De câteva zile port pantofi cu tocuri sonore. De tot atâtea zile îmi ascult cu mult mai multa atenţie paşii, ritmul, cadenţa lor, şi merg cu bărbia ridicată.
Şi asta fiindca am avut norocul să nimeresc, pe neplănuite, la un workshop de flamenco.
Tu ce înţelegi prin flamenco? Probabil că îţi vin şi ţie în minte aceleaşi imagini pe care mi le declanşa şi mie denumirea acestui dans: o rochie roşie cu negru, cu multe volănaşe pe trupul unei femei cu tenul măsliniu şi părul prins strâns într-un coc, cu o floare după ureche. Bătăi din palme şi pocnete din tocuri, pantofi cu bucăţi de metal pe talpă. Şi foc, mult foc în aer şi în palmele ei care descriu mişcări mistice, în cercuri succesive.
Nu ştiam la ce să mă aştept de la workshop, însă instructoarea, o frumoasa spanioloaică numită Rosa, care şi-a purtat anii, lecţiile de dans şi rochiile prin mai multe ţări, pe mai multe continente, a făcut acele 4 ore dintr-un week-end însorit să devină mai mult decât o lecţie de dans. Să spun câ a fost o lecţie de feminitate şi tot ar fi prea puţin.
Rosa vorbea grupului de fete, femei, tinere domnişoare entuziaste într-o amestecătură de română, spaniolă şi engleză. „Flamenco nu venit de la conservator. Nu este balet, fără reguli. Flamenco venit de pe stradă. Nu avea chitară la început, era doar dans, ritm din pantofi, şi bătăi din palme şi cântec. Chitară venit mult mai târziu.”
Flamenco-ul, acest street dans de provenienţă andaluză, este numele generic al mai multor tipuri de dans, unite prin trăsături şi prin metrica specială pe care o are muzica (metrică de 4 sau de 12 măsuri). Teoriile asupra orginii numelui sunt multe, dar am putea să ne oprim asupra uneia destul de plauzibile: este „flamante”, pătimaş, arzător.
Născut din contribuţiile mai multor popoare, printre care ţiganii Andaluziei, maurii, evreii sefardici, spaniolii din regiunea Andaluziei, toate presărate cu influenţe bizantine, flamenco-ul vibrează cu pofta de viaţă şi de libertate a trecutului său, a dansatorilor săi.
Mişcările de flamenco sunt toate oglindiri ale puterii. Femeia nu avea voie să fie mândră, să îşi exprime furia, orgoliul, păşea cu umerii traşi şi cu capul uşor plecat, ne povestea Rosa, dar când dansa flamenco, îşi împingea pieptul înainte, braţele-i deveneau aripi de vultur, iar postura sa era a unei regine care nu graţia cu privirea decât proprii paşi de dans.
Dansatoarea de flamenco este pe jumătate felină, jumătate femeie, cu acel sangre caliente care curge prin venele spaniolilor.
Printre bătăile de palme (de mai multe tipuri, mai multe intensităţi), intercalate cu bătăile de talpă, de toc, de vârf metalic se aud strigările de „Haleo”, încurajările pe care le primeşte dansatoarea: „ Olé! Guapa! Vamonos!”.
Fiindcă în flamenco ne călcăm fricile în picioare şi ne punem pe vânat!
Citește și Poate îți folosește povestea mea
Citiţi şi
Andaluzia. Sufletul geometric al Spaniei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
