din limba rusă nimic nu putea să prindă. Tot ce era în stare să spună era: etă bukva p – iată litera p. Și așa spunea pe stradă și la bufet, așa le spunea prietenilor noștri, lui Pașa, lui Oleg, lui Timur și iubite sale Liuba, de care era scandalos de evident că este de asemenea îndrăgostit.
Voi trăiți viața, ca și cum ați vrea să vă răzbunați că v-a fost dată – așa îmi spuneai, Alexandru, și eu te credeam. Iar acum chiar cred că ai dreptate – noi așa trăim.
Ți-am vorbit despre Viktor Tsoi și despre cerul altcuiva pe care ajungi în unele dimineți să îl privești de la alte ferestre și pachetul meu de lachi straic sur nu se termina niciodată, ca și cum un Dumnezeu bun ne-ar fi lăsat să fumăm până la sfârșitul poveștii.
Noi făceam dragoste fără introducere și uneori fără încheiere, peste iarna noastră de la Chișinău au trecut atâtea anotimpuri, dar niciunul nu i-a mai semănat. A fost ca și cum cineva ne-ar fi poleit timpul acela cu aur alb, ca să îl avem pentru totdeauna.
Tu, Alexandru, mai ții minte noaptea în care l-ai provocat la duel pe Serghei, vreau să mor ca Lemontov!, urlai, vreau să mor ca Pușkin!, urla Serghei, dați-mi un revolver!, dați-mi un revolver!, și când s-a făcut dimineață amândoi trăiați, beți-morți, și Alioșa vă ducea pe umeri. Arătați ca tâlharii dați jos de pe cruce, cu Iisus Hristos între voi, ar fi fost drăguț să vă fac o fotografie, dar noi nu ne făceam fotografii, noi nu aveam nevoie de fotografii. Și urletul tău fericit, ca al unui leu care își înalță răgetul către cer anunțând că e atât de viu.
Citiți și Lisa: o poveste
Tu, Alexandru, oare te-ai mai gândit la mine, și dacă te-ai mai gândit, la ce anume din toată povestea noastră? Eu nu am mai mers cu tine pe Nevski Prospekt, așa cum ne-am promis, nu am mai avut nopțile noastre nesfârșite și albe, și nici Neva n-am avut-o, dar eu am fost acolo pe Nevski Prospekt și știu că m-am gândit la tine, și știu că tu ai fost acolo și eu voi merge iar pe Nevski Prospekt și voi purta o lumânare în mână și, oricât va bate vântul, vântul nu va putea să o stingă.
Mereu ne-ai găsit prea patetici și întotdeauna ai avut dreptate și pe cerul din Sankt Peterburg va dansa o lună plină ca în poveștile orientale cu final fericit. Oare cum s-ar fi terminat povestea noastră dacă nu m-aș fi îndrăgostit de un trapezist și nu aș fi fugit cu circul, în cel mai patetic dintre gesturile mele de femeie?
Ai fi râs dacă ai fi aflat că după trapezist, m-am îndrăgostit de un îmblânzitor de fiare sălbatice și abia apoi de un clovn. O, ce ai mai fi râs, când ți-aș fi povestit că am ajuns dansatoare de flamenco și am dansat și la bară în orașul Sevilla – aici au sfârșit visele mele de balerină.
Giulietta Masina în rolul Gelsominei, La Strada, Fellini, 1954
Vezi bine, eu nu am fost Gelsomina și niciunul dintre circarii mei n-a fost Zampanò, ceea ce nu înseamnă că n-am sfârșit și eu fără vise, la stradă, făcând jonglerii pentru o pălărie cu mărunțiș.
Dar nu – nu o să îți spun niciodată ce i se întâmplă oricărei actrițe care o joacă pe Nina între actul al III-lea și al IV-lea din Pescărușul. Nina pleacă la Moscova, face un copil, joacă prost teatru, îi moare copilul și rămâne fără bani – asta ne povestește Nina în actul al IV-lea. Dar de unde și-a luat Cehov toată cruzimea între actul III și actul IV, n-am știut niciodată, poate că tu ai fi știut.
De ce, Anton Palvovici, de ce? Doar pentru o antiteză perfectă cu Sonia? Doar pentru a exagera un efect textual? Noi trăim viața ca și cum am vrea să ne răzbunăm că ne-a fost dată?
Alexandru, eu știu ce înseamnă să ajungi să trăiești în subsoluri închiriate, să faci curat în casele străinilor, știu altele și mai rele, despre care poate că ar fi mai bine să tac.
Iar tu, Alexandru, sigur știi că adevărul e întotdeauna ceva mai complicat – și că eu am fugit atunci doar pentru că puteam încă să fug și nu era prea târziu și, dacă ți-am zdrobit atunci inima, mă consolez că cioburile acelea au dat sângele poeziei tale.
Am citit treisprezece cronici, toate pozitive, la debutul tău – nu e mare lucru, mi-ai fi spus, poate că nu era mare lucru, dar eu așa îmi luam veștile despre starea inimii tale rănite, din versurile tale, și tot așa mă și consolam.
Poate dacă am fi avut fotografii din iarna noastră, poate lângă statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, poate dacă eu aș fi zâmbit ca Gioconda și tu nu ai fi știut ce să faci, fiindcă mereu pe chipul tău se luptau mai multe sentimente și niciodată nu știai care va învinge.
Iarna noastră de la Chișinău n-a mai semănat cu niciun alt anotimp și eu nu pot să o arăt nimănui și tot ce pot să fac este să mi-o povestesc și să mi-o povestesc iar, ca și cum aș spune o rugăciune chiar dacă nu e nimeni care să o asculte.
Poate că noi eram făcuți pentru exil, Alexandru, poate că trebuia să trăim și să murim la Vorkuta, la patruzeci de kilometri cu trenul de Moscova, la Polul Nord, să ne înghețe sângele și nici toată votca din lume să nu ne mai aducă la viață.
Cehov a scris-o pe Olga Knipper în toate femeile din piesele sale, iar Olga Knipper l-a părăsit, ca o nemernică, lăsându-l pe Anton Palvovici singur cu moartea. Ea nu a fugit cu un trapezist, dar eu știu ce a fost în inima ei, Alexandru.
Eu știu ce a fost în inima ta, Olga Leonardovna, și te iert, și mă iert și pe mine. Ai rămas pe pământ cincizeci și cinci de ani după moartea lui Anton Pavlovici.
Pentru o pedeapsă pe viață, e de ajuns.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Sylvie Guillem – steaua baletului francez, a lumii
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
