Iarăși sosise perioada aceea din an când copiii se străduiau să fie cât mai cuminți și scriau, cu cea mai bună caligrafie a lor, scrisori Moșului.
Era anul 1955 și micuța Paula, care doar ce împlinise șapte ani, nu făcea nici ea excepție. Deși era tare încurcată. Doi ani la rând îi scrisese Moșului exact ce-și dorea, însă el continua să îi aducă același Moș Crăciun din ghips, frumos colorat, ce-i drept, la care adăuga câteva dulciuri.
Fetița avea deja vreo patru figurine identice și tare nu și-ar mai fi dorit-o și pe a cincea. De când învățase să scrie, nu le mai cerea ajutorul părinților pentru compunerea acestei importante scrisori. Încerca să-i protejeze și să nu le mai ceară tot lor jucării. Știa că, dacă ei ar fi avut mai mulți bani, i-ar fi luat. Își punea, deci, toată încrederea în Moș Crăciun.
Părinții îi tot explicaseră că nu își permit să-i cumpere păpușile pe care ea și le dorea cu ardoare. Și nu putuseră nici să o dea la școala de muzică, deși ea își dorise tare mult. Mai ales că una dintre vecine, fostă profesoară de muzică, o testase și îi spusese că e foarte talentată. Ba chiar îi dăruise fetei o vioară.
Paula nu-și mai amintea de când nu-și văzuse părinții zâmbind. Și, deși nu resimțea alte lipsuri, văzuse că erau stânjeniți când ea venea cu tot felul de solicitări copilărești. Îi explicaseră că deocamdată construiesc o casă și deci trebuie să facă, cu toții, economii.
Fetița mai era tristă și pentru că părinții acoperiseră groapa din curte, unde ea se juca deseori cu copiii din vecini. Cică voiau să-i construiască chiar ei o cameră acolo.
Copila descoperise diverse obiecte în groapa aia misterioasă. Odată găsise chiar și bani. Dar care, spre dezamăgirea ei, nu mai erau în circulație. Oricum, ea se simțise o adevărată exploratoare. Așa că nu înțelegea de ce părinții îi luaseră bucuria asta.
– Groapa aia are o istorie foarte tristă, îi spune, într-o zi mama ei. Nu trebuie să te superi că am acoperit-o. Aici a căzut o bombă, în timpul războiului. Iar banii, jucăriile și alte lucruri pe care le-ai găsit tu, au aparținut unor oameni. Acoperind-o, noi nu înseamnă că ștergem istoria și nu o să uităm ce s-a întâmplat. Dar totul trebuie reconstruit, draga mea. Și bine ar fi ca oamenii să învețe din greșelile trecutului, să nu le mai repete.
Paula asculta cu ochi curioși spusele mamei, deși nu înțelegea prea multe. Tot auzise ea de un război care se terminase nu de mult. Și doamnele mai în vârstă de pe stradă, care îi mai dădeau uneori dulciuri, îi spuneau cât e de norocoasă că s-a născut după război. O mângâiau pe păr și îi mai spuneau că ea face parte din noua generație, în care ele își puneau toată speranța.
Fata știa clar că nu mai voia să audă vreodată de războiul ăsta și nici de altul. Practic, așa înțelegea ea, că deși trecuseră vreo zece ani de când se încheiase, războiul ăsta nenorocit era încă principalul motiv pentru care ea nu putea să capete păpuși și trenulețe, pe care doar le privea cu jind în vitrinele magazinelor din centrul orașului.
A, și mai era ceva ce nu înțelegea: tot maică-sa îi povestise că bomba care căzuse în curtea casei lor de acum, fusese aruncată de americani. Și ea ce buni îi mai crezuse pe americanii ăștia…
Auzise mai demult că, de fapt, nemții le fuseseră dușmani. De aia îl și privea uneori cu reticență pe nenea Dolphi, de peste drum (vecinii nu-i mai spunea Adolph dintr-un motiv bine întemeiat). Și nu înțelegea cum poate fi atât de bun, dăruindu-i mereu cele mai gustoase bomboane și spunându-i povești așa de frumoase pe care el le știa de la niște frați… Grimm.
Dar să revenim la Crăciunul din anul acela, sărbătoare atât de mult așteptată, mai ales de către copii.
E clar, gândește Paula, Moșul ăsta ori nu-și citește cu atenție scrisorile, ori crede, din nu știu ce motiv, că ea vrea să facă o colecție de figurine identice. Altfel nu-și explică de ce, și anul acesta, i-a adus… aceeași figurină de ghips!
Și vai, deja își închipuie cum, după vacanță, doamna învățătoare îi va pune iar pe copii să spună ce le-a adus Moșul. Își amintește că anul trecut, culmea, cele două fetițe din clasă, care aveau părinții cei mai înstăriți, primiseră și de la Moș Crăciun cele mai frumoase daruri! Iar bietul Petrișor, care, vorba aia, abia avea după ce bea apă, nu căpătase de la Moș nimic. „Nimic?! se revoltase Paula. Săracul Petrișor!” Și Moșul ăsta, Zău, ce mai încurcături făcea…
*
Iată, a trecut de atunci mai bine de jumătate de secol și se pare că Moș Crăciun, din păcate, încă mai face astfel de… încurcături.
Un studiu realizat recent ne spune că aproximativ jumătate dintre părinții din mediul rural ar anula Crăciunul de anul acesta, dacă ar putea. Studiul World Vision România ne mai relevă faptul că unul din 6 părinți nu își permite să aloce nici măcar 10 lei pentru cadoul de Crăciun.
Oare câți copii, anul acesta, își vor pierde încrederea în bunul Moș Crăciun?
Ramona este autoarea cărții Nu mai caut succesul.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Spiridușul din bradul de Crăciun
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
