Oamenii-flori, oamenii-buruieni

Your tuppence

1. 
   Copacul Gânditor / 10 October 2014 10:56

   A fost odată ca niciodată…undeva, tare departe, atât de departe încât ar putea fi chiar la doi pași de tine, Părintele Anotimpurilor. Era tare mândru de fiicele sale:: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna și le iubea ca pe ochii din cap. În fiecare zi le povestea cum vor călători spre ținuturile locuite de oameni și ce bucurii le vor aduce. Știa că trebuia să le pregătească pe toate pentru întâlnirea cu oamenii, atunci când vremea va veni. Își trimise pe rand cele trei fiice: iarna, primăvara și vara. Fiecare din ele era tare bucuroasă ca va putea în sfârșit să-și îndeplinească menirea. cele trei fiice se întoarseră din călătorie pline de mulțumire pentru darurile pe care le aduseseră oamenilor și mulțumirea lor.

   Când bătu Orologiul vremurilor, bătrânul știu că a venit timpul să trimită Toamna în lume. Zilele deveneau mai scurte, iar puterea Soarelui slăbise. Părintele anotimpurilor pregăti daruri cu care să plece mult iubita lui fiică, Toamna. Luă cele mai frumoase culori pentru florile și frunzele sale. Din cămara Cerului îi puse toamnei în traistă ploi cu care să presare pământurile, pentru a da roadă mai târziu. Luă miresme aduse de vânt, pregăti care cu fructe dulci și coapte, culori blânde, lumină darnică și multe alte daruri pentru oameni.

   Toată strădania bătrânului părea zadarnica pentru trufașa fiică, Toamna. Nici Grădinarul Pământului, nici Pictorul sau Florarul, și nici Cămara cerului nu o mulțumeau! Oricât de frumoasă și de darnică ar fi fost, voia ceva …nici ea nu știa ce…ceva care să o facă cea mai frumoasă…cea mai generoasă…cea mai…

   – Draga mea, spuse Bătrânul, cu ochii mâhniți, ce te-ar putea mulțumi? Ți-am pregătit cele mai frumoase daruri, pentru care oamenii vor fi atât de recunoscători! Iarna, sora ta mai mare, a înghețat pământurile, a dus frig, ger, crivăț, dar copiii s-au bucurat, iar oamenii au fost recunoscători. Primăvara le-a dat lumină nouă, speranță, încredere, curaj și multă verdeață. vara le-a încălzit trupul și sufletul, iar tu le vei duce cele mai bogate daruri. ce aș putea să-ți dau mai mult…?

   Toamna stătu pe gânduri și apoi spuse:

   – Aș fi fericită dacă soarele ar străluci doar pentru mine. Doar așa as fi singura care le-ar da oamenilor bucurie!

   -Draga mea, spuse mirat Părintele, oricât te-as iubi, nu-ți pot împlini această dorință. Soarele este al tuturor, îi împărțim lumina, el are menirea să vă însoțească pe fiecare din voi pe tot drumul vostru prin lume.

   – Mie nu -mi ajunge…vreau să fiu singura care strălucește! Soarele nu poate fi decât al meu și numai al meu!
   – Dar ești atât de frumoasa, cu toate vesmintele și cu toate darurile cu care ești împodobită! Fiecare dintre voi are frumusețea ei…

   Toamna, care era cea mai răsfățata fiică, se împotrivi pe dată și spuse, îmbufnată: Dacă nu-mi dai mie toată strălucirea soarelui, nu mai vreau să plec la oameni! Ce-mi pasă mie de ei! Eu vreau să fiu cea mai frumoasă și să nu împart lumina mea cu nimeni!

   Bătrânul încercă zadarnic să o înduplece: în îndărătnicia ei, Toamna nu voia în ruptul capului să plece dacă nu i se va îndeplini dorința!

   După ce cugetă o vreme, Bătrânul îi spuse:

   Uite, m-am hotărât să-ți dau ceea ce îmi tot ceri. Pentru asta va trebui să pleci în lume și să duci oamenilor darurile pe care le-am pregătit. Când te vei întoarce, îți voi da cele mai frumoase veșminte, pe care niciuna din surorile tale și nimeni în lumea asta nu le-a purtat vreodată. Tot ce ai de făcut este să aduni toate razele de soare. Așa vei avea doar pentru tine frumusețea soarelui. Cu toate razele vei străluci cum nimeni în lumea nu a strălucit! Însă ai grijă, aduna-le pe toate în coșul tău!

   Așa reuși Părintele anotimpurilor să trimită în lume Toamna. 🙂

   Dragă Copac, când vezi cum toamna aleargă să prindă ultimele raze de soare, să știi că se străduiește sa strângă toate razele. Însă Soarele, căruia nu-i plac oamenii lăudăroși si trufași, se ascunde bine de toamna. Uneori fuge în spatele norilor, alteori este luat de frunze, de flori sau de alte viețuitoare.

   Pentru că, dragă Copac, am aflat că razele Soarelui sunt darnice cu cei generoși, și nu pentru ei care vor să strălucească mai tare ca soarele sau să fie singurii ce strălucesc.

   Când vei întâlni oameni care ar face orice să-ți întunece lumina ca să strălucească ei mai tare, să nu te sperii. E un loc în lumea asta și pentru tine.Trebuie doar sa crezi în talentul tău unic și în forța ta de dărui ceva omenirii.

   Dacă întâlnirea cu cei care se cred Soarele însuși te întristează, fa un Exercițiu de recunoștința: fii recunoscător pentru darurile tale si le vei primi însutit si înmiit! Nu-ți fa griji pentru cel care vrea să ia doar pentru el razele soarelui: la un moment dat lumina lui va scădea iar el va alerga sa adune toată viata raze de soare. În timp ce tu vei primi mereu căldură, constant, ca să o împarți cu oamenii.

   Eu sunt recunoscatoare pentru darurile de azi ale toamnei: plimbarea cu Lizy prin pădurea care este la câțiva pași de casă, după amiaza luminoasă pe terasă și plimbarea hai hui, fără rost, prin sat.

   Tu pentru ce ești recunoscător? 🙂

   

   

   Reply ↓
2. 
   Copacul Gânditor / 10 October 2014 10:53

   Ce semănam, aceea culegem. Semeni vânt, culegi furtună. Sădind în inimă gânduri bune, vom primi dragoste și căldură…

   

   

   Reply ↓