Pe Ion Caramitru îl știu din Liceenii – blândețea lui Socrate complementa duritatea lui Isoscel (asta pentru cunoscători). De atunci știu de la mama ce personaje izbutea să facă în film.
Pe terasa Burebista, istoricul Liviu Brătescu mi-l arăta în 2008 – debutul facultății mele – pe Ion Caramitru, spunându-mi cu blândețe moldovenească că “Acela e Caramitru și e un actor extraordinar”. I-am sugerat să-l salutăm, dar Liviu mi-a zis să nu-l deranjăm, că nici pe Eminescu nu-l deranjau oamenii, ci din contră se dădeau la o parte pe stradă din calea lui. Am înțeles că acolo e o valoare pe care ar fi bine să mi-o însușesc. Timpul a trecut și acea zi s-a înșurubat vertical în mine. Am sentimentul că nu mă va părăsi niciodată.
Când am intrat în lumea teatrului, am întrebat curios (eu știam că e doar actor) un secretar literar mai vechi ce spectacole a regizat Caramitru. Mi-a zis cu mare zâmbet pe față: ”Revoluția, revoluția, Alex – asta a regizat cel mai bine”. Atunci mi-a picat fisa când Caramitru îi spune în 1989-1990 lui Dinescu: ”Mircea, fă-te că muncești”. Totuși în teatru, Caramitru juca Shakespeare alături de actori mari care nu mai sunt printre noi și actori formidabili precum Marcel Iureș sau Victor Rebenciuc, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul Bulandra. Eu nu eram nici măcar născut la acea vreme, prin urmare, rămân la amintirea frumoasă cu Liviu.
Îi datorăm multe lui Ion Caramitru și teatrul ar fi mult mai sărac fără el, chiar dacă sunt voci care îl critică pentru modul autoritar în care consideră să exercite managementul public. Lumea teatrului e mult mai frumoasă dacă nu se cunoaște bucătăria internă. E prima lecție pe care am primit-o în această societate autarhică și anarhică – ca sufletul românului surprins de Dumitru Drăghicescu înainte să se sinucidă (această informație era ca bonus și voiam să mă asigur că Google va fi mai accesat în direcția identificării personajului). Oricum, omul și artistul Ion Caramitru stârnește multă frustrare, teamă și gelozie în mediul teatral. E normal, omul chiar e bun.
Nu pot să nu mă întreb dacă este fericit să-și vadă fiul cum ajunge să se identifice până la confundare efectivă cu elucubrația și histrionismul. Măcar ultima parte putem bănui de unde o are, însă prima rămâne un mister. Nu cred că Ion Caramitru este fericit văzându-și fiul în posturi care îl bănuiesc de aviditate, de lefegiu virtual, însetat după atenție ca bătrânul de cultură, parașutat în jurul unui lider clocit și nu fătat (ca să mă exprim în limbajul lui Creangă prin Junimea lui Maiorescu) – Barna, evident – ştiți vorba aia cu Bârna din ochi, va deveni Barna din ochi, fără ocupație serioasă.
Poate și-ar fi dorit să-i calce pe urme sau să facă revoluție pe scenă ca tatăl său. Însă feciorul său feciorelnic (e evident pleonasmul voit), ”ne bucură” doar pe Facebook. Oricum: ”Andrei, fă-te că postezi!”.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
