– continuare de aici –
Mi s-a deformat gura. Așa m-am trezit de dimineața. Nu, nu e vreun anevrism sau ceva, Doamne ferește! Dar când m-am uitat în oglindă, moaca mea cu care eram obișnuit, era ca o felie de pepene pe un cap de dovleac. Zâmbeam ca un prost, eu, la mine. Ca să fie totul ok, la colțul gurii mi-a înflorit un coș ca un tentacul de melc cu zeamă de păpădie în vârf. M-am uitat vreo două minute, încercând să înțeleg. De unde vine coșul acesta, că doar nu sunt nef*tut?! și ca atunci când nu-ți pasă că e apa rece și tu ești vânăt și mai stai, așa zâmbeam eu cu moacă de vânzător ambulant de pești morți. Pur și simplu, nu-mi păsa. Nici că arătam ca un buhai neras, nici că aveam un coș zemuind pe o moacă ce nu putea să-și șteargă zâmbetul. Cred că tot ce trebuia să fac acum era să sug o lămâie.
Apoi, o voce pițigăiată mi-a amintit: „Îmbracă-te că întârziem la înmormântare!!!” A, da! Asta trebuia să fac.
A murit Vasile. Nepotul lui soacră-mea, ăla de și-a lăsat familia pentru o ștoarfă din Caracal. I-a explodat ficatul, în bodega din sat, în timp ce storcea cu disperare ultima picătură de rachiu. Pe caiet. Că Vasile a pierdut tot, casă, pământ, nevastă, copiii. Ștoarfa a plecat în Spania să facă videochat, cu unul care purta șosete roz cu sandale și costum. Așa mi l-a descris soacră-mea. Nu l-am cunoscut pe Vasile, dar din povești pare a fi vreun Zorba din neamul lor.
Am încercat să-mi șterg zâmbetul tâmp de pe moacă, doar merg la înmormântare, ce naiba, nu e cazul să zâmbesc ca un practicant de religii dubașe. Dar nu pot! M-am îmbrăcat, costum negru, cravată, batistă cu dungă neagră. M-am pieptănat, m-am ras, m-am parfumat, eram ca scos din cutie, mai puțin tentaculele de melc pudrate cu zeamă de păpădie. Ei, un coș! Nu-i un capăt de lume. Se mai întâmplă. Dar zâmbetul nu se lăsa împachetat. E acolo. Prin cap îmi umblă numai fluturi multicolori, gâze mici și simpatice, puf de păpădie și polen de flori de cireș… și sânii lui Goguța. Mamă, ce sâni! Tari, fermi, cu sfârcuri hotărâte, țuguiate, sâni cu personalitate, ca niște bulgări de ispite halucinante… of, da! Asta pentru că aseară am fost cu Goguța. Cea din clasa a opta, cu merele. Alergătoarea. O sută de metri garduri, aruncătoarea de mingi de oină, prima căreia i-au crescut mingi de oină sub tricou. Goguța, de ne înnebunea pe toți, inclusiv pe profu’ de sport.
De vină e Jorj, cu J. Asociatul meu, care de fapt e George, dar de când a terminat studiile de design în Paris a devenit Jorj, cu J. A întâlnit-o la un vernisaj, de picturi în ulei. Goguța e pictoriță, stă la Paris și acuma o cheamă Ginette. A venit pentru câteva zile în țară. Jorj, cu J, a hotărât că e vremea să mai ies din birou, că oricum mă belesc în gol de câteva ore, și să mergem să bem ceva în centru vechi. Ca să uit de Zelda, m-am dus. Ginette arăta trăznet. O salopetă cu spatele gol, dintr-un material săltăreț, îi cădea pe sânii obraznici și… cam atâta am văzut eu. După câteva discuții, mi-am dat seama că în toată viața mea până atunci am căutat sânii Goguței din clasa a opta. La toate femeile mele, la toate iubirile sau partidele de sex. Toate aveau un punct comun: care sunteți, mă, sânii Goguței? Ei, sânii ăștia acum stau fix în fața mea și eu mă holbez la ei printr-un pahar. Sunt mișto și așa, prin sticla albă cu tentă gălbuie de la felia de lămâie ce plutește prin el.
Ginette a devenit Gin. Distanța dintre noi s-a tot micșorat, paharele goale s-au tot înmulțit până când mâna mea a alunecat prin breteaua salopetei ei, fix în aria de acoperire a unuia dintre sâni. În acel moment, îmi venea să plâng de fericire, să mă cuibăresc în brațele mamei mele în timp ce-mi cântă un cântec de leagăn și să adorm așa în miezul fraged și zemos al copilăriei mele. M-am trezit din amorțeală când Gin mi-a strecurat două cuburi de gheață în pantaloni. Am crezut că m-am electrocutat la un c*i. Jorj, cu J, s-a întâlnit cu o femeie de la bancă, cel puțin așa mi-a zis, că o știe de când a depus banii pentru ultima investiție. Doamna a fost tare drăguță și l-a ajutat cu actele. La cum arată situația, cred că el a ajutat-o cu bufeurile de menopauză, că, deși, arată trăznet, cred că are undeva spre cincizeci. Dar Jorj, cu J, a dispărut fără urmă, lăsându-mă singur cu sânii Goguței. Nu sunt un curvar, dar ăsta a fost exact momentul oportun să dispar cu Goguța, pe nu știu ce dealuri, cu mașina, în stare de amețeală, soră cu beția. Goguța, actuala Gin, școlită în Franța, s-a dovedit a fi nimfomană. Așa, eu, bărbat cu familie, cu amantă pe care o visez zi și noapte, cu soacră care gătește tot, și ficatul meu dacă trebuie, că doar n-o să-l aruncăm… am ajuns pe un deal pustiu, la marginea unei pădurici, cu mașina din dotare și cu Gin călare pe mine. Sex? Oh, da. Sălbatic. Cu geamuri aburite, cu mașina bălăngănindu-se mai ceva ca o s*lă de octogenar, cu urlete și țipete, de mi-era teamă că vine poliția sau vreun cioban că i-am speriat oile. Goguța mea, actuala Gin, era ca un deșert când dă de primul strop de apă. Eu, mai crispat, niciodată nu am întâlnit o femeie așa dornică, asta în primul rând, iar în al doilea rând, mă cam deranja schimbătorul de viteză… îmi era frică să nu mă auto f*t, că mă gândeam că ajunge la cum mă execută ea.
După vreo două partide, că mai mult nu puteam, am dus-o la hotel, spre mirarea și enervarea mea. LA HOTEL!!! Păi, fato, n-ai putut să zici din prima??? Ce naiba, umblăm ca nebunii pe dealuri, printre oi și stâne, cu schimbătoarele de viteză prin locuri intime, când tu ai o cameră elegantă, un pat, o butelie de vin și un duș la hotel??? Gin, că e mai sălbatic așa, mai aventuros. Bine că știu, data viitoare să mă feresc până nu ajung cu sânii tăi în rugăciunile mele în timp ce ne-o punem sărind cu parașuta. Zănatica naibii!
Cam ăsta a fost episodul Gin, aca Goguța din clasa a opta și merele de aur. Totuși, boule, ce-i cu rânjetul ăsta de pe fața ta? Ei… rânjetul vine de la o mică luminiță ce sclipește albastru pe colțul telefonului: „Treci mâine pe la mine! Carla…”
„Treci mâine pe la mine, Carla”. Adică azi. După înmormântare. Pe la ea… și afară e o primăvară cum nu a mai fost în niciun an. Soarele e îmbrăcat în straie de sărbătoare, aurii, parfumat cu La vie e belle, două pufuri, ce se răspândesc în aerul proaspăt ca niște lanuri de zambile bătute de briza oceanului. Fustele sunt tot mai scurte, iar decolteurile tot mai largi, lumea nici nu umblă, ci dansează, plutește, e ceva în aer. O, da, a râgâit soacră-mea, scuzându-se că stă prea înghesuită în spate, în mașina mea micuță. Ne-am împachetat toți, eu, Sofia, soacră-mea și două mătuși. Le priveam prin oglinda retrovizoare cum stau ca trei savarine, cu obrajii pudrați și buzele zbârcite acoperite cu ruj. Soacră-mea gemea, uneori scăpând câte un: of, bietul Vasile… tamponându-și nasul borcănat și roșu cu o batistă micuță de dantelă. Celelalte două mătuși își dădeau cu părerea cât de prăpădit era Vasile. Știi că o dus-o pe ștoarfa aia la priveghiul lui Saveta? Și aia făcea pe sclifosita că e cald și mortul miroase? și prostu de Vasile i-a cerut parfumul lui tușa Stan și și-a parfumat batista să și-o pună sclifosita la nas??? Of, bietul Vasile… și iar a râgâit. Zâmbeam, Sofia se pensa într-o oglinjoară micuță, când ceva s-a întâmplat.
M-am făcut alb ca varul, zâmbetul mi-a înghețat ca mustățile lui Vasile când l-a dat afara ștoarfa la minus treizeci de grade. Primăvara și-a strâns toate gâzele și le-a înghesuit într-un nor imens, ce ploua în gândul meu cu ace ascuțite. Boule, ești cel mai mare nătărău de pe fața pământului. Și atunci am pornit ștergătoarele de parbriz, am dat cu apă, cu spumă cu tot, încercând să spăl până și amintirea nebunei de Gin.
– Mă, ești prost??? Închide ștergătoarele alea nu vezi că-i soare?
Le-am închis. Savarinele se uitau speriate uitând de Vasile, nevastă-mea cred că și-a smuls un fir greșit că s-a făcut albă și a belit niște ochi mai ceva ca Chuckie, păpușa horror ce mi-a bântuit copilăria. Eu cred că m-am transformat în praf de prost și m-a luat vântul, cel puțin așa speram când…
– F*tu-ți praștia mă-tii de ordinar! Ce-s, mă, tălpile alea pe parbriz???
Două tălpi. Pe interior. Urmele unei nebune nimfomane cu mingi de oină pe sub bluză. Goguța, din clasa a opta. Cum, n-o știi pe Goguța? Actuala Ginette, pictoriță la Paris? Gin. Pictează cu picioarele, pe sticlă. Aseară mi-a arătat cum. O tehnică nouă… taci m*ie, că ești fript!
Norocul meu că mi-a dispărut zâmbetul și am putut fi și eu foarte îndurerat la înmormântarea lui Vasile. Foarte îndurerat! Chiar am vărsat câteva lacrimi, privind-o pe nevastă-mea cum bocește, și pe cele trei savarine cum au muțit, nemaiavând nimic de adăugat la viața răposatului.
Of, bietul Vasile!
Pe Erika o găsiți întreagă aici
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ceri mult, zise el. Valorez mult, răspunse ea.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
