„It was never made” şi „It can’t be done” – două replici din „Seinfeld” referitoare la posibilitatea de a fi şi prieten, şi partener sexual cu cineva, respectiv de a face „The Switch”: înlocuirea iubitei cu cea mai bună prietenă a ei.
Nimic sexual în ceea ce urmează. Dar în mod sigur „It was never made”: analiza unei piese muzicale secundă cu secundă!
Nu orice piesă, desigur. Cea mai tare piesă de rezistenţă ever.
IN A GADDA DA VIDA, Iron Butterfly, 1968:
0’00” Intro executat de orgă, în urcare şi apoi concluziv
0’07” Prima bătaie de talger porneşte metronomul ritmului care va însoţi aproape toată piesa, exceptând solo-ul de baterie şi finalul
0’08” Basul şi orga definesc tema principală
0’13” Intră şi chitara solo, se repetă tema de 3 ori, ca să ne intre-n cap
0’24” Puţinele versuri ale piesei:
In a gadda da vida, baby
Don’t you know that I’m lovin’ you
In a gadda da vida, honey
Don’t you know that I’ll always be true
Iron Butterfly
0’41” Linie ascendentă a chitarei solo menită să introducă refrenul
0’45” Refrenul:
Oh, won’t you come with me
And take my hand
Oh, won’t you come with me
And walk this land
Please take my hand!
1’08” Revenirea la temă
1’16” Scurte exclamaţii înăbuşite
1’18” Reluarea strofei şi a întregii secvenţe 0’24”- 1’07”
2’02” Reluarea temei, cu câteva interjecţii
2’11” SFÂRŞITUL PĂRŢII INTRODUCTIVE. Până acum, piesa a părut monotonă, reluând de multe ori câteva măsuri. Acum, o linie muzicală sinuoasă a orgii (sugerează muzica fachirilor care fac şerpii să danseze) anunţă variaţiunile. Ritmul rămâne însă neschimbat, iar basul, bateria şi chitara solo continuă să repete, obsesiv, tema principală. Orga se aude în planul doi, ceea ce face şi mai interesantă compoziţia de ansamblu. E ca şi când un singur instrument ar vrea să evadeze din rutină şi celelalte încearcă să-l acopere!
2’55” Orga schimbă stilul variaţiunilor, acum tot mai ritmice, şi încearcă să se impună…
3’16” …dar e redusă la tăcere, pregătindu-se o altă evadare…
3’28” …cea a chitarei solo, care se joacă în note scurte şi înalte, amintind foarte mult de whoa-whoa-ul lui Jimi Hendrix!
3’54” Variaţiunile chitarei devin mai legate, se înjgheabă scurte linii melodice aproape lirice, în ciuda fondului hard-rock
4’17” Jocul chitarei solo frizează tema principală, apoi revine la un ludic aproape aleator
4’33” Un mic respiro lasă în prim-plan basul
4’41” Chitara solo n-a terminat ce-avea de spus! Acum se vede valoarea repetiţiei aparent plictisitoare a temei de către celelalte trei instrumente: ele desenează cortina în faţa căreia evoluează sclipitor cel de-al patrulea…
5’00” …care e de-a dreptul dezlănţuit!
5’25” Câteva desincronizări intenţionate ale chitarei solo creează ceva foarte asemănător cu efectul de bandă inversă folosit de Phoenix. În această porţiune a piesei, chitara pare să cânte de sine stătătoare, nu-i pasă ce fac celelalte instrumente!
6’09” Şi deodată tace! Rămâne doar tema, aproape în surdină
6’21” Un motiv muzical al basului anunţă schimbarea de registru
6’23” Rămâne doar bateria, întâi în şoaptă…
6’30” ÎNCEPE CELEBRUL SOLO DE BATERIE, cel mai tare din toată istoria muzicii rock. Ron Bushy este minunat din cel puţin trei motive: 1. Alternează tehnici şi ritmuri diferite, păstrând totuşi o linie constantă; 2. Nu-şi pierde capul nicio clipă, nu există niciun sunet „derapat”; 3. Nu încearcă să epateze, să facă zgomot, să obţină o frecvenţă mare de bătăi pe secundă sau altceva de genul ăsta. Este un solo clasic, baroc – nu experimental, trăsnit. În prima parte, foloseşte exclusiv tobele şi ritmuri aproape cuminţi. În vreme ce beţele fac să cânte în felurite moduri tobele mici, tom-tom-ul şi „cazanul”, piciorul „ţine isonul” cu lovituri egale, rapide, în toba mare, un metronom constant, de fundal
7’35” Se modifică gama de ritmuri, mai creative, mai ludice
8’00” Pe nesimţite intră în joc fuscinelul (cele două talgere care se lovesc unul de altul orizontal), care dublează ritmul neschimbat al tobei mari.
8’23” O nouă îmbogăţire a gamei de execuţii, tot mai variate.
8’54” Câteva lovituri detaşate şi dispariţia fuscinelului anunţă…
8’59” …cea mai importantă schimbare în dinamica solo-ului de baterie: lovituri mai rare, mai discrete, dar mai ales…
9’01” …imprimarea unui ritm de 2/3, asigurat împreună de toba mare, o tobă mică şi fuscinel, ritm care va însoţi piesa timp de 3 minute
9’09” Discret, în crescendo, intră orga, cu o linie din nou sinuoasă, marcând sfârşitul solo-ului de baterie după 2 minute şi 39 de secunde
9’28” Orga execută variaţii dantelate şi sterofonice, nu foarte departe de Fugile lui Bach
9’53” Variaţiunile devin impunătoare, cu acorduri prelungi
10’22” Orga revine la dantelării. Minunat rolul jucat de acel ritm discret de 2/3 al bateriei. De trei minute, cele 2 chitări nu sunt în joc! E un lung pasaj numai între orgă şi baterie.
10’48” Orga schimbă gama şi execută din nou acorduri lungi, pregătind…
10’55” …câteva „zgârieturi” rapide şi abia auzite ale chitării solo…
11’01” …urmate de adevărate „ţipete”. Chitara solo a revenit la viaţă şi ţipă, apoi se tânguie, cerându-şi drepturile
11’24” Unul dintre pasajele cele mai frumoase ale orgii, rămasă din nou doar cu 2/3-ul bateriei. Doug Ingle îşi dă întreaga lui măsură
12’24” Basul readuce tema principală, după o pauză de peste 6 minute
12’39” După un scurt crescendo de volum, bateria renunţă la 2/3 şi, printr-o răpăială de două secunde, revine şi ea la temă, în vreme ce chitara solo se joacă liberă
12’54” Chitara solo îşi aminteşte şi ea tema
13’02” Bateria „se trezeşte” că nu-şi terminase demonstraţia!
13’11” Basul introduce o variaţiune la temă
13’25” Orga reinventează stilul „fachir”, într-o atmosferă de 1001 de nopţi
13’57” Basul şi bateria – deci secţia ritmică – au câteva secunde singure
14’02” Chitara solo ţipă şi se tânguie din nou, ca înjunghiată. De subliniat că Erik Brann (17 ani!!) nu are în această piesă un solo propriu-zis, dar numeroase pasaje de prim-plan, absolut spectaculoase
14’34” În spatele lui Brann punctează basul lui Lee Dorman
14’57” Re-re-revenirea la tema principală, dar acum cu o baterie mult mai activă şi un bas bine conturat. Toate instrumentele au arătat ce pot şi acum slujesc tema cu mai multă libertate, pregătindu-se de apoteoză
15’18” Doug Ingle, care e şi solistul vocal, dă strigare: I-HA!
15’27” … după care reia textul. Se închide cercul! IN A GADDA DA VIDA este, între altele, o piesă extrem de rotundă, de elaborată, de gândită. „Revoltele” şi evadările se sting, totul revine la „bază”.
16’26” Două scurte interjecţii introduc un nou mini-solo al bateriei, de data asta cuminţel
16’35” ÎNCEPE SFÂRŞITUL: tema se reia de patru ori, de fiecare dată cu mici variaţiuni, până ce…
16’50” …închizând complet cercul, orga reia măsurile din introducere, din urmă cu aproape 17 minute! Este apoteoza!
16’58” O ultimă iteraţie a temei şi finalul absolut, tăiat sec. Nu mai e nimic de spus!
Citiţi şi
Alba – neagra cu sufletele și mințile copiilor din România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
