Ziua 1 de izolare: Sunt puţin speriată, tocmai ce ne-am întors din turul lumii şi am văzut în Filipine şi în Singapore un stadiu mai avansat de alertă. Iar eu tocmai ce încercam să mă readaptez în România. Aşa dor îmi era de o rutină! Însă atâta timp cât familia mea şi cunoscuţii mei nu sunt afectaţi, nu îmi rămâne decât să mă bucur de această vacanţă bruscă. Poate îmi fac curat şi în dulapul de pantofi.
Ziua 2 de izolare: Azi am spălat toate rufele, am împachetat şi despachetat toate hainele, am rearanjat şi lustruit toţi pantofii. Am primit cadou o vacanţă de primăvară. Poate chiar o să coc mere cu scorţişoară.
Ziua 3 de izolare: Am reamenajat balconul şi am visat că s-au plâns cratiţele că au fost discriminate. Nu am găsit timp să coc mere. Şi am descoperit că eu nu mai am pantofi. Am mulţi tenişi.
Ziua 4 de izolare: Am făcut curat în toate sertarele şi am văzut multe filme. Toate proaste, dar utile să îmi revigorez creieraşu’. Nu am găsit chef să coc mere. Eu nu ştiu să fiu în vacanţă.
Ziua 5 de izolare: M-a sunat un prieten speriat de pandemie. Eu am refuzat să mă uit la ştiri. Ştiam că era ceva de rău augur. El a avut coşmaruri despre pandemie şi sfârşitul lumii din cauza excesului de ştiri. Noaptea de dinainte eu visasem că mă certasem cu Maica Domnului. Îi zisesem că era grasă. Eu nu mă uit la ştiri. Am alte preocupări. Refuz.
Ziua 6 de izolare: Mi-am reluat serviciul, dar online. În sfârşit! Acum chiar nu am timp să coc mere.
Ziua 7 de izolare: Toată lumea, pe toate reţelele de socializare, spune că le este teamă de plictiseala care va urma. Mie mi-este mai teamă de mine.
Ziua 8 de izolare: Am ieşit să duc gunoiul, m-am întâlnit cu o vecină şi m-am speriat. În apărarea mea, ea a început!
Ziua 9 de izolare: Am descoperit un nou hobby: bricolajul. Am citit, m-am documentat şi am recondiţionat scaune şi alte obiecte de mobilier vechi de prin casă.
Ziua 10 de izolare: Filozofia scaunelor. Ce vizionară trebuie că am fost eu! Îmi luasem vopsea şi chit de cuţit înainte să mă pricep să le folosesc. Stătuseră cu lunile şi mă aşteptaseră în cămară. Azi, după terminarea serviciului, ca să evit migrena ce îmi tot dă târcoale, nu am citit, nu m-am uitat la filme, mi-am propus să transform două scaune rupte banale şi murdare, martore ale comunismului şi ale unei renovări, în două scaune la fel de banale, dar banale pentru vremurile noastre. La primul scaun, am făcut câteva greşeli, până m-am obişnuit cu uneltele, cu textura vopselei. La al doilea scaun, ştiind deja unde erau dificultăţile, am reparat mai bine, iar rezultatul a fost mult mai bun. Şi mă gândeam eu aşa. De ce ne dăm tot timpul şi în orice domeniu doar o şansă, de ce ne aşteptăm întotdeauna şi în orice să nimerim din prima, când de cea de-a doua sau de cea de-a treia am putea profita mult mai bine, mai asumat, mai responsabil şi mai ştiutori? De ce nu avem răbdare cu noi şi cu copiii din jur şi ne aşteptăm să ne naştem învăţaţi în loc să ne bucurăm de procesul în sine de învăţare?
Ştiu că pare filozofie scrisă pe punga de pufuleţi, dragă jurnalule pandemic, dar pe cât de simplă şi de firească este, pe atât de utilă ne-ar fi la începutul drumul iniţiatic de oricare fel.
Ziua 11 de izolare: Îmi ascult prietenii şi cunoscuţii şi mă simt vinovată că eu nu sunt atât de afectată de acest stil viaţă de carantină. Chiar credeam că sunt o fire sociabilă! Acum nu mai cred. Aşa cum unii îşi pun statut cu „în relaţie cu…”, mie îmi vine să îmi scriu „în izolare cu mine”.
Ziua 12 de izolare: Azi a fost o zi de duminică aproape normală: cu puţin lucrat la calculator, gătit, două-trei apeluri. Dacă nu ar fi fost ştirile despre pandemie, nu m-aş fi simţit izolată. În casă mi-aş fi petrecut duminica, oricum.
Ziua 13 de izolare: Am început să reconsider organizarea lucrurilor prin casă. Nu mai înţeleg utilitatea încălţărilor.
Ziua 14 de izolare: Azi am fost la cumpărături. Sună poate sofisticat. Nu mi-am luat pantofi roşii sau parfum dulce. Am ieşit să iau ceapă verde şi măcriş. A durat mai mult să mă echipez cu mască, mănuşi şi să mă dezinfectez decât drumul până la magazin.
Ziua 15 de izolare: Tocmai ce m-am uitat la un film. Era în spaniolă, căci am început să învăţ spaniolă. Şi era o tipă în filmul acesta care a plecat de la o întâlnire cu vată pe băţ în mână. A intrat în tramvai, a pus mâna pe bară şi apoi a mâncat, cu aceeaşi mână, din vată. Prea pervers! Nici nu m-am mai uitat până la sfârşit.
