Se spune că, atunci când eşti fericit, asculţi muzica, iar când eşti trist, înţelegi versurile. Ei bine, eu sunt tristă! 🙂
Nu vorbesc, însă, despre versuri, ci despre vocile sexy ale soliştilor.
Dintotdeauna m-au răscolit vocile masculine răguşite şi pline de dorinţă. Dar, acum, se pare că fac o pasiune. Deh, acu’ am timp să aprofundez.
Îmi place senzaţia aia, fiorii de pe şira spinării şi golul din stomac, pielea de găină de pe mâini şi pofta nebună de sex… Vocile vin la pachet cu un aspect deloc de neglijat: nerași de două zile, cu părul studiat ciufulit, un tatuaj care nu se demodează, oh, da!… şi pachetul e de milioane!
Ştiu că totul este pentru spectacol. Ştiu că asta este ceea ce vor să transmită. Da, probabil că oi fi oleacă superficială. Aşa, şi?
Prefer să-mi urle în cap toată ziua Billy Idol cu „Flesh for Fantasy”, sau Hozier cu „Take Me to Church”, sau Jim Morrison cu „Light My Fire”, sau Sting cu „Desert Rose”, sau Jared Leto cu „Stay”… şi lista poate continua.
Şi, cum nu duc deloc lipsă de imaginaţie, îmi închipui că, fiecare dintre ei, după ce termină de cântat, coboară de pe scenă şi-mi şopteşte la ureche câteva lucruri, care ar face să se topească şi untul din frigider. M-ar privi în ochi, zâmbindu-mi şmechereşte, şi mi-ar trage o palmă peste c*r, după care m-ar săruta de-aş rămâne fără respiraţie, şi m-ar ruga să mai am puţină răbdare, că mai are un pic de cântat şi apoi putem pleca să… zicem spre casă.
Ah, vocile astea atât de sexy!
Bietele femei nu au nicio şansă în faţa lor, cad ca muştele.
Şi, dacă mai ai şi şansa să îi vezi în concert…
Când ajungi la concert, la una dintre vocile sexy, în primul rând, îți cumperi, frumos, bilet în faţa scenei, aştepți cuminte, în speranţa că vei pleca cu el la hotel după concert şi vei petrece cea mai nebună seară din viaţa ta, clar rămânând însărcinată… Sau măcar un strop de sudoare să te atingă. Îţi dorești, în secret, să pice de pe scenă fix în faţa ta şi tu să poţi fi suficient de calmă, să nu leşini de fericire, şi să reuşeşti măcar să-l priveşti în ochi, sigură pe tine, şi să ai pe limbă o replică inteligentă, cu care să-l dai pe spate.
Eu nu am reuşit să fiu calmă şi nici nu am fost măcar în stare să îi spun lui Billy Idol, ÎN ENGLEZĂ: „Take me, I’m yours!”, când m-am trezit cu el, în faţa mea. Atunci când a coborât de pe scenă, am urlat ca o cretină, nici măcar n-am întins mâna înspre el şi am spus, în română: „ia-mă, sunt a ta!”, deşi, în capul meu, totul a sunat în engleză. Alţii, din jurul meu, mi-au zis că am vorbit în română. Probabil ar fi trebuit să fac nişte repetiţii acasă…
Când am fost la concert la Red Hot Chilli Peppers, nu aveam în cap decât imaginea lui Anthony (pe care, în gând, tot timpul îl strig Tony!) care venea, fugind înspre mine, exact ca în „Under The Bridge”. În capul meu, evident că eram pregătită să-l primesc. Cumva, am crezut că repetițiile de acasă m-au pregătit… Şi, atunci când a apărut pe scenă, m-a bufnit plânsul şi am stat ca proasta, fascinată şi fermecată şi… ce să mai vorbim, fix în transă. Nu am făcut altceva decât să-l ascult ţeapănă, nemişcată, cu un zâmbet tâmp pe faţă. La sfârşitul concertului m-am declarat „satisfăcută”!
Nu mai spun că pe Lenny Kravitz l-am dorit atât de tare încât atunci când a spus „Good evening, Budapest”, l-am corectat înțelegătoare, l-am iertat pe loc şi nu am putut decât să mă gândesc cât de tare ne vom distra noi doi, după concert, fumând un joint în patul de la hotel, glumind despre gafa pe care tocmai a făcut-o.
Dar urmează Robbie Williams. Şi, de data asta, planul este să rămân însărcinată cu el. Dar, în cazul în care nu se va întâmpla asta, măcar să îi vorbesc, în engleză, ar fi de preferat… poate mi-ar spori şansele sau măcar nu m-ar crede retardată şi tot ar fi bine. Şi ar fi extraordinar, dacă aş reuşi să-i întind mâna, în cazul în care coboară de pe scenă.
Nu cred că este cazul să mai explic conceptul de voce sexy. Este clar. Există oameni înzestraţi natural cu un acel „je ne sais quoi”, care te fac să-ţi pierzi minţile doar dacă oftează!
Offf, aceste voci!
Guest post by Denisa Tache
Dacă și tu mergi la concerte și ai asemenea revelații, scrie-ne (office@catchy.ro, format word, cu diacritice). Ne faci fericite. 🙂
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
