O dată, de două ori… adjudecat!

1 February 2011

Sunt o inițiată novice, dar cu foarte mult potențial. Asta îmi spun de fiecare dată când descopăr cu entuziasm că mă aflu la locul potrivit și la momentul oportun. Recent, nu mai departe de joia trecută, am primit invitația de a lua parte la o licitație de tablouri. M-am declarat topită de sugestia de a revedea două persone dragi mie și, mai ales într-un astfel de cadru, care pentru mine suna cristalo-festiv.

Imediat ce am confirmat, au început să mi se perinde prin fața ochilor toate imaginile din filme care cuprindeau această experiență plină de farmec, clasă și jazz. Da… ajunsesem cu gândul chiar și la secvențe din filmele de acțiune, cu traficanți de artă, recuperatori de datorii și pseudo-Rembrandt-zi, pânze sfâșiate de cuțite asasine și urmăriri pline de suspans. Totul, de dragul artei, bineînţeles. Am trecut deci în revistă toată suita de scenarii. Adevăratul a fost cât se poate de clasic.

Licitația a decurs, ca-n toate filmele cu accente englezești pur-sânge, reverențe și voci calme de amfitrioni 1.80 plus, iubitori de artă afectați, tușe impresioniste și hașuri înghesuite. Multă lume, multe tablouri, coniac şi vânzari… frumușele, cred, nu mă pricep. De la Toniza, Breuner, Steriadi, Ressu… și toate numele de străzi din cartierul meu, până la Piliuță sau Tia Peltz. Am văzut, încântată, colecționari gata să ridice plăcuța de licitație și la câteva mii de euro fără TVA, plus cei 25 % comision. Trebuie să recunosc că mi-aș fi dorit de prea multe ori să fi putut face același lucru. Cred că regretele și compromisurile nu aveau vreo ușă de intrare aici. Majordomii din parcarea hotelului, cu butoni aurii cusuți pe stofă roșie, s-au ocupat în prealabil de această problemă. Costume corecte, cămăşi cu gulere scrobite, bine călcate, Rolex-uri și mănuși albe, cu care personaje de film potriveau tablourile în șevalet. Așadar, montez șevaletul și imediat începem licitația… de idei și soluții pentru pereți ce vor primi un plus de valoare estetică, mai mult sau mai puțin consacrată. Genul programului: poveste în ramă.

Multe și mărunte
Valoarea sentimentală poate fi tot atât de importantă ca şi forma artistică. Depide doar de cât de sensibil gândim lucrurile. Un perete palid, pe care se profilează zâmbete și farfurii, relaţia, copilul, cățelul – într-un anumit stadiu de creștere și câte și mai câte. O formă light de personalizare rapidă a spațiului trăit, un foarte vesel colaj de momente cheie.

S.O.S
O ide inedită, poate un pic sinistră. Dar îi putem ierta orice dacă îi recunoaștem intențiile. Legitime, aș adăuga. Poate totuși să fie o simulare cu păcăleală mascată de o execuție cutremurător de veridică. Vorbim și de această dată de gustul pentru memorie, pentru acea etapă de trecut vintage care merită pusă în ramă. Delicată, cu o proporție ce urmărește încadrarea cât mai completă a obiectului artistic expus, realizează acea ruptură a simetriei… aproape proverbial.

Dimineți pe pervaz
Locul ceasului deșteptător, asezonat cu imortalizări vesele de prieteni, îmbrățișări și zâmbete. Pariul unei dimineți reușite în care dai cu nasul de toate nimicurile care îți fac viața mai frumoasă. Ușor lipsită de sens sau ordine, din cale-afară de adolescentină, o abordare confortabilă și haotică , sprintenă și… matinală.

Crochiuri și poze
O serie de rame oarbe și scălâmbăiate, care mici, care mari…un careu de povești, trăite sau în aşteptarea noilor episoade memorabile. Ici și colo, câte o poză semi-dezlipită, gata să facă loc schimbării. Spontan și vorbăreț, comic și degajat.

Dreapta și stânga

Un drum călăuzitor către un studio de artist, tapetat dreapta-stânga cu tablouri. Noi, vechi, înșiruite și aplecate, pregătite să inspire și să respire… artă.

Legături… deloc periculoase
Mai multe rame, un singur tablou. O legătură fină ca o strângere discretă de mână, un joc alb negru de umbre dinamice, o semi-repetiție de teatru la tine acasă.

Pasiuni organizate
Oricărui lucru drag, oricât de mic, îi poţi găsi un loc. Expus, îi vei oferi scena și ocazia să demonstreze că puținul său aduce poate face mult dacă locul este ales strategic. Nu arunca nimic. Afișează în rame toate imaginile pe care nu vrei să le uiți, iar pe rastelul vertical parchează toate volkswagen-urile hippie.

Amintiri regăsite
Poza de nuntă a bunicii nu va mai părea atât de impunătoare și nu va cere toată atenția unui perete întreg, dacă vei pune pe lângă alte mici abstracțiuni, pe altă temă, care să încadreze și să informalizeze compoziția. Pe un perete texturat… efectul auster al pozelor de epocă va fi îndulcit şi rezultatul, mai amical.

Rame în așteptare
Rama aduce oricărui tablou un plus de personalitate. Îl decupează de pe fundal, îi oferă propriul spațiu şi îl învață coordonatele unui egocentrism temperat. Pentru un perete cu tapet herbal, poți alege mai multe rame “în așteptare”. Acestea vor decupa peretele în mai multe subzone de interes și îl vor mobila într-o clipă.

Un tablou. Un perete
Unicitatea unui tablou de valoare nu lasă loc competiției cu încă unul pe măsură. Un tablou teribil de bine cotat are dreptul la propriul spațiu de desfășurare, de un loc aparte pentru a¬-și susține cauza. Simpla curățenie vizuală din jurul lui va semnala faptul că pentru a se detaşa nu are nevoie de prea multă vânzoleală în jur, că poate vorbi răspicat fără a fi introdus de cine știe ce argumentare ovațională.

De reînlocuit
Ce e un tablou? Să fie oare orice imagine înrămată, un tablou? Un subiect ce stă pe un strat de gheață foarte, foarte subțire. Nu mă voi hazarda în teorii, explicații și răspunsuri, dar, pentru mine, voi trasa o linie de demarcație. Acesta nu este un tablou…permanent. O foaie de sticlă imprimată cu o mare albastră, înspumată, imprimată pe 3 laturi, lasă loc de schimbări și de… interpretări.

Comoara camee
De această dată avem de-a face cu un obiect scos dintr-o galerie de antichități cu pretenții. Fie că este o reproducere sau chiar a străbătut timpul răbdător, acest medalion de formă alungită este motivul unui adevărat răsfăț. Pretențios și greu de integrat într-un peisaj ce nu i se subordonează în totalitate, preferă ca posesor un colecționar perfect sau un snob impecabil.

Auster

Uneori, o ramă nu-și dorește să atragă atenția vreunui fapt anume. Nu, nu înseamnă că este lipsită de mesaj, ci poate că preferă unul mai general. Aici, sigur vorbește în numele întregii camere, declarându-se responsabilă pentru acea secvență de contur ferm care complică atât de plăcut.

Invizibil vs. vizibil
Sunt o adeptă a experimentelor contradictorii. Mă dau în vânt după ele. Sunt sucite, foarte demonstrative și atât cât trebuie de încăpățânate. Foarte motivante și stimulante, merg la sigur pe poteca surprizelor. Cine spune că sistemele de suspendare ale ramelor pe perete trebuie să fie invizibile, șterse cu guma și reduse la un cui bătut cu precizie, mai are timp să se răzgândească. Pentru a nu risipi timpul, poate privi în treacăt… aici.

Grafic
Accident sau premeditare? De obicei, dacă ți se întâmplă așa ceva pe o foaie de hârtie, în secunda doi te scuzi pentru accident și mototolești bine foaia pentru a o trimite la reciclare. Dacă tot arta este atât de subiectivă, fă-ți puțin curaj și declar¬ă mai bine că… așa a vrut artistul.

