Toată viață mea de până acum a însemnat adrenalină, ambiție, nopți nedormite, împlinire, dezamăgire și foarte multă muncă. Schimb total de job, pricepere și experiență. Din nou și din nou, iarăși, de la capăt! Un labirint cu drumuri line, dar scurte, cu întoarceri bruște la 180 de grade, cu urcușuri și coborâșuri. O viață trăită pe două continente, în două moduri, între două pașapoarte. Când roșu, când albastru.
Am câștigat Loteria vizelor printr-o împrejurare întâmplătoare, deși la momentul respectiv nu mi-aș fi dorit să emigrez niciodată. Am aplicat în glumă alături de mai mulți colegi, exaltarea tinereții, deh… Am câștigat, am vândut tot ce aveam și am plecat. Dacă aș fi știut la vremea aceea că voi vinde tot de încă multe ori probabil că aș fi oprit acel drum sau cine știe cum le aranjează destinul?!
Am ajuns în America cu un copil de mâna și două geamantane, viața noastră de atunci îngrămădită ca într-un folder pe ecranul unui computer. Nu știam să spun în engleză decât “te iubesc”, nu știam ce înseamnă one way sau work, nu știam că te duci pe o stradă la nord și te întorci pe sud of, of, of. Și, am început, greu ca orice început, apoi în scurt timp am realizat că trebuie să mă lupt, altfel pierd bătălia și viața mea va deveni mizerabilă, iar eu nu aș fi putut trăi așa… Că la vremea aceea, dacă nu răzbăteam aici, doar pe Marte mai exista o șansă și că imposibilul putea deveni posibil cu ajutorul minții, al voinței. Îmi amintesc ca astăzi, eu, începătoare, conducând mașina undeva, în Moldova, pe o stradă cu un singur semafor și deodată salt în timp la New York, hahaha!
Am întrat pe one way 20 și ceva de ani în urmă, pentru că habar nu aveam atunci ce înseamnă semnul acela, urmărită la foarte scurt timp de poliție, mai ceva ca în filmele de la Hollywood (am avut noroc că nu erau mașini prea multe și că polițistul a recunoscut că sunt căzută de pe lună). Să vă spun de câte ori am făcut bagajul să mă întorc ar fi inutil și aproape imposibil de crezut.
M-am mutat de multe ori, incluzând două mutări de pe coasta de est pe coasta de vest în căutarea permanentă a “binelui” și a mea, ca persoană. Uneori l-am găsit, ori m-a găsit el pe mine… binele, alteori, nu, bineînțeles. Stau și mă gândesc că viața mea, dacă ar fi pusă pe o mașină asemănătoare unui aparat EKG, graficul ar arăta numai de foarte sus către foarte jos. Am trăit maxim, liber și fără nicio părere de rău. Am trăit viața imigrantului mândru de originile lui, m-am făcut înțeleasă și apreciată, am pierdut uneori, dar am aflat un lucru care spune că orice drum închis are obligatoriu o poartă de ieșire, iar dacă nu îți place într-un loc poți pleca fără să privești în urmă. Exact ca în pilda lui Iov din Biblie. Nu privi în urmă că te vei transforma într-o stană de sare!
Eu, recunosc, am mai tras cu ochiul, dar fără regret, hahaha! Am cunoscut mulți oameni, am învățat din experiența lor și am înțeles că informația poate fi uneori mai scumpă ca aurul. Am înțeles că orice imigrant nu își va afla niciodată locul, că odată ce ai plecat îți va fi dor de țara de origine și când ești în România îți va lipsi enorm țara adoptivă.
Acum, evident, sunt din nou cu bagajele la ușă, “a nu știu câta oară”. Așteptam marea mutare, drumul spre casă, invers de data asta! Recunosc că drumul acesta îmi creează cele mai mari probleme, dar cum deja ne-am învățat, prefer surpriza. Ce voi face eu în România? O iau de la capăt numai că de dată asta altfel. Dacă în America casa mea era așa, ca o mică Românie, ei bine, în România, casa mea va fi ca o mică Americă. Asta nu că am eu așa o mândrie aiurea, nici pe departe, ci ca un respect pentru țara care m-a adoptat, țară în care m-am maturizat și locul unde visele chiar pot deveni realitate.
Când am plecat, cineva mi-a spus: “crezi că acolo merg câinii cu colaci în coadă?” și am fost tare supărată atunci, dezamăgită mai mult. Acum pot da răspunsul: da, chiar merg câinii cu colaci în coadă! Există, însă, o condiție: să prinzi câinele și să iei colacul! Eu voi încerca să mai prind un câine. Ultimul.
Guest post by Gabriela
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
