Angela Baciu în dialog cu Andreea Nanu
A.B: Un accident… o grădină… o viață nouă… o fotografie misterioasă… o lume într-o Scrisoare!
Andreea Nanu, te provoc la un dialog scurt și alert, ca o bătaie de inimă, la fel cum e și Scrisoarea pentru Ida. Hai să ne jucăm!
A.N: Scrisoarea e formula cea mai simplă și directă prin care comunicăm, prin care intrăm un dialog cu cineva. O lume într-o scrisoare, da, fiindcă trăim, fiecare dintre noi, în mai multe lumi, reale sau doar posibile. În clipa în care începi să scrii, lumea ta interioară se rezumă la foaia albă de hârtie (iată, „albă” ca în tablourile lui Hammershoi!), dar nu se reduce la aceasta. Dimpotrivă, când scriem o scrisoare, deși ne oprim la țărmul cuvintelor, universul lăuntric intră, prin emoție și idee, într-o extraordinară expansiune, asemănătoare mareelor. Expansiunea autorului către lumea și personajele sale dar, mai ales, către cititori!
A.B: Accidentul…
A.N: Oscar T., un fotoreporter devenit prizonierul propriului trup în urma unui accident, ajunge să ducă o viață captivă… Așa cum un film e „captiv” în carcasa unui aparat de fotografiat. Și totuși, va trebui să învețe să trăiască, să comunice, să developeze cu lumina sufletească a Idei imaginile uitate din sufletul său. Descoperind astfel drumul către el însuși… „Misterul final ești tu însuți”, spune Oscar Wilde, celălalt Oscar…
A.B: Grădina…
A.N: Grădina este darul de nuntă al lui Oscar T. pentru Ida. Un dar facil, un loc în paragină, o justificare pentru abandonarea femeii iubite. Ida știe însă că orice grădină este, la origine, un paradis. Își cultivă grădina, își îngrijește sufletul, se bucură de lucrurile simple pe care i le oferă viața. Grădina aceasta este raiul ei care, prin forța împrejurărilor, va trebui să devină și al lui Oscar. E oare posibil? Veți afla…
A.B: Viața nouă…
A.N: Oricât ar fi de greu de crezut, viața e, cu fiecare zi, cu fiecare răsărit de soare, o viață nouă. Noutatea nu depinde de evenimențial, ține de percepția interioară, de capacitatea extensiilor noastre sufletești de a îmbrățișa lumea. Nu întâmplător am ales grădina, vegetalul, în armonia și ierarhiile sale, ne învață. Poate tocmai de aceea, a fost primul dar pentru primii oameni…
A.B: Fotografia misterioasă…
A.N: Imaginile sunt misterioase. Am în minte mai ales fotografia clasică, în alb-negru sau sepia… fotografiile vechi pe care le descoperim în albumele bunicilor și pe care, privindu-le, regăsim câte ceva din noi înșine, ca și cum ne-am privi printr-un caleidoscop fermecat, din celălalt capăt al timpului. Timpul, coala albă a celei mai misterioase scrisori, pe care o numim viață!
A.B: … Vom deschide împreună Scrisoarea pentru Ida la librăria CĂRTUREȘTI VERONA din București, pe 18 mai, la 18.30.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
