Dragul meu adolescent,
Sinceră să fiu, tu ești cea de-a treia încercare a mea de a duce la bun sfârșit capitolul cu „fă-ți cruce cu limba, închide ochii și bagă viteză maximă înainte, că altfel te dărâmă un țânc de paișpe ani” și, crede-mă că, în afară de Doamne-ajută spus la fiecare confruntare, habar n-am ce-ar trebui făcut ca să fie cu noroc.
Cuvântul „nu” cu toate derivatele lui – nuuu, nu acum; nu te cred; nu pot; nu știi nimic; păi, nu, că numai tu faci așa; nu te interesează pe tine ce este în camera mea; nu înțelegi că mi s-a terminat bateria, cum era să te sun?!- a fost inventat, în mod sigur, de primul adolescent din istorie, iar de atunci și până în zilele noastre, bieții părinți tot caută și nu găsesc soluții, dacă nu pentru anihilare, măcar pentru înlocuirea lui.
Dintre mine și tine, eu sunt adultul, gândesc și rostesc eu de milioane de ori pe secundă și, tocmai de aceea, ori de câte ori îmi vine să apelez la zicala aia cu bâta și cu raiul, mă adun cât și cum pot și mă apuc să explic o dată, și înc-o dată, și încă de trei ori, doar-doar s-o prinde ceva de tine. Ei, aș! Când încep să curgă nu-urile, pas de mai ai loc de parenting:
– Gata temele?
– Băi, dar nu se poate, de-abia ai venit și ai și început scandalul!
– Ce caută hainele pe jos?
– Nuuu, că tu ești obsedată! Ori pe jos, ori pe fotoliu, tot aia e!
– Da, dar există dulapuri!
sursa foto: Pinterest
– Mobila nu se mai poartă, nu mai e ca pe vremea ta!
– De ce trântești ușa aia, cu ce ți-a greșit?
– Te rog, scutește-mă, că-s nervos!
– De ce, ce s-a întâmplat?
– Nuuu, că tu trebuie să fii mai cu moț. Mă iau după tine și acum sunt luat de prost!
– Adică?
– Lasă, nu mai contează!
– Cum să te ajut dacă nu-mi spui despre ce e vorba? Eu sunt mama ta și trebuie să știu tot ceea ce ți se întâmplă.
– Nuuu, că …ce spun eu și ce înțelegi tu! N-are nicio legătură una cu alta!
– Nu fi obraznic, că-l sun pe tati și îi spun ce faci!
– După ce că pârăști, nici nu spui adevărul.
– Care adevăr?
– Nu eu am început, tu ești de vină!
Pe vremea adolescentului dinaintea ta, numărul doi, într-o anumită împrejurare, am exclamat cu năduf:
– Lasă, mamă, că o să vezi tu. O să te dai tu cu capul de toți pereții când o să fii mare, că nu m-ai ascultat, iar eu o să fiu fericită să-ți zic: ți-am spus eu! O să vezi ce tare doare încăpățânarea de acum!
– Nuuu, stai liniștită, că de-aia n-o să-mi cumpăr casă niciodată. O să trăiesc în cort!
La nedumerirea mea, a completat:
– Nici atâta lucru nu știi? Cortul are pereții subțiri și moi!
Așa că m-am învățat minte. Îți voi scrie, dragul meu adolescent, scrisori și bilețele în fiecare zi, îți voi spune de treizecidemiișasesutecincizecișinouă de ori pe zi, o să te sun la fiecare două ore, că tot ești în vacanță, o să-ți las mesaje pe facebook și în toate conturile de pe consolă și, până la urmă, vei fi nevoit să mă bagi în seamă și să mă iei în serios.
Eu am răbdare, să știi. Voi, adolescenții din toate timpurile, nu!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
