După Don’t Look Up și White Noise, Netflix continuă să ne reamintească că omenirea se îndreaptă spre vremuri apocaliptice. „Chiar nu-mi plac oamenii!” – această replică, rostită pe tonul unei glume caustice, la începutul filmului, de Amanda (Julia Roberts), personajul principal din The World After Us, își va căpăta întreaga importanță pe parcursul filmului. Așadar, o simplă propoziție devine unul dintre multele indicii lansate în noul thriller cu nuanțe S.F., lansat de curând pe platforma de streaming Netflix – The World After Us.
Adaptare a romanului omonim, scris de Rumaan Alam, acest thriller psihologic, pe fundalul unei apocalipse, se bucură de o distribuție de vis (Julia Roberts, Mahershala Ali, Ethan Hawke, Myha’la Herrold). Regizat de Sam Esmail (cel care a realizat și serialul Mr. Robot), lungmetrajul ne prezintă peripețiile unei familii din New York. Bunăoară, Amanda (Julia Roberts), se hotărăște să închirieze o casă de lux, izolată, în Long Island. Mult prea tracasată, directoarea din mediul publicitar, se retrage pentru un weekend în acel loc, alături de soțul ei, pașnicul Clay (Ethan Hawke) și de copiii lor, adolescentul Archie și micuța Rose (Farrah Mackenzie). Bunăoară, familia pleacă într-un ‘exil’ pentru a „lăsa lumea în urmă”, titlul original al filmului este mult mai grăitor decât cel tradus în limba română. Practic, știm că familia lui Clay și-a Amandei merge în weekend într-o vilă de lux închiriată prin Airbnb pentru a scăpa de agitația din New York (Știm deja că Amanda „urăște oamenii”).
Dincolo de ‘ororile’ tehnologiei, cartea lui Ruman Alaam a surprins cu pricepere excesele societății contemporane – problemele ei de comunicare, prejudecățile sociale și rasiale, rupturile relaționale, în inima unei apocalipse și, astfel, a pus sub semnul întrebării sensul existenței noastre. Odată cu adaptarea sa, Sam Esmail dezvoltă aceleași teme (de exemplu, rasismul discret, chiar inconștient, al Amandei) și le amplifică de zece ori.
Totul merge destul de bine în timpul instalării lor, chiar dacă câteva semne ar trebui să-i alerteze: nicio rețea de comunicație nu funcționează, căprioarele uimite îi tot urmăresc din pădurea care se învecinează cu vila și o uriașă navă de marfă eșuează pe o plajă din apropiere.
Totuși, la miezul nopții, se trezesc cu niște vizitatori neașteptați: fermecătorul afro-american G.H. (Mahershala Ali) și fiica sa (adolescentă) se prezintă drept proprietari ai casei de lux și îi anunță că drumurile și comunicațiile au fost întrerupte. Aceștia le cer soților Sandford să petreacă noaptea în luxoasa locuință.
Realizatorul denunță în mod fățiș, cu un oarecare cinism, modul în care lumea se pune singură în pericol din cauza utilizării excesive a tehnologiei, practic ilustrează dependența de tehnologie. Avem de-a face cu o captivantă analiză a aservirii noastre inconștiente față de tehnologie și a modului în care absența dispozitivelor ne-ar putea cufunda într-o groază aproape de netrecut. Încă de la secvența din deschidere, filmul sugerează că adevărata tragedie modernă este ascunsă în permanenta noastră nevoie «de conexiune». Suntem deja departe de vremurile în care internetul trecea dincolo de granițele fizice pentru a încerca să ne apropie și s-a ajuns încet-încet la izolarea în «bulele» noastre. Astfel, în timp ce micuța familie este în drum spre vilă, camera de filmare se mișcă în interiorul mașinii într-o mișcare ultra-fluidă (ce ne amintește de The War of the Worlds), trecând de la un personaj la altul.
