– continuare de la Cum să mă ignore?!?–
Luni seara.
Cum a fost week-endul meu? O felie generoasă de tort delicios cu ciocolată… Yummi! 🙂
Dar tot ce e bun se termină repede și e ori imoral, ori indecent, ori îngrașă.
Afară a fost frig cu dinți (până la minus treizeci de grade, dacă nu și mai mult), înăuntru mii de inimioare de diferite mărimi, rochii de seară sexi, bărbați eleganți, torturi îmbrăcate în frișcă, căpșuni odihnindu-se în fântâni de ciocolată, petale de trandafiri roșii pe fețe de masă albe, imaculate. Pahare de cristal cu șampanie, muzică romantică, miros de parfum scump, fluturi colorați ascunși printre gene clipind complice. Frig și cald, roșu și alb, eu și tu… februarie… Valentine’s day.
Culoarea pasiunii patronează ziua și fetele-i îmbracă nuanțele rubinii. Eu am ales o rochie neagră, lungă, foarte mulată, cuminte în față, dar cu un decolteu obraznic de adânc în spate. Materialul fin îmi venea ca o a doua piele și îmi mângâia fiecare mișcare. Nu sunt înaltă (lângă el par chiar micuță), dar tocurile de cincisprezece centimetri mi-au alungit și subțiat foarte mult silueta. Pentru că aveam nevoie de o pată de culoare, am ales un ruj roșu, indecent de roșu, potrivit doar unei Valentine.
De obicei, port culori discrete de nuanțe roz-bej-sidefiu, care-mi vin ca o umbră delicată pe buze. Roșul acesta îndrăzneț, împreună cu ținuta, l-au surprins. M-a privit zâmbind și oarecum mirat. Privirea lui a fost cadoul meu și confirmarea că încă-l mai pot surprinde.
Nici el nu s-a lăsat mai prejos. Mi-a dăruit un pandativ mic, cu o piatră Swarovski, sub formă de inimă, aceeași nuanță ca rujul meu. Am zâmbit în gând. Iarăși nu s-a ținut de promisiune. Hotărâserăm împreună să facem economii pentru o perioadă… avem noi un plan…
În lift ne-am întâlnit cu Ms. Jenny. Am salutat-o ca de obicei, iar ea ne-a răspuns printre dinți, studiindu-ne insistent. Mi-e milă de ea. E singură și frustrată. Sărbătorile sunt o ofensă personală la adresa ei. Așa simte. Nu are nimic cu noi, în mod special. Dimpotrivă. Îi mai duc din când în când prăjituri (îi place mâncarea românească) și mai vorbesc cu ea. Viața a acrit-o ca pe o lămâie uitată în frigider. Nu a găsit niciodată în ea puterea să iubească. Deși se apropie de șaizeci de ani, nu are pe nimeni, doar o pisică bătrână și aproape oarbă și …programele tv. E un om supărat, dar supărarea ei profundă pe lume e o armă cu țeava îndreptată în primul rând spre ea. Azi are un motiv în plus să fie indignată. Sunt oameni care se iubesc și, culmea, există și o sărbătoare care să celebreze această nerușinare.
Am ieșit din lift și am alergat râzând spre mașină, ca doi școlari care fug de la ore. Voiam să fim cât mai repede și cât mai departe de săgețile bătrânei domnișoare.
Așa cum spuneam, week-endul a fost o felie generoasă de tort delicios cu ciocolată.
Am ajuns acasă târziu. Când am văzut e-mailul Elei am simțit, înainte să-l deschid, că nu era bine. Intuiția mea! Cât aș vrea să nu am dreptate uneori:
”Draga mea
Aici s-a dezlănțuit iadul. După o noapte de discuții, eu și Doru ne-am despărțit. Am plecat de acasă. Deocamdată sunt la ai mei. Mama s-a isterizat cum nu-ți poți imagina. Tata mă tratează ca și cum aș suferi de o boală incurabilă, iar Doru mă sună din cinci în cinci minute. Nimeni în afară de tine nu mă înțelege și nici măcar nu încearcă. Sunt atât de obișnuiți să hotărască în locul meu… Îți voi scrie mâine de la serviciu un e-mail mai detaliat. Am nevoie de o pauză, iar pentru asta trebuie să fiu singură. Te pup”
Toate balonașele imaginare sub formă de inimioare s-au spart lovindu-se de e-mailul Elei, de tristețea impregnată în cuvintele ei.
Pe Em o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
