Oamenii ăștia se iubesc și ăsta-i un semn bun

18 November 2014

Pierdui cu bună ştiinţă startul părerilor despre ce şi cum va fi. Politica în cifre nu-i aria mea.

Cea însufleţită în cuvinte, gesturi, simţuri, însă da.

La ele îmi e trează inima. Aşa că azi nu pot decât să mă bucur.

Fără să am nevoie de sonor, văd un om care nu-şi fereşte niciodată privirea când primeşte o întrebare.

Un om care râde cu toată faţa, stă serios la fel de întreg, nu-şi ţine mâinile strânse, ascunse, tremurate.

Un om care priveşte în ochii celui căruia îi zâmbeşte sau la care se încruntă. La fel de firesc. Calm, dar prezent. Blând, dar neclintit.

Văd un bărbat care îşi ascultă zâmbind soţia, o priveşte cu încredere şi nu-şi ascunde admiraţia. Un alt fel de dragoste.

cuplul iohannis

Mai presus (că asta tot mi-e o vorbă dragă, auzită nu ştiu cum s-a făcut, taman în Sibiu) văd un bărbat care merge ţinându-şi soţia de mână. Strâns, curat, cu toată palma. Aşa cum ştiu oamenii care iubesc. Tot timpul. De mult timp.

Şi ar mai fi un ceva ce m-a prins de la prima fotografie a lor văzută… Oamenii ăştia doi îşi seamănă.

Şi ăsta e primul semn când reuşeşti să faci din doi, una. O viaţă.

Un astfel de om aş alege din nou, oricând, fără să ştiu nimic altceva despre ce poate face.

Pentru că am credinţa că inima nu ţi-o poate strămuta nimeni din căuşul ei viu.

Nici măcar politica. Aia cu cifre, despre care nu vreau să ştiu nimic.



Citiţi şi

Soacră-mea

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Ziua în care am divorțat de mama

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Elena / 20 November 2014 10:09

    Ce frumos scris si simtit. Da, cred si eu ca avem o sansa mare de a porni cu dreptul cu oamenii astia frumosi drept inspiratie!

    Reply
  2. Anca / 18 November 2014 10:43

    Nu-i aşa? 🙂
    Şi da, cine s-a prins de jocul “Lie to me”, nu se lasă dus uşor. Şi e bine că e aşa.
    Şi chiar fără indicatorii prea ştiinţific demonstraţi şi documentaţi, proiecţia a frumoasă de care spui e încă şi mai valoroasă. Că daca nu-şi face omul realitatea cu mintea lui, atunci cine? 🙂

    Reply
  3. lotusull / 18 November 2014 10:21

    Iti marturisesc ca, uneori, nu rezist sa nu ma joc de-a Lie to Me 🙂
    Si da, asa cum ai spus tu, la nivel de body language exista o serie de indicatori pozitivi in ce priveste relatia armonioasa dintre cei doi. Treaba asta e vizibila chiar si pentru un simplu amator ca mine.
    Desigur, un carcotas mi-ar putea spune ca ceea ce vad e o proiectie personala. Mna, o fi si asa, nu contest. Dar, intr-o lume cu atat de multe razboaie, e o proiectie frumoasa 🙂

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro