Cu un titlu cu lipici – „Délicieux” – filmul realizat de Éric Besnard devine o poveste delicios de romantică pentru a sărbători nașterea primului restaurant și pentru a face gastronomia să rimeze cu democrația. Este un film culinar de epocă, o sărbătoare apetisantă a gastronomiei și o veritabilă laudă a artei epicureice de a trăi.
Încă de la primele cadre, regăsim Franța, în zorii Revoluției, ultima aventură amețitoare pentru aristocrații lacomi, plictisiți și amăgiți în fața lumii. Totuși, rapid, totul se prăbușește în jurul lor.
Talentatul bucătar Pierre Manceron (Grégory Gadebois) servește – la un banchet somptuos, cu 40 de feluri de mâncare – stăpânului său, ducele de Chamfort (Benjamin Lavernhe) și oaspeților acestuia. La acea vreme, nobilimea rămăsese fără putere politică sau militară și se deda desfrânării fără limită, savurând mâncăruri, dar fără să aprecieze gastronomia. În cadrul acelui festin, una dintre ofrandele lui Manceron este „Délicieux”, un preparat din cartofi și trufe care provoacă indignare celor de la masă. Greșeala lui? Deși extrem de talentat în a mânui rețete vechi, servește cartofi, alimentele cultivate sub pământ fiind considerate ‘produse ale diavolului’ (și posibil purtătoare de boli precum lepra). Prin urmare, în zorii Revoluției Franceze, Pierre Manceron, un bucătar îndrăzneț, dar mândru, a fost demis de stăpânul său, Ducele de Chamfort. Să ne reamintim că, în secolul al XVIII-lea, restaurantul – așa cum îl cunoaștem noi astăzi – nu exista. Bucătarii erau angajați de nobilime. Pierre Manceron (Grégory Gadebois) este unul dintre ei. Talentul său atrage în mod regulat către castelul stăpânului său, Ducele de Chamfort (Benjamin Lavernhe), o curte pe cât de lacomă, pe atât de vulgară. Această aristocrație rigidă se temea și de cea mai mică schimbare, chiar și de cea culinară, așadar, orice inițiativă pentru un nou fel de mâncare nu era recomandată. Totuși, mânat de geniul său creator, Manceron îndrăznește să le ofere – în acea seară – un foietaj cu cartofi, o legumă rezervată de obicei celor din clasele inferioare. Această îndrăzneală a stârnit imediat furia clericului atunci prezent care, încurajat de ceilalți oaspeți, l-au umilit pe neinspiratul bucătar. Însoțit de fiul său, un adolescent plin de viață și tare ingenios, se întoarce la hanul de pe pământul său, până când o femeie (Isabelle Carré) cu un trecut misterios și o inepuizabilă hotărâre îl împinge să se deschidă din nou către lume.
Regizorul Éric Besnard explică: „La acea vreme, nobilimea și clerul încă mai credeau într-o ‘scară cerească de alimente’. Cu cât sunt mai aerisite, cu atât sunt mai divine; un porumbel este perfect, o vacă, mai aproape de pământ, mai puțin… Cartoful, oricât de hrănitor era, va dura o sută de ani să se ‘stabilească’ în Franța.”
Astfel, Manceron fusese demis fără ceremonie de către Duce. Bietul gastronom decide să renunțe la gătit până când, cu un pic de încurajare din partea noului său « ucenic » (Isabelle Carré), pornește în ‘propria sa revoluție’. Norocul? Da, fiindcă Pierre Manceron întâlnește o femeie uluitoare, care dorește să învețe arta gătitului alături de el. Această necunoscută plină de mister îi redă încrederea în sine și îl împinge să se emancipeze din condiția de servitor pentru a ajunge la « propria revoluție ». Împreună, vor inventa un loc de plăcere și de împărtășire deschis tuturor: primul restaurant. O idee care le va câștiga clienți, dar și inamici.
Această comedie luminoasă este un divertisment de calitate, completat de Istorie dar – așa cum spune însuși Besnard – „În acest film, unde aproape că nu există acțiune, există câte o răsturnare de situație la fiecare zece minute”. Chiar dacă jonglează puțin cu datele reale ale Istoriei, fiindcă primul restaurant din Franța a apărut în 1782, filmul realizat de Besnard folosește și un strop de licență poetică – reunește Revoluția și apariția primului restaurant.
După L’esprit de famille, Éric Besnard se interesează de spiritul republican prin această apetisantă comedie, sub formă de basm. Într-un peisaj rural idilic, se înalță o colibă care se transformă încet-încet într-un han (de molid) plin de viață. Este locuit de doi oameni talentați, de bună credință (simbolizând asupriții vremii) care au venit să se vindece de rănile provocate de câțiva membri disprețuitori ai nobilimii. Pe lângă faptul că e bine scrisă, povestea cinematografică inserează și câteva paralele ironice cu preocupările contemporane, fie ele sociale, economice sau chiar culinare.
Alegerea lui Grégory Gadebois, a cărui rotunjime corporală, dar și privire copilărească îi conferă acestui bucătar, mult mai priceput decât pare, o dimensiune singulară, constituie un atu esențial. Însoțit de Isabelle Carré – care debordează de ingeniozitate pentru a-și dota personajul cu o multitudine de nuanțe până la punctul de a o face o femeie de o modernitate fascinantă -, el hrănește această poveste cu ideea de ajutor reciproc, împărtășire și iubire.
O mulțime de personaje secundare colorate, atât de partea celor oprimați, cât și a celor atotputernici, completează această mostră de societate aflată la un moment de cotitură al istoriei sale. În timp ce Benjamin Lavernhe își comunică plăcerea evidentă de a se strecura în faldurile acestui personaj zbuciumat, Guillaume de Tonquédec se întrece în farse pentru a-i da viață unui administrator iritant și ambiguu.
Chiar dacă există scene lungite uneori, regia face mereu un pas alert, iar această fabulă cinematografică plăcută e bine pusă în valoare de directorul de imagine. Acesta luminează preparate de o mare frumusețe și surprinde – cu aceeași intensitate – expresiile fețelor actorilor și ale actrițelor, dar și măreția naturii înconjurătoare, impregnând întregul cu o senzualitate uluitoare. Prin această «trezire patriotică a simțurilor», Éric Besnard aduce un omagiu neașteptat uneia dintre bijuteriilor naționale ale Franței: arta gastronomică. Această luminoasă comedie, inspirată dintr-o poveste adevărată, devine un succes condus de actori vădit fericiți să fie acolo.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
***
Regia: Éric Besnard
Scenariul: Éric Besnard și Nicolas Boukhrief
Imaginea: Jean-Marie Dreujou
Montajul: Lydia Decobert
Decorurile : Bertrand Seitz
Costumele: Madeline Fontaine
Muzica: Christophe Julien
Distribuția:
Grégory Gadebois – Pierre Manceron
Isabelle Carré – Louise / Marchiza de la Varennes
Benjamin Lavernhe – Ducele de Chamfort
Guillaume de Tonquédec – Hyacinthe, intendentul Ducelui
Lorenzo Lefèbvre – Benjamin Manceron
Christian Bouillette – Jacob
Marie-Julie Baup – Marchiza de Saint-Genet
Durata: 112 min.
Citiţi şi
La passion de Dodin Bouffant / The Taste of Things
Îmbătrânesc și… disper – The Banshees of Inisherin
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
