Ştiţi teoria aceea conform căreia românii sunt singura naţie de pe pământ care îşi bate metodic copiii? Că stă în temperamentul nostru disciplinat de veacuri (?) şi beţiv şi nenorocit să-i lovim pe cei ce nu se pot apăra, să educăm generaţii întregi cu cureaua, nuiaua sau palma goală?
Nu, teoria e înspăimântător de greşită. Bătaia temeinică şi documentată este aplicată celor mici pe toate meridianele. Bătaia care face temenele unor religii sau unor cărţi care promovează nişte metode de creştere a copiilor care sunt mai apropiate de tacticile de război decît de gestionarea copilăriei şi a copilărelilor. Cel mai sinistru este atunci când poruncile de la lideri religioşi de cartier se împletesc cu sfaturi pe deplin deschise tuturor, incluse în nişte cărţi care se vând cu nonşalanţă pe internet, ca şi cum ar fi o colecţie de reţete de budincă de griş cu roşcove sau Ana Karenina pe Amazon.
Desigur, nu predicatorii unui Dumnezeu misterios, căruia îi place să bată copiii, şi nici autorii de cărţi de parenting care cîştigă bani de pe urma predării bătăii organizate cu cureaua sunt aici principalii vinovaţi. Ci părinţii înşişi.
Unii dintre ei mărturisesc că se opresc în mijlocul bătăii pentru a rosti o rugăciune, alţii fac schimb de sfaturi asupra diferenţelor de eficienţă în educaţie între cârpitul cu cureaua pe întuneric sau în plină lumină a zilei. Avantaje şi dezavantaje.
Ca orice lucru practicat îndelung, trebuie îndreptare. Experienţa trebuie împărtăşită şi dezvoltată. Doamne fereşte!
Ştiu, s-a mai discutat despre acest subiect. De data aceasta însă, în statul Washington, Larry şi Carri Williams, părinţii adoptivi ai fetiţei Hana, şi-au educat copilul până când l-au omorât. În bătaie, de foamete, în teroare şi frig şi durere, luându-se după o carte, pe care nu o voi numi. Ei au fost găsiţi vinovaţi de omor cu premeditare. Să vă traduc ceva din New York Times, cu riscul de a vă strica ziua.
„Într-o noapte târzie din luna mai a acestui an, fetiţa adoptată, Hana, a fost găsită cu faţa în jos, dezbrăcată şi extrem de slabă în curtea din spate. Moartea i-a fost cauzată de malnutriţie şi hipotermie, au hotărât autorităţile. Potrivit unui raport la şerifului, părinţii ei au privat-o de hrană câteva zile şi au obligat-o să doarmă într-un coteţ rece şi să facă duş afară, cu un furtun. O biciuiau deseori, fetiţa avea semne pe picioare. Mama ei lăuda cartea soţilor Pearl. Hana a fost bătută şi în ziua morţii sale cu un tub de plastic recomandat în carte”.
Autorii cărţii, Michael şi Debi Pearl, au cîştigat 1,7 milioane de dolari pe an din vânzarea cărţii. Ei păstoresc o sectă care are 5.000 de like-uri pe Facebook şi cine ştie câte în realitate. În cartea se predau, metodic, legile fricii şi ale obedienţei totale. Se propovăduiesc bătăile de la vârsta de 6 luni în sus, când copilaşul încearcă să meargă de-a buşilea, spălarea cu jeturi violente de apă pentru copiii care fac pe ei din greşeală. Şi pedepsirea copilului prin forţă şi durere până când acesta „nu mai are răsuflare să se poată plânge”.
Din nefericire, aceste poveşti există. Dacă le aflaţi, expuneţi-le. Nu este doar treaba părintelui ce face cu copilul său. Abuzul nu creşte oameni, ci creşte monştri. Copiii aceia, dacă vor supravieţui, vor ajunge alături de noi, cu convingerea că a fi bătut până la leşin ori dincolo de el sau umilit în toate modurile posibile reprezintă căile adevărate pentru lumea aceasta. Care este rea, dar parcă nu atât de rea.
Oare în alte universuri, dacă ele există, extratereştrii îşi pocnesc copiii? Sau e doar boala pământenilor mici, foarte, foarte mici?
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
