Fericirea veritabilă nu este niciodată ostentativă. Oamenii, în momentele lor de autentică satisfacție, nu sunt on-line. Consistența fericirii nu este validată de numărul aprecierilor de pe facebook, iar omul aflat sub aria strălucitoare a propriei fericiri nu își exhibă zgomotos scala emoțiilor pozitive în agora digitală, așteptând cu disperare aplauzele. Dimpotrivă, înclin să cred ca cei care își strigă cel mai zgomotos fericirea, sunt – în afara validării terților – cei mai puțin fericiți. Remarcați, vă rog: cei care par în posesia permanentă a grației, zâmbind larg, postulând axiomatic rețeta propriei fericirii sunt, în realitate, oameni care caută cu disperare atenția celor din jur. Fericirea lor este atât de fragilă, încât este suficient să rămână pentru o scurtă perioadă fără internet pentru a simți gustul amar al deziluziei.
Facebook-ul, ca o imensa fabrică de narcisism, după expresia lui Teodor Baconschi, devine un refugiul al omului care și-a alungat toți zeii, evitându-și oful si jalea de a fi singur prin virtualizarea excesivă a tuturor gesturilor. În iluzia de a le așeza într-un orizont scenografic apt să atragă atenția, validările și aprecierea unui număr cât mai mare de oameni.
Să trăiești împăcat cu tine însuti, nezgomotos, să îți trăiești fericirea și tristețile discret, împărtășind în mod autentic bucuriile vieții cu cei care contează cu adevărat pare să fie, într-o lume care își exhibă demonstrativ toată paleta emoțională, un semn de distincție și rafinament.
Dacă vrei, în era facebook, să verifici gradul de autenticitate a fericirii unui om, este suficient să îl lași fără internet câteva ore. Dacă buna lui dispoziție se va risipi, devenind posomorât până la limita depresiei, este limpede că omul acela își hrănește în mod exclusiv satisfacția de a fi din hipnoza colectivă a like-urilor.
Dacă unicul resort al fericirii sau nefericirii tale sunt like-urile pe care le primești sau absența lor, e un însemn grav de strămutare excesivă în virtual, de inconsistență a interiorității tale. Viața începe să semene tot mai mult cu mersul acrobatic pe o sârmă de circ sub care – vai! – nu se mai află nicio plasă de siguranță, ci abisul larg al melancoliei de a nu fi apreciat pe rețelele de socializare.
În perioada vacanțelor de vară, abundă postările cu sejururi pe plaje exotice, selfie-uri cu zâmbete debordante, picioare întinse la plajă, totul până la limita suportabilă a kitsch-ului, pahare cu băuturi colorate, scufundări exclusiviste sau poze în fața hotelurilor de lux într-un potpuriu amețitor care îți lasă impresia ca întreg mediul virtual se află la limita exploziei de bucurie ori că întreaga planeta, cu mici excepții, participă la un concurs de fericire preocupată excesiv de a-și asigura un loc pe podium-ul virtual al celor mai extaziați oameni.
Nu este nimic rău, e minunat când oamenii sunt bine dispuși, hidoșenia este dată de discrepanța dintre fericirea cosmetizată în mediul virtual care țipă ostentativ în căutarea validării și gradul scăzut al satisfacției noastre, lipsa de spectaculozitate și farmec din viața reală.
Cred că fericiți cu adevărat sunt acei oameni care, indiferent de numărul vacanțelor și de numărul aprecierilor din mediul virtual, ating un nivel superior de înțelegere a lucrurilor, prețuind faptele cu adevărat importante: sănătatea, echilibrul sufletesc și emoțiile asociate bucuriei de a-i întâlni pe cei dragi.
Nu vreau să arăt cu degetul, nu vreau să demasc (ne)fericirea nimănui, eu însumi fiind activ pe facebook și ar fi ipocrit să spun că nu mă interesează câtuși de putin aprecierile amicilor mei. Spun cu bună știință amici, la modul nedepreciativ, fiind conștient că prietenii, acea mână de oameni care contează cu adevărat, nu sunt de ordinul sutelor sau miilor, sunt, în cele din urmă, puțini, dar în compania lor ne putem petrece, fără teamă, chiar și eternitatea. Nu vreau, așadar, să mă plasez favorabil și superior în legătura cu subiectul, ci doar sa pledez sincer pentru ceea ce s-ar putea numi măsură, autenticitate a trăirii în riscul amețitor al virtualizării excesive.
Palpitul autentic al vieții, farmecul ei edificator, nu se află în virtualitate, ci în viața reală, necosmetizată, acolo unde luminile și penumbrele noastre interferează spontan cu tot ce este frumos și aspru în lume.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
