Eu, treişpe ani. Scriam, deja, în engleză, scrisesem un roman, poezii – nu rîdeţi, că vă bat cu făcăleţul de făcut mazăre pe ziua de azi –, cutremurată de existenţialismele lui Malraux. Profa mea de limba şi literatura română, Marianne Iliescu, din Sfîntu Gheorghe, exasperată că a trebuit (am scris trenuit, iniţial, hahahaha) să preia două clase, eram vreo patruzeci de copii nebuni la ora ei. Tămbălau, urlam, aruncam cu bobiţe, trăgeam cu praştia aia cu gumă cu bolduri îndoite. Ea, cu maximă înduioşare, totuşi: „Copii, ce semnifică faptul că Harap-Alb se îmbracă în hainele lu’ tătîne-‘su şi-i dă calului bătrîn şi răpciugos să mănînce jar?” Eu, printre urletele conaţionalilor mei de clasă, mă ridic şi spun, conştiincioasă: „A îmbrăca hainele părinţilor tăi înseamnă a duce mai departe tot ce au făcut ei pentru tine şi a şti că naţionalitatea ţi-o asumi prin cunoaştere”. Ea se uită la mine, dezamăgită: „Stai jos. Zece.” S-a făcuuuuuuut o linişteeeeeeeeeeeeee în clasăăăăăăăăăăăă. A deschis catalogul şi mi-a trîntit zecele ăla care a însemnat o lume pentru mine.
În schimb, eram dezastru la gramatică. Dezastru, îmi dădea numai cinci şi şase. Cine, eu? Cinci, şase? Eu vreau filologie, vreau să scriu. Ce credeţi că a făcut minunăţia de domnia-sa, Marianne Iliescu? Pe mine şi pe-o altă colegă de-a mea, Hermine Cîmpean, ne-a luat şi ne-a dat meditaţii la gramatică aproape jumătate de an. Gratuit. Fuma Carpaţi fără filtru şi ne explica acolo, pe text, cum funcţionează sintaxa. Cred că-i venea să mă omoare, că eram leneşă şi-mi stătea mintea la poezie. Poezie, poezie, puţa mea e de hîrtie. Pînă m-am pus pe treabă şi am făcut exerciţii de gramatică non-stop, să văd cum e cu exerciţiile alea. Da! Sînt exerciţii de logică şi de cunoaştere!
Hermine a intrat la Filo în Cluj, eu am intrat la Istoria Artei în Bucureşti. Dar nu voi uita niciodată cîtă răbdare şi dedicaţie a avut Marianne Iliescu cu noi. Cu noi toţi. Vă iubesc, doamna profesoară. Şi, poate, ajungem, cîndva, să fumăm un Carpaţi fără filtru la o sintaxă.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
