Taxiul rulează silențios pe caldarâmul înghețat bocnă, îndreptându-se către cealaltă parte a orașului cu maximă precauție, din cauza drumului poleit cu o mâzgă alunecoasă. Crapă pietrele sub gerul Bobotezei, iar timpul a înghețat în clepsidra din sticla incoloră. Orașul păstrează încă magia sărbătorilor și a luminilor multicolore, rămase de la Crăciun. Ninge liniștit peste oraș, cu fulgi mari, albi și pufoși, care se lipesc de geam și se prefac instant în steluțe argintiii de gheață.
Sarah stă picior peste picior pe bancheta din spate a taxiului, cu toate simțurile ascuțite și cu intuiția în alertă maximă. În taxi se simte un miros puternic de lăcrămioare, amestecat cu iasomie. Închide ochii și inspiră cu nesaț mirosul amestecat și revigorant al celor două flori preferate. După câteva secunde, deschide ochii larg și se uită pe geam visătoare, în timp ce taxiul rulează imperturbabil pe lângă Central Park, pe 5th Avenue, colț cu 59 Street. Observă, cu oarecare mirare, că pe gerul ăsta sunt, totuși, persoane care aleargă prin parc. Uau! scoate un sunet admirativ. Își promite solemn sieși să reia acest obicei sănătos, pe care l-a parcat undeva în vremuri demult uitate. Observă în treacăt luminile orbitoare ale ghirlandelor ce încadrează intrarea de la The Plaza și conciergul elegant, îmbrăcat la patru ace, care deschide ușa, pedant, turiștilor înfrigurați, cazați în hotelul luxos.Taxiul își continuă liniștit drumul pe 5th Avenue, trece pe lângă impunătorul Trump Tower și St. Regis Hotel, nume emblematice ale metropolei americane. Din difuzoarele stereo se aude în surdină Bolero-ul lui Ravel și Sarah se trezește fredonând extaziată acordurile lui maiestuoase. Recunoaște în sinea ei că îi plac gusturile taximetristului în materie de muzică. Decide că-i va lăsa un bacșiș gras la finalul cursei. Imediat ce ajunge în dreptul magazinului Saks Fifth Avenue își îndreaptă privirea spre partea opusă a străzii, către Rockeffeler Center, și se delectează încă o dată cu minunăția de brad, înalt de 22 de metri, care tronează maiestuos, umplând inimile oamenilor de bucurie. Ca în fiecare an, bradul este luminat de parcă ar fi luat foc, însă acum autoritățile s-au întrecut, decorându-l cu nici mai mult nici mai puțin decât 50.000 de luminițe led și o stea din cristale Swarovski în vârf. Din nou, uau! Efectul este magie pură. Se simte ca într-un basm de Andersen. Și totuși, din starea asta de admirație profundă, nu se poate abține să nu se întrebe ce caută ea aici, în acest taxi, la această oră, urmând să ajungă în acel punct al orașului, și ce resorturi intime au determinat-o să se îndrepte spre locul pe care i l-a dictat aproape șoptit șoferului puțin cam grăsuț și cam vorbareț, în opinia ei, dar cu un aer bonom, pe care îl percepe drept un familist convins. Oare ce surpriză o așteaptă când va ajunge la destinație? se întreabă din nou retoric.
Noah i-a spus de câteva ori în răstimpul scurt de când tot schimbă vorbe și impresii, că este „o zuză faină”. Ha ha ha! Un zâmbet fugar i se așază pe fața perfect ovală, ca a statuilor grecești. Nu știe exact motivul pentru care el i-a spus așa, dar i-a plăcut apelativul ăsta și a trezit în ea o atracție irezistibilă către el, căreia nu-i poate face față și nici nu poate da o definiție exactă a ceea ce simte. Dar vrea să afle. Nu i-a mai spus nimeni până acum în felul ăsta. Este de-a dreptul intrigată. Îl simte ca pe un alint periculos. Simte că există niște fire invizibile care o trag spre acest bărbat cu un sex appeal aparte, iar ea nu este decât o păpușă de cârpă, dirijată atent și cu maximă îndemânare de mâinile lui sigure de păpușar experimentat. Știe că nimic nu este întâmplător deci, se întreabă, pentru a nu știu câta oară, de ce a programat Universul întâlnirea lor?
Mii de gânduri îi zumzăie neîncetat în căpșorul ei drăgălaș, încadrat de zulufii rebeli de culoarea castanelor coapte, fiindu-i aproape imposibil să le oprească. Își țuguie buzele, nemulțumită de faptul că nu a reușit să ajungă la nicio concluzie rezonabilă.
Își trece mâna, într-un gest afectat, prin părul zulufat și își dă subit seama că, deși și-a propus să se îmbrace cât mai sofisticat, s-a trezit că s-a îmbrăcat într-o ținută casual, cât mai lejeră cu putință, din motive nu prea clare. Habar n-are de ce a ales așa în final, dar s-a gândit că vrea să se simtă în siguranță. În siguranță? se auzi ecoul spart al gândurilor ei, lovindu-se de geamurile înghețate. Cum adică? se întreabă redundant. Doar nu îi este frică! Ar fi culmea! De ce i-ai fi? Alungă repede acest gând în timp ce coboară din taxi, care între timp a ajuns la destinație, în East Village, pe E 7th st., într-un Condominium nou construit.
Iese din taxi cu o eleganță princiară și pășește atât de diafan spre intrarea în clădire, încât ai putea avea impresia că nu atinge pământul dacă nu s-ar auzi tocurile cizmelor Zannotti bătând cadențat pe asfaltul înghețat. Noah o așteaptă nerăbdător în ușa de la intrare, însă rămâne mut de uimire și incapabil de vreun gest la apariția ei.
Cu ultimele puteri, îi așează un sărut fugar pe obraz și o invită înăuntru. În nări îi rămâne imprimat mirosul parfumului ei, Dior Addict, care-l zăpăcește definitiv și habar n-are cum va mai putea să gătească cina, așa cum i-a promis.
După câteva minute de ezitare, o invită să se facă comodă, pe canapeaua din living, care are o tapiserie de culoare albastru închis. În stânga stă de veghe un lampadar având formă de crin imperial, care emană o lumină galben-aurie, caldă.
Ce emoționat este, se gândește Sarah, când îl vede așa stângaci. Mai avea puțin și se împiedica pe scări, ha ha ha.
Are o casă faină, aranjată cu un gust desăvârșit, în stil minimalist! Nice! Îi dă un sentiment de familiaritate, de liniște, de acasă.
– Și? Ce-mi gătești? se maimuțărește Sarah, cu ochi întrebători, către Noah.
– Ăăă… astăzi avem în meniu midii în sos de vin alb, cu usturoi.
Noah aproape că nu o poate privi în ochi din cauza emoției, care-i paralizează simțurile, iar reacțiile îi devin întârziate.
Doamne, e prea mult albastru în ochii ei, dă-mi forță, ține-mă să nu înnebunesc de fericire. E toată o creație divină, o icoană la care m-aș închina până la sfârșitul zilelor mele.
– Mmmm, yummy! E perfect meniul, este acceptat integral, decretă Sarah mulțumită.
– Ha, ha, oricum altceva nu primeai, încercă Noah o glumă palidă.
Însă ochii îl dau groaznic de gol. În ei ard două flăcări și toate simțurile i-au luat-o razna. Simte cum îl cuprinde panica vis-a-vis de ceea ce simte în preajma lui Sarah. Ar lua-o instant în brațe și ar săruta-o până ar lăsa-o fără aer. Asta simte cu toată ființa. Dar îi este frică să n-o sperie. Așa că se abține magistral, punându-și masca indiferenței, a masculului calculat în mișcări, deși fierbe în suc propriu pe dinăuntru.
În încercarea de a se redresa puțin, de fațadă, deschide sticla de Prosecco și îi toarnă lui Sarah o cantitate considerabilă în pahar.
Ahhh! Dumnezeule! Tremură de emoție din toate încheieturile pe care nici nu știa că le are. Tremură ca ultimul licean, îndrăgostit fatalmente de prințesa balului. Disperat, pune midiile la fiert și-și face de lucru pe lângă ele, adăugând pe rând mirodeniile și vinul.
Miezul nopții îi surprinde pe amândoi în jurul mesei, ca doi copii zănateci, ochi în ochi, cu văpăi de flăcări în ei, devorându-se din priviri și mâncând cu o poftă nedisimulată delicioasele midii admirabil pregătite de Noah, cherchelindu-se jalnic cu prosecco și povestind pe rând câte în lună și-n stele, în acordurile diafane ale Nocturnelor lui Chopin.
Guest post by Larisa Opriș
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
