Că tot ți-ai pus întrebarea “Oare proasta aia ce-o simți?”, am să spun ce știu eu despre o astfel de fostă femeie-amantă. Diferență o face doar faptul că cea despre care o să-ți spun e și căsătorita. Și o să încep cu… începutul.
Acum vreo doi ani, doi dintre colegii mei de la serviciu, una bucată femeie și una bucată bărbat, s-au ‘cuplat’. Amândoi căsătoriți. Amândoi cu copii, el doi, ea unul, cam de aceeași vârstă și copiii lor, cam de aceeași vârstă și ei.
Destul de repede, noi ceilalți, am înțeles ce se întâmplă, pentru că, contrar așteptărilor în astfel de situații, nu prea se străduiau să se ascundă. Era, ca să zic așa, destul de la vedere povestea. Toți se minunau, se făceau glume pe la colțuri… de, ca oamenii, era un subiect de bârfă, de distracție. Periculos subiect. Știam cu toții de diversele lui aventuri, dar să ai o aventură la serviciu???
Atunci mă bântuia gândul să stau de vorba cu ea. Era nouă în colectiv și nu eram chiar prietene, dar ne înțelegeam bine. Pe urmă, m-am gândit: dacă fata asta mă întreabă ce am eu cu viață ei? Nuuu… Stai liniștită, mi-am zis. Cine sunt eu să dau lecții de morală sau sfaturi, sau mai știu eu ce. Sunt oameni în toată firea, știu exact ce fac. Deci, n-are nici un rost… și mi-am văzut de treabă. De treabă și-au văzut și ei. Relația evolua… Auzeam diverse lucruri, că soția lui ar fi aflat, că ar fi luat-o la intrebari… Dar pentru ea era un fel de “câinii latră, ursul trece”. N-am comentat niciodată relația asta, în niciun fel, nici cu colegii și nici acasa…
Colega mea era pe zi ce trecea mai înfloritoare, radia bucurie. Cam un an a durat povestea asta. Poate ceva mai bine de un an. Lumea se cam plictisise, rar se mai făcea vreo glumă de genul ‘ne vedem și noi mai pe seară?’, la care se răspundea invariabil ‘mai întrebi? zi-mi doar unde’ . Intrase în normal povestea.
Apoi am simțit iarăși cu toții că s-a cam terminat. Pentru el. Ea… a continuat să fie foarte cochetă, să-l urmărească din priviri, încă aproape un an… degeaba. Bucuria îi dispăruse. Atenția lui se îndrepta acum spre o altă colegă, iarăși ultima venită printre noi. Și mai tânără. Și mai frumoasă, ca tacâmul să fie complet. Doar că puștoaică frumoasă i-a zis direct: ‘stai departe de mine, că altfel dau dracii în tine!’ Clar și răspicat! Și de față cu toți cei care s-au întâmplat să fie acolo. Atunci am râs de ne-am strâmbat. Toți am râs. Mai puțin fosta. Care s-a albit la față. Poate pentru că ea n-a fost în stare să-l pună la punct așa, m-am gândit. Dar nuuu… ea, abia atunci a înțeles ceea ce noi știam de multă vreme. Că mai toate trecuserămm prin faza cu ‘stai dracu departe de mine…’ Chiar și eu trecusem. Eu am fost mai dură. Un ‘Băi, ești prost? Du-te dracu’ la un psiholog, că ai mare nevoie’, l-a pus în banca lui. Deci nu conta cine, cum, când. Practic, omul e setat pe femei. Noi știam. Fosta, care în urmă cu doi ani era ultima venită în colectiv, orbită de atenția lui, n-a avut timp să știe prea multe despre el până să înceapă nebunia aceea dintre ei.
Eeeeii… Acum e-acum! Simțeam că fosta voia să-mi vorbească, dar mă făceam că nu înțeleg. Aducea întruna vorba despre noua colegă. La mine ‘ploua’. Cum n-am comentat povestea ei, nu voiam să-mi dau cu părerea nici despre noua colegă. Fată de treabă, de altfel. Doar că fosta nu s-a lăsat. Și nu numai despre nouă colegă voia să-mi vorbească. Iar când m-a prins singură, a început să povestească fără s-o pot opri, spunea întruna: ‘trebuie să-ți spun, oricum știi, dar nu știi adevărul’, în timp ce eu protestam întruna: ‘nuuu, nu trebuie!’.
Nu s-a lăsat. Mi-a povestit tot, în ciuda protestelor mele.
Concluzia? Să vă spun că l-a iubit? Că încă îl iubește? Dar n-ar renunța nici la soțul ei??? Că-și simte sufletul pârjolit, că nu știe cum a intrat în – citez – “rahatul ăsta mare, care mă sfâșie”? Aștepta cred, o consolare, o ceva care să o ajute… Dar cum să ajuți un om care nu vrea ajutor? Pentru că, din tot ce mi-a povestit, am înțeles că ea continuă să întrețină iubirea asta bolnavă. Nu vrea nici acum să-i vadă adevărată față. Sau nu poate. Iar eu nu înțeleg de ce mi-o fi încărcat mie sufletul cu nebunia asta. Pentru că, trebuie să recunosc, m-a cam dat peste cap. De câte ori dau cu ochii de ea mi-aduc aminte durerea ei. Și s-o ajut, n-am cum…
Ei bine, ăsta ar fi unul dintre sutele sau miile de răspunsuri pe care ai putea să le primești la întrebarea pe care ți-ai pus-o.
Comentariul Anei, o cititoare
Citiţi şi
Într-o parcare, dintr-o privire știi cine conduce mașina
Da, dragostea este un accident!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
