Binele, Răul, Nedreptatea, Iertarea, Răzbunarea, Răzbunarea… De vreme ce omul a gândit și a scris despre om, bibliotecile s-au umplut cu texte filosofice sau literare despre astfel de teme. Cinematograful a urmat exemplul. De la primele filme mute, până la blockbuster-uri de la Hollywood, ai căror eroi se zbenguie în colanți strâmți colorați și vorbesc în onomatopee, aceste teme irigă a șaptea artă. Regizorul iranian Asghar Farhadi nu are nevoie de efecte speciale și universuri imaginare futuriste pentru a pune în scenă omul bun/rău, vinovat/nevinovat, asupritor/victimă. Trebuie spus că țara sa, în 2021, a păstrat anumite aspecte din ceea ce trebuie să fi fost lumea persană în urmă cu un mileniu sau două. De aceea A Hero pare atât de corect, natural, atemporal, universal. Cu șase sau șapte actori, biroul unui director de închisoare, trei străzi, un apartament și un magazin în Teheran, Asghar Farhadi construiește o veritabilă replică a „condiției umane” contemporane. După ocolișuri, mai puțin inspirate, și mai „turistice” prin Franța (Le Passé) și Spania (Everybody Knows), realizatorul filmelor Fireworks Wednesday și A Separation revine în țara sa natală, a cărei viață cotidiană kafkiană, administrație implacabilă și cezarism invizibil le filmează ca nimeni altul.
În Teheran, el își găsește orientarea. Cineastul a devenit ‘stăpânul’ poveștilor perfect stăpânite – un ansamblu de piese reunite pentru a forma un mecanism dramatic puternic, impecabil și eficient de la început până la sfârșit, pe care îl regizează cu o precizie de ceasornicar. Așadar, pornind de la un fapt divers, cineastul iranian Asghar Farhadi dezvăluie rănile țării sale. Asghar Farhadi are darul de a transforma o mică știre într-o întrebare metafizică. Nu folosește majuscule, ci doar convoacă detaliile de zi cu zi. A Hero pleacă în căutarea unei fantome. Poate că l-a creat de la zero (fără joc de cuvinte). Bunăoară, pe o stradă din Shiraz, capitala istorică din vechea Persie, o femeie găsește o geantă plină cu monede de aur. Ea este însoțitoarea clandestină a lui Rahim, un bărbat divorțat și încarcerat, care beneficiază de o permisie de două zile. Această comoară i-ar putea permite să-și ramburseze datoria contractată cu inflexibilul său cumnat, fapt care i-a adus o pedeapsă de trei ani de închisoare. Descoperirea genții este o mană cerească. Acesta își va putea rambursa parțial creditorul. Continuarea va dovedi că problemele lui sunt departe de a fi rezolvate.
După o oarece ezitare despre care nu se va spune nimic – aceasta este scena cheie – decide să returneze banii celui care i-a pierdut, printr-un anunț. Acțiunea sa devine publică, se pune la cale o adevărată propagandă, rețelele de socializare sunt în flăcări. Rahim devine „un erou”, a cărui loialitate și integritate sunt lăudate. Televiziunea iraniană stă cantonată în fața închisorii, unde conducerea – confruntată cu o serie de sinucideri pe care speră să le camufleze – îl felicită pe acest captiv-model căruia îi acordă, drept recompensă, libertate provizorie. Prezența, alături de el, pe scenele în care este sărbătorit, a fiului său bâlbâit adaugă un plus la umanitatea tatălui risipitor și contribuie la emoționarea admiratorilor săi. Dar mașinăria care l-a transformat într-o legendă vie, care funcționează cu viteză maximă în această țară autocratică, se va opri rapid. În fapt, filmul narează despre eșecurile lui Brahim, aflat în închisoare pentru o datorie pe care nu a reușit să o plătească și care se vede celebrat ca un erou după ce se presupune că i-ar fi returnat creditorului său o sumă substanțială de bani pe care ar fi găsit-o în timpul acelei permisii. Monedele acelea de aur îl vor costa mult. Erau șaptesprezece. Erau într-o geantă pe care Rahim a luat-o dintr-o stație de autobuz. Prima minciună: în realitate, logodnica lui a fost cea care a pus mâna pe ‘pradă’. Acest «aranjament» va avea consecințe.
