Nenorocitele alea de ore petrecute în adolescență citind și meditând la cum aș vrea să fie viața mea mi-au creat un crez de la care nu pot nicicum să mă dezmint – nu vreau să port albitura aia de rochie de mireasă. Nu am vrut niciodată. Nici când aveam 12 ani, nici când aveam 20 și sub nici o formă acum, la peste 30 de ani. Am urât mereu ideea de a mă costuma și a poza pentru un public care, de fapt, nu știe ce e cu adevărat în sufletul meu. Cât de mult iubesc omul pe care l-am ales ca partener de viață, ce compromisuri am făcut pentru a funcționa relația, cum îmi văd viața de acum încolo, ce temeri și trăiri am.
Mi s-a oferit ocazia de a mă deghiza și a mă afișa în cea mai elegantă rochie de mireasă, dar nu am vrut pentru că și atunci credeam cu tărie că nu poate o cârpă să reflecte ce simt și ce implică evenimentul semnării unui act. Înainte de uniune, mă uitam după rochii și căutam ceva care să mă reprezinte. Sentimentul de a fi în rând cu lumea și a aparține normalității te mai bântuie câteodată și te face să pierzi timpul cu prostii.
Nicicum nu am reușit să mă simt bine în asemenea obiect vestimentar. O singură dată am probat o rochie și m-am simțit ca un clown, aveam senzaţia că mă sufoc și nu știam cum să o dau mai repede jos.
Industria nunților se folosește de toate mediile posibile pentru a spăla pe creier domnițele credule, idealizând o rochie și transformând-o într-un simbol al iubirii adevărate, a fericirii veșnice, a cuplului perfect și a căsniciei plină doar de evenimente frumoase. Pentru multe fete, visele se opresc la a îmbrăca nenorocita aia de rochie albă. Dincolo de ea e spațiu gol, nu mai găsești eventual decât dorința de a avea un copil, un job stabil și un bărbat care să nu o înșele.
Trebuie, totuși, să recunosc că îmi place să îi văd pe alții costumați în cuplul perfect. Sunt imagini frumoase, care îmi iau și mie ochii. Zâmbete, îmbrățișări, domnișoare și domni de onoare, verdeață, porumbei și lebede – ingredientele perfecte pentru un drog al cărui efect să te țină maxim vreo două luni. Scriu asta pentru că după se va instala realitatea. Ea e diferită la fiecare, dar va avea cam aceleași ingrediente: sunt bărbat, sunt nevastă. Nu ești femeie, ești nevastă. Așa te vrea societatea minunată în care trăim, eu doar îți expun ce te așteaptă dacă ești la prima căsătorie.
Da, mă puteți blama liniștiți că nu știu ce e aia rochie de mireasă și cât e de frumos e să îți găsești sufletul pereche și să ai o nuntă ca în povești cu el. Serios??? Ați văzut voi oameni care au avut o nuntă ca în povești în România? Am fost la câteva nunți la viața mea, inclusiv la a mea :), și am văzut doar miri stresați, nedormiți, care se forțează să zâmbească, să mulțumească toți nuntașii, părinți agitați și stresați, nuntași care trebuie să se conformeze unui ritual tâmpit creat de alții și urmat ca la carte la toate nunțile. Acestea sunt doar câteva opinii legate de minunatul eveniment. Și credeți-mă că nu e o opinie pe care mi-am format-o doar în ultimii ani.
Femeile care pot și simt că le reprezintă rochia de mireasă sunt frumoase și le stă foarte bine, mai ales dacă în suflet au ceva real și nu doar proiectează asupra viitorului soţ propria viziune a partenerului ideal. Totuşi, nu există mireasă urâtă.
O cititoare
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