Avem de-a face cu o observație flagrantă: familia poate fi împreună, dar toată lumea trăiește o aventură izolată (mama e la telefon, tatăl ascultă la radio, fiul e cu muzica lui, iar fiica se uită la TV/Netflix). Când fetița pierde conexiunea de la internet este forțată să gândească diferit: se uită la peisaje, pătrunde în natură, înțelegând astfel că realitatea e departe de ceea ce vedea ea în seriale. Fără îndoială, acest lucru nu este neînsemnat dacă ea este cea care, ulterior, va observa cel mai bine răsturnările care au loc în jurul ei (și nu numai). Ce s-ar fi întâmplat la plajă, printre altele, dacă Rose și-ar fi lipit nasul de tabletă pentru a se uita la Friends? Mister.
Mesajul despre hiper-conexiunea noastră (care atacă, subtil, Netflix și celelalte platforme de streaming) nu este chiar inovator, dar capătă o altă dimensiune în The World After Us.
Deși se simt peste tot influențele de la David Fincher sau din întreaga cinematografie a lui Alfred Hitchcock (scena cu drona ne amintește de memorabila urmărire a avionului din North by Northwest, rolul animalelor care ne aduc aminte de The Birds sau efectul percutant al ilustrației sonore), cineastul Sam Esmail reușește să creeze o tensiune de durată.
Jonglând între zoom-uri, urmărirea imaginilor, efecte de răsucire și rotație, jocuri în afara camerei, Sam Esmail întărește atât sentimentul de paranoia al personajelor, cât și pe cel al spectatorilor. În ciuda capitolelor sale clare și precise, The World After Us arată ca un mic haos; lungmetrajul deconcertează constant. Devenind una cu confuzia tot mai mare a personajelor, regia cufundă și spectatorii într-o stare de incertitudine supărătoare, făcând experiența de vizionare destul de inconfortabilă. De asemenea, filmul se bazează pe o impresionantă coloană sonoră, care provoacă anxietate, cât și pe un dinamic montaj.
Prin amestecarea stilurilor – tranziție blândă și conexiune violentă, discuție lungă pașnică în spatele ușilor închise și montajul paralel, ultra-tensionat, în cele patru colțuri ale incintei, suspans minimalist și dezlănțuire bruscă a unui spectacol demn de un blockbuster – și tonurile diferite (umor alternat cu poezie), The World After Us depășește așteptările. Astfel, pericolul apocaliptic care planează asupra personajelor este în creștere, iar ele trebuie să evolueze, să-și reînnoiască prioritățile, să găsească o legătură umană, să se adapteze acestei situații de necontrolat. Am putea spune chiar că The World After Us este un mic rezumat al tensiunii, cu atât mai terifiant cu cât filmul reflectă o realitate pe care lumea actuală pare să refuze să o vadă și preferă să o nege sau să se bucure să o observe în alte ficțiuni (de exemplu, în succesul Don’t Look Up).
Anxietatea ecologică, paranoia, colapsul psihologic, lovirea personajelor din The World After Us – totul nu se rezumă doar la o simplă ficțiune, ci emană ceva dintr-o realitate surdă. Faptul că un personaj poate afirma că „nimeni nu este la conducere, nimeni nu trage sforile” într-un film produs de un fost președinte care, a priori, a făcut totul pentru a fi cât mai realist posibil, este alarmant de ‘confidențial’. Desigur, elitele sunt cu un pas înaintea restului lumii (nu trebuie să fim chiar naivi), dar mesajul este clar: este timpul ca toată lumea să-și reia controlul pentru a evita ce e mai rău, chiar dacă – probabil – că este cam târziu. The World After Us este o peliculă care extrapolează temerile noastre pentru a arăta cât de ușor este să distrugi o civilizație. Doar că aici nu există nicio formă de umor, ci doar un pesimism crud și o răceală abisală.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Sam Esmail
Scenariul: Sam Esmail după romanul Leave the World Behind de Rumaan Alam
Producători: Julia Roberts, Marisa Yeres Gill, Lisa Gillan, Sam Esmanil, Chad Hamilton
Imaginea: Tod Campbell
Montajul: Lisa Lassek
Muzica: Mac Quayle
Distribuția:
Julia Roberts – Amanda Sandford
Mahershala Ali – G.H. Scott
Ethan Hawke – Clay Sandford
Myha’la – Ruth Scott
Durata:138 min.
Data premierei: 8 dec. 2023
Citiţi şi
Două femei care au făcut pace cu îmbătrânirea
Un artist al înșelăciunii – Ripley
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
