Duminică dimineață, ea își toarnă încet o ceașcă de cafea fierbinte, în timp ce contemplă pierdută în gânduri la o pată minusculă pe albul pur al peretelui. Zilele ei scurse după aceeași înnebunitoare rutină… între gătit, spălatul rufelor și curățenie. Uneori este lucrul în grădină sau tricotatul, rareori lectură în serile lungi, când îl aștepta până adormea cu capul pe carte.
Acum, privitul înapoi la propria viață devenea partea cea mai grea. Ea chiar a făcut tot ce se putea omenește posibil pentru a-l vedea pe el fericit. El, veșnicul nemulțumit, în primul rând de sine, a făcut totul pentru a o face mereu să plângă!
A căzut în genunchi în fața lui și l-a implorat să nu plece; acum un an când era așa de plictisit și spunea mereu că nu o mai suportă. Nu îi mai suportă mirosul, nu îi mai suportă vocea sau lacrimile. Avea pe atunci o aventură cu o tânără de la benzinărie și venea veșnic târziu. Dar fata s-a plictisit repede și a căutat pe altcineva cu mai mulți bani.
Acum, el era definitiv hotărât să o ia de la zero în altă parte și să îi spună ei un ultim „Adio!”.
Femeia privea pe fereastră, cu ceașca în mână, dar repetitiv se întreba privind în urmă:
– Unde îți sunt acum, toți prietenii veseli ce mâncau și beau gratis la masa ta?
– Unde îți sunt rudele, ce te cunoșteau doar când voiau bani cu împrumut?
– Unde îți sunt cei trei copii, pe care i-ai crescut cu iubire până la epuizare, astăzi, acum, când el își face valiza sus, în dormitor, ca un copil care are o nouă jucărie, frenetic, nerăbdător, încrezător în noua lui soartă?
Crede că îi va fi atât de bine fără de tine, căsătoria asta și pereții grei ce îl apasă. Își strânge bucuros toate frânturile vieții lui banale, deșartele iluzii, speranțele cele goale. Toți îi spun că îl iubesc la firmă, dar, de fapt, nimeni nu îl suportă. Și colegii lui ar vrea ca el să facă un efort să se schimbe din egoistul avar în care s-a transformat în ultimii ani.
Asta se întâmplă, gândește ea, când o tânără de 18 ani devine, prea repede, femeie măritată. Și își mai toarnă încă o ceașcă de cafea, iar el își adună rapid de pe pereți fotografiile din tinerețe, când era sportiv și rebel, îndesându-le sub șosetele spălate de ea ieri .
Locurile rămân goale și sinistre pe pereții decorați cu tapet albastru de vară.
Astfel, plecarea lui lasă doar distanță dintre iubirea și strălucirea zilei în care au spus amândoi „Da” și această zi fără un cuvânt măcar.
Ea privește cu resemnare pereții reci și iar se întreabă obsesiv:
– Ăsta este căminul la care am trudit peste 30 de ani fără de vacanță?
– Oare chiar nimic nu durează veșnic?
– Până la urmă, fiecare doarme singur?
– Nu privi în urmă!
– Nu renunța!
– Toarnă-ți încă o ceașcă de cafea!
– Mâine va fi o zi superbă!
Guest post by Maria Gabriela Ionescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.