E trist când mor oameni. E mai trist când mor oameni tineri. E și mai trist când mor oameni tineri care ar fi putut fi salvați. Există, însă, din păcate, ceva ce e și mai trist de atât. Atunci când mor oameni tineri care ar fi putut fi salvați, iar cei rămași în viață spun absolut tot ce le trece prin cap.
În ultimele două zile, legat de accidentul aviatic, există patru fapte concrete:
1. S-a prăbușit un avion în care se afla o echipă de medici.
2. Autoritățile au preconizat că accidentul se va fi soldat cu morți și, în semn de respect, au ținut un moment de reculegere de câteva ore înainte de a acționa. E drept, din prăbușire de avion nu prea scapi.
3. Autoritățile au avut dreptate. Doi oameni au murit. Pilotul, Adrian Iovan, și o rezidentă de 23 de ani, Aurelia Ion.
4. Conform lui Radu Zamfir, unul dintre medicii aflați în avion, cei cinci pasageri care au scăpat sunt în viață datorită îndemânării pilotului.
Pe scurt, un accident tragic, al cărui bilanț sunt două morți care, poate, ar fi putut fi evitate.
De obicei, morții sunt plânși. Cei rămași în viață se gândesc la ei în tăcere și lacrimi în ochi, îi omagiază, se roagă pentru ei și caută vinovatul, dacă e cazul. S-a întâmplat asta și acum.
Dar, în afară de asta, s-a mai întâmplat ceva. Pentru că există unii oamenii care preferă să lase iertarea în mâinile lui Dumnezeu. Pe principiul: Dumnezeu să-l ierte că eu nu pot. Și spun asta în gura mare. Printre miile de știri și statusuri pe FB legate de incidentul aviatic, au fost câteva care mi-au atras atenția într-un mod foarte deosebit.
Primul ar fi cel ai unei doamne sau domnișoare, angajată a Tarom cred, care susținea pe Facebook că ei îi pare rău pentru medicii aflați în avion și pentru copilot. Dar pentru Iovan absolut deloc deoarece acesta se dădea la însoțitoarele de zbor în deplasări și că vorbea urât. Pe bune? Cum vine asta? Tu, ca angajată a companiei aeriene naționale, afli că a murit un căpitan salvând viața a cinci oameni și, în loc să zici un simplu: Dumnezeu să-l ierte!, te apuci să-ți aduci aminte că omului ăluia îi plăceau femeile! Nu contează frate că a murit salvând oameni! NU contează că a murit! Că NU mai e! Că a rămas un copil fără tată! NU contează asta! Contează că s-a dat la ea în 1999! E ca și cum s-ar afla despre Schindler că i-a pus mâna pe cur unei servitoare, iar asta ar elimina complet faptul că a salvat 1200 de oameni.
Al doilea fapt e din aceeași sferă. Am văzut comentarii care susțineau că Radu Zamfir e cam afemeiat, face ravagii prin spitale și are un succes enorm la femei. NU contează că a încercat să resusciteze șase ore una dintre victime și le-a acordat primul ajutor celorlalte cinci! NU! NU contează nici că a fost la un pas de moarte. NU! Contează că el a avut cam multe aventuri. Contează, frate! Că a f***t mai mult decât a salvat! Să arăt ca el, și eu aș face la fel! Și, dacă până acum a avut succes la femei, să vă țineți de aici înainte, că acum e și cam erou!
Nu în cele din urmă, chiar preferata mea aș spune, Asociația Cuțu Cuțu care susține că Adrian Iovan a murit atât de repede pentru că a împușcat un câine în 2012! Aia e! Eu nu zic. Omul poate gândi orice. Orice. Dar, de la a gândi faza asta cu câinele și până la a trimite un comunicat de presă în acest sens… Permiteți-mi să invoc celebra expresie: Să-mi f*t una! Mie mi se pare genial cum o fi stat doamna aia înconjurată de maidanezi și a auzit la TV: A murit Adrian Iovan într-un accident aviatic. A oftat adânc, a privit câinii în viață și a exclamat: S-a făcut dreptate! Câinii s-au speriat, au luat-o la fugă, iar ea a avut loc să scrie comunicatul cu pricina. Bravo, fată! Te-ai ușurat, acum!
Eu cumva cred în treaba asta cu karma și mă gândesc că, OK, viața a zis să-l pedepsească pe Iovan. În cazul ăsta, evident și Aurelia Ion avea păcatele ei. Destul de grave dacă e să ne luăm după logica: Plătești pentru ce faci! Ceilalți pasageri, inclusiv Zamfir, aveau păcate minore, iar pentru ei accidentul s-a concretizat doar sub formă de cumpănă. Mă gândesc că, totuși, dacă Universul se apuca să-l pedepsească pe Iovan, o făcea când acesta era singur în mașină, de exemplu, nu când era în avion cu cinci oameni care voiau să salveze niște vieți!
Bonus. Sunt, însă, și cazuri extreme, chipurile, de partea victimelor. Există acest domn bucătar, pe numele lui Adrian Hădean. Omul e bucătar deci, are cu blog cu rețete și o pagină de FB cu același conținut. Cu asta se ocupă el. Rețete și atât. Că în unele locuri chiar nu își au loc știri cu accidente. Și în preajma accidentului a postat și omul un articol despre gulii. Asta a deranjat nespus de tare o doamnă care i-a postat pe pagină următorul comentariu: Au murit doi oameni valoroși și tu postezi gulii! Un domn i-a replicat imediat: Păi, ce era să posteze doamnă? Rețetă de colivă?
Eu nu zic, toți oamenii fac greșeli, că sunt oameni, dar când salvează vieți, unele din ele, parcă le mai treci cu vederea. Există zicala aia: Dacă tăceai, filosof te făceai! Și mai citeam undeva că, indiferent de cine moare, moartea omului ăluia trebuie primită cu tăcere. Cine a spus asta, sigur se temea de prostiile pe care ar putea să le spună cei din jurul decedatului. Tot de asta cred că se și păstrează momente de reculegere. Pentru ca, măcar o clipă înainte de groapă, nimeni să nu spună nicio prostie!
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