Rahim returnează geanta femeii care pretindea că o pierduse. Gestul său generos îl transformă într-un ‘erou’. Toată lumea îl felicită. Gardienii lui sunt mândri de acest deținut model. Există o fisură: doamna în cauză a dispărut, iar el nu are nici numele, nici adresa. Dacă ar fi inventat totul? Începe prăbușirea. Organizația de caritate care l-a susținut devine suspectă. Emisiunea TV, la care a fost invitat, este anulată. Rahim nu mai înțelege nimi; cu mersul lui lent, cu zâmbetul fericit, cu aerul de câine bătut pare victima perfectă. Fiul său, care suferă de o formă severă de bâlbâială, își pune mari întrebări despre adevăr. Chiar repetă, fără bâlbâieli, discursul pe care urmează să-l țină în fața anchetatorilor. Doar iubita sa rezistă împotriva tuturor ‘pronosticelor’. Deci, victimă sau impostor? Este talentul lui Asghar Farhadi să nu hotărască. Rămân zonele gri. Rahim face greșeli. El consideră că merită să se lupte cu cel căruia îi datorează bani. Își iese din fire și devine violent cu acesta din urmă. Scena este filmată de camerele de supraveghere. Rețelele sociale – inamicul său – amenință că difuzează filmul (înregistrarea postată de fiica celui pe care îl lovise). Prejudiciul este imediat. Poziția lui se schimbă, e târât prin noroi. Iranul nu este deloc imun la astfel de urgii.
Autoritățile confruntă martorii. Fiecare are versiunea lui. Acest lucru capătă proporții nebunești. Pictorul – caligraf Rahim (Amir Jadidi) are o față nobilă și înșelătoare. Nu știi niciodată la ce se gândește, indiferent dacă smerenia și altruismul lui sunt sincere sau prefăcute. Farhadi examinează o dilemă, detaliază scrupule, de fapt, analizează o alegere morală. Totul se rezumă la presupuneri. Așa cum a rezumat unul dintre membrii instituției penitenciare, care va căuta să valorifice gestul nobil al lui Brahim: «acesta din urmă este fie „foarte naiv, fie foarte inteligent” ». Stăpân al elipsei, al pildei și al tehnicii trompe-l’œil, Farhadi urmărește destinul eroului său, care în același timp devine celebru, dar se și pierde. Totul se întâmplă așa pentru a denunța mai bine tot ceea ce corodează. Urâțenia se dispersează rapid în societatea iraniană.
Permanenta ambivalență afectează aproape fiecare personaj, de la membrii unei asociații de ajutor pentru prizonieri până la pretinsa proprietară a monedelor de aur. Micile minciuni se amestecă cu adevărul, în timp ce Brahim – purtat de euforia noii sale notorietăți – își brodează puțin povestea. Narațiunea continuă să sape în zone gri pentru a insufla îndoiala cu privire la intențiile personajului. Deci, erou sau escroc? Contează prea puțin răspunsul, pentru că Farhadi este interesat, mai ales, de construcția unui discurs mediatic și de modul în care toată lumea încearcă să profite de această știre. Mai mult, detaliază, din nou în scopuri de „eficiență”, modul în care lațul se strânge încet-încet în jurul lui Brahim, pe măsură ce îndoielile și obstacolele se înmulțesc. Pictor de moravuri, Farhadi se bazează, ca întotdeauna, pe o dramaturgie hitchcockiană și pe un scenariu direct, în care suspansul împrumută din thriller fără împușcături sau crime. Filmul ia astfel forma unei capcane care se închide treptat în personajul principal, nu fără a cultiva un anumit șantaj emoțional (tot ce se joacă în jurul fiului bâlbâit).
A Hero fascinează prin scenariul său impecabil și kafkian, mijloacele sale de o simplitate extremă, priviri, tăceri, suspine, argumente. Confuzia este rege. Concluzia, dacă există, ajunge de la acel șofer de taxi care comentase: „Nimic nu este niciodată corect pe lumea asta”.
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Regia: Asghar Farhadi
Scenariul: Asgar Farhadi
Imaginea: Ali Ghazi, Arash Ramezani
Costumele: Negar Nemati
Sunetul: Medhi Saleh kermani
Montajul: Hayedeh Safiyari
Distribuția:
Amir Jadidi – Rahim
Mohsen Tanabandeh – Braham
Sahar Goldust – Farkhonded
Durata: 2h07min.
Citiţi şi
Am fost crescută de o mamă narcisistă și un tată complet absent emoțional
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