Mesaje motivaționale
Din ce în ce mai la modă, pe fondul erei marcate de depresie pe care o străbatem, expunerea unui motto ar putea fi o soluţie tonică pentru stabilizarea dispoziţiei cam fluctuante şi să mai anuleze din dubiile existenţiale. Scris citeț, mare și convingător, nu uita să-l şi aplici. Şi mai ales, zâmbește! Mâine poate mai atârni un tablou ;)…

Striații
Dacă ramele sunt o formă de focalizare a atenției și de flirt bazat pe priviri aruncate de-o parte și furate de cealaltă, atunci merită să le consideri un semnal visual foarte comunicativ. Pot întrerupe monotonii și jongla cu discrepanțe dacă le oferi libertatea pe care… oricum, odată puse pe perete, și-o vor lua singure. Gândește-te numai cât de anoste ar fi fost altfel baghetele de lemn…

Afișe art nouveau
Nu s-au demodat deloc, sunt pline de fantezie, foarte chic, vintage și tot restul. Cu sau fără ramă, marchează o formulă grafică de excepție… sunt de serie și de colecție, le găsești pe toate drumurile la prețuri bune, spun multe și atrag atenția numaidecât . Cumpără-ți unul și spune-mi că nu am dreptate.

Grădina în ramă
Hărți vechi sau foi de ierbar. Cașerate și cu un paspartout pe măsură, expuse într-o bucătărie cu aer demodat, pot invita cu poftă la masă… nişte vegetarieni convinși.

Linii de culoare
O doamnă își va dori întotdeauna un portret care să-i surprindă cel mai bun unghi și cea mai studiată imagine. Ca atare, până își va pune în slujbă un artist care să vadă toate acestea întocmai cum le vede ea, își poate înrăma o…oglindă. Astfel, va avea timp de studio… înainte de “studiul” propriu-zis. Galbenul criant? Doar un șantaj pentru o alură mai fresh ;).

La dublu

Până acum am vorbit despre compoziții, dar și despre monotonii răsturnate. Acum, ca experiment, vom crea una. Paralele și echidistante, două tablouri pot comunica o compoziție chiar și plin lipsa de …dialog. Despărțite , vor părea întotdeauna că aleargă în căutarea… regăsirii.

Insectar
Ironic. Natura moartă poate să fi fost vreodată vie? Am dat răspunsul înaintea întrebării. Un fluture de valoare este… cu atât mai, mă repet, valoros, post-mortem. Exact ca artiștii. Colecționează valori autentice!

Organic
Rama poate fi tabloul. Abstract, urmărind o dezvoltare organică, contururi de grafit decise. Un real ajutor atât pentru o oglindă cât și pentru un tablou.

Profil necunoscut
Stencil-uri ce par litografii, producție de serie, efect înzecit. Felul în care sunt poziționate denotă intenția lor de expansiune teritorială. Batalionul de necunoscuți interesanți, pe profilul “tall, dark stranger”, te cucerește fără drept de apel.

Barocul de pe margine
Este, din nou, tabloul dinăuntru. Ce¬-ți mai poți dori decât aer între coordonatele ramei?Pentru a rămâne în coordonatele stilului va trebui să te porți cu grijă: rococo-ul este periculos de aproape. Iar pentru el, vom licita … data viitoare.



Citiţi şi

Cum ne alegem biroul pentru acasă

A murit designerul japonez Issey Miyake

5 sfaturi pentru alegerea mobilierului de dormitor ideal

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
Tag-uri: ,

Your tuppence

  1. Alma / 1 February 2011 16:18

    va foarte foarte multumesc. ma bucur ca va place ce imi place;)

    Reply
  2. Mirela Baron / 1 February 2011 13:50

    Multumesc MULT, pentru lectia minunata, ajutorul formarii BUNULUI GUST si combinarii acestuia cu PERSONALITATEA , UTILITATEA si INGENIOZITATEA!

    BRAVO…esti O ARTISTA a ACESTEI LATURI …

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro