Despre generalul (se răsucesc adevărații generali prin morminte!) Gabi Oprea am scris, chiar aici, cu mult înainte să fie o modă.
Și cum stăteam așa, privind- o pe primarul Bucureștilor, Gabi Vrânceanu Firea (GVF) în proximitatea Cerebelului, îndrăgit cantautor de versuri puerile, mi-am dat seama cine este, cu adevărat, domnia sa: este toată Gabi Oprea în fustă roz, o zeiță a kitsch-ului.
Doamne, și cum combătea la Balena albastră, cu ce aplomb, în timp ce copiii reabilitau portul popular mai ceva ca pe vremea dictaturii (din care cel puțin jumătate dintre români n-au înțeles nimic). Divin! Dacă aveai minte puțină, chiar puteai să crezi că are habar despre ce vorbește.
M-am pomenit răvășit de o întrebare: asta să fie, totuși, firea majorității românilor? Asta? Coloana plecată cât prestează artistic Cerebelul despre fetele rele care vor na-na? În fața copiilor de zece ani, sigur că da (se știe doar cât prețuiește GVF școala, nu se ține doamna cu al lu’ Pandele, care cum vede o catedră cum o încalecă, să se vadă, fără număr, se știe!).
Și apoi, orașul în preajma Sfintelor Sărbători Pascale! Drept-credincioasa GVF a coborât din Primăria Municipiului București (PMB) pentru a da binecuvântare celor mai kitschoase creaturi care au populat vreodată orașul (nici pe vremea lui Lis, nici măcar pe vremea lui Halaicu…).
GVF din PMB, așadar, a girat această mascaradă cu ouă, iepuri și găini, care, precum se știe, are mare legătură cu tradițiile creștin-ortodoxe. O, ce frumos își exhibă GVF impostura! Pe bani publici, desigur.
Din păcate, formăm un popor emotiv. Nu ne impresionează catastrofala alcătuire a bugetului Capitalei (vreți investiții?, haideți, dom’le, nu știți pe ce lume trăiți?), nu ne impresionează că în spitalele aflate în subordinea PMB se fură ca-n codru și mori cu zile (mare scofală, ce să spun). Nu, domnule. Noi, sensibili artistic, precum ne știe tot mapamondul, ne înfiorăm de siniștrii iepurași spânzurați pe sforile orașului.
Traficul oribil? Că respirăm ca peștii scoși din acvarii? Mofturi! E bine că măcar ne mai mișcă acest kitsch dezlănțuit (ați văzut ce frumos are GVF de la PMB la ea acasă, la Voluntari, la multiplul doctor Pandele – om ca studios ca Pandele al Firii mai rar!, uite, de altfel, că se poate să fii doctor multiplu și cu un vocabular atât de precar, cinste lui!).
Când am scris că Bucureștiul nu e Micul Paris, ci Marele Băicoi, mi-au sărit în cap cetățenii din Băicoi, și pe bună dreptate. I-am jignit. Regret. Am făcut-o pentru farmecul comparației.
Și să vedeți ce frumos o să se împopoțoneze și de-acum înainte Marele Băicoi cu GVF în PMB. O să fie o feerie.
A, că o să cadă juma’ de oraș la următorul mare cutremur? Și, ce vreți să facă Doamna? Nu e de ajuns că înalță rugă fierbinte către Măicuța Domnului?
Că o să vină ziua în care o să-și facă alde Firea (sau succesorul dumisale) selfie cu dărămăturile sub care vom fi uciși, ca șobolanii, asta e – știe toată lumea că nu se poate face nimic, dacă asta e voia Domnului (că doar suntem români, ba chiar mândri că suntem români).
Din fericire, însă, o să sune talanga Preafericitului Popă Daniel întru veșnica noastră pomenire, de o să ne bucurăm o eternitate…
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De ce să alegi un hotel situat lângă aeroport?
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.