Ziua 16 de izolare: Cu câteva excepţii şi doruri multe, eu tot nu înţeleg de ce este atât de grea izolarea asta. Prietenii mei cei mai buni sunt oricum înşiraţi pe toată planeta, deci petreceam timpul cu ei în lumea virtuală şi înainte. Nu sunt mari diferenţe, iar dintre cele câteva unele sunt avantajoase. Nu mai pierd timp în trafic, nu mai cheltuiesc aşa de mult. Iar planeta pare că se duce şi ea puţin în recreaţie. Poate o poluăm mai puţin acum, iar ulterior poate vom aprecia natura mai mult.
Ziua 17 de izolare: Nu. Încă nu m-am plictisit. Încă nu m-am îmbolnăvit.
Ziua 18 de izolare: Am făcut duş. După ce m-am uscat, m-am spălat pe mâini.
Ziua 19 de izolare: Mă deranjează mai mult greşelile de exprimare ale jurnaliştilor şi ale politicienilor decât pandemia. De fapt, mă nelinişteşte neprofesionalismul.
Ziua 20 de izolare: Am învăţat şi eu să dau cu bormaşina. Încă nu am folosit-o, dar pot.
Ziua 21 de izolare: Cu riscul de a scrie aici iar filozofie de pe punga de pufuleţi, cred că pentru unii izolarea este grea căci acum singurătatea se împleteşte cu solitudinea. Nu mai avem cum să fugim de noi în ieşiri în oraş banale, în pierderi de timp pe străzi, prin mall, pe la cinema. Suntem noi cu noi. Suntem izolaţi şi forţaţi să ne analizăm viaţa de până acum pe îndelete viaţa şi nu mereu ne place ce vedem. Noroc că suntem izolaţi pe termen nedeterminat. Avem timp să reparăm.
©Edvard Munch – Femeie pe verandă, 1924
Ziua 22 de izolare: Telefonul mi-a amintit azi că în ultimii patru ani am fost, pe timpul acesta, în câte o ţară nouă sau pe câte o pârtie veche. Azi mi-am dat check-in din balcon şi mă gândesc să îl scriu cu „b” mare. Mi-am găsit şi schiurile. Nici nu mai ştiu la ce foloseau.
Ziua 23 de izolare: Am descoperit că pâinea făcută de mine e mai bună decât pâinea de la magazinul din colţ. Încă nu ştiu de ce am făcut pâine, că eu de câteva luni nu o mai includeam în mesele mele.
Ziua 24 de izolare: Citesc o carte pe care am găsit-o în bibliotecă ştergând praful. Ţin minte că mi-am cumpărat-o acum vreo șapte ani. Ţin minte clar momentul, pentru că eram atât de entuziasmată că o găsisem. Se pare că am uitat după ce am aşezat-o alături de celalte 67 de cărţi necitite din bibliotecă. Dragă bibliotecă, lumea zice că o să am timp pentru voi acum. Acum!
Ziua 25 de izolare: Azi am gătit eclere. Nu mi-au ieşit. S-au prelins grotesc prin tavă şi s-au copt sub forma unor biscuiţi dietetici.
Ziua 26 de izolare: Încă nu m-am plictisit. Însă aproape că mă simt vinovată că sunt obosită.
Ziua 27 de izolare: Azi am gătit eclere. Din nou. De data aceasta, mi-au ieşit. Au crescut, le-am vorbit, le-am zâmbit, le-am umplut cu cremă, le-am mângâiat cu ciocolată. Au ieşit atât de bine, încât va trebui să le pun pe Facebook.
Şi am început să cred că gătitul este mai simplu decât trăitul. Există întotdeauna o reţetă, o reacţie chimică şi o apreciere bună sau rea la gătit, în vreme ce în viaţă lucrurile sunt mult mai complexe. Iar rezultatele şi aprecierile sunt mult mai puţin evidente. Nu mai bine gătesc eu mai mult?!
Ziua 28 de izolare: Mai ştiţi mătuşile alea insistente şi verişorii unchilor socrului bunicii? Nu, nici eu nu am putut să îi vizitez de Paşte cu pandemia asta. Să vedem ce scuză mai găsim noi de Crăciun!
Ziua 29 de izolare: Alergam în parc. Ascultam muzică, îmi admiram adidaşii coloraţi. Timpul, paşii, zvâcul, toate erau ale mele. Mirosea a primăvară, iar un nene dădea cu un aspirator pe trotuar. Ciudat. Apoi, brusc, fără să mă aştept, m-am trezit din somn. Din cauza unora care dezinfectau străzile. Era 3 a.m. Am simţit ciudă pe ei, dar apoi mi-am dat seama că ar trebui să le fiu recunoscătoare. Nici eu nu pot alerga. Dar îmi era atât de ciudă, încât mi-am luat telefonul şi mi-am dezinstalat aplicaţia de alergat.
Ziua 30 de izolare: După o zi plină de lucrat online, de făcut curat, de gătit, mă lupt cu o uşoară migrenă şi mă uit de Facebook şi pe Instagram, unde oamenii se vaită de prea mult timp liber. Vreau să mi-l dea mie! Se poate cumpăra online? Vreau şi eu nişte garnitură de plictiseală. Am obosit.
Ziua 31 de izolare: M-am uitat la toate aplicaţiile mele de călătorie din telefon şi am început să râd.
Ziua 32 de izolare: Cred că primele 31 de zile de izolare sunt mai grele.
Citiți și Acum poți să faci toate grozăviile
Pe Angela o găsiți și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
