Era în 1947, în tânăra lună iunie, o perioadă aglomerată cu emoții, neliniști și un noian de așteptări. Se întâmpla taman înaintea Festivalului de Film de la Cannes. Oricine știe că vedetele au fost create special pentru fani. Și au avut mereu fani. Și mai au. La Croisette sfârâia sub tălpile și tocurile întâlnirilor întâmplătoare sau delicios de aranjate, dar mereu vecine cu marea, cu șirul nesfârșit de terase, palmieri, lume care se străduise să arate foarte bine și reușise. Lipsea un singur ingredient, unii se întrebau care, alții încercau, fără succes, să-l înlocuiască cu un strop transparent de șampanie. Fiind un punct fierbinte al fotogenicului Cannes, în timpul festivalului te miri peste cine dădeai pe La Croisette și cât de mult îți mergea asta la inimă. Pentru că toți aveau câte unul sau mai mulți idoli desprinși din poveștile de celuloid. Puteai să dai nas în nas cu unul din ei chiar pe promenada aceea!
Croisette, 1947
Sophia Loren, Cannes 1947
Sub soarele strălucitor, vedetă și el, starurile zâmbesc, ascunzându-și jumătate de față sub niște ochelari uriași, fug, revin, stau în poziții incredibile sau foarte relaxate, fac bot și sfârșesc prin a da autografe celor care le admiră. Puteai s-o întâlnești pe Greta Garbo ori Marlene Dietrich, sosite de peste ocean în vechea și draga lor Europă natală… Cu siguranţă, Josephine Baker, Arletty şi Michèle Morgan se plimbau în voie în acel iunie superb, ceva mai târziu lăsându-i locul senzualei Brigitte Bardot, superbei Catherine Deneuve, frumosului Delon sau seducătorului Belmondo. Tot atâtea vise ale iubitorilor de cinema, de staruri, de frumos intangibil, bun să hrănească imaginația, nostalgiile, farmecul verii. Nominalizările fuseseră făcute, se așteptau premiile, toaletele celor cărora soarta le rezervase onoarea de-a păși pe covoare roșii erau demult aranjate, menite să le transforme din femei superbe în ceva nemaivăzut, iar din actori dragi tuturor, în semi-zei fermecători.
Brigitte Bardot, Cannes, 1953
Alain Delon, Cannes, 1962
Se povestea despre o nouă religie, o nouă credință împărtășită de majoritatea vedetelor, care vor deveni fidele pe viaţă “zefirului” pregătit să le convertească, după o invazivă seducție. Se vorbea pe șleau sau pe la colțuri despre un nou crez, întruchipat într-un amant fidel și, culmea, al tuturor, fără gelozii sau alte cutume depășite! Inspiratul Pierre Balmain alegea în 1947 vestimentaţia unor staruri prezente la îndrăgitul festival de film, căutând cu înfrigurare un liant, ceva-ul acela sfânt, care să definească atmosfera de libertate într-o Europă care îşi revenea încet după două războaie grele, urmând să dea un sens nou vieţii, divertismentului, modei şi o prospeţime căutată de toată lumea, dive și feți-frumoși deopotrivă. Ce poate fi mai dorit, așteptat, căutat, înhățat, râvnit într-o zi caldă și plină de promisiuni, decât o adiere verde, proaspătă şi răcoritoare?! Prima femeie artist-parfumier, Germaine Cellier (cunoscută prin „Fracas”, „Bandit”, „Jolie Madame”, parfumuri iubite de multe celebrități), se hotărăște să spargă gheața, mă rog, arșița, cerându-i lui Balmain o întâlnire. Se asociază și compun împreună baza noii religii: absolut noul, deschizătorul de drumuri şi surprinzător de proaspătul parfum, botezat în roua dimineții, Vent Vert…
Trăiască! Te afli în zori de zi, pe o pajişte cu iarbă înaltă care va fi curând cosită, peste care adie o boare răcoroasă, un vânticel uşor care te învăluie în miresme reconfortante. Un impuls, un suflu tânăr, seva naturii generoase îl fac atemporal, incredibil de verde, ușor floral, așa încât clasicul Vent Vert e o creaţie singulară în lumea plină de amestecuri parfumate, fie ameţitoare, fie lipsite de forţă, din care destul de puţin numeroase sunt cele cu adevărat bune. Se spune că Pierre i-ar fi mărturisit lui Germaine: „A fi elegantă înseamnă să consideri parfumul cel mai important accesoriu, mai important decât pantofii, mănuşile, poşeta sau bijuteriile”, pentru că ea, Germaine Cellier, a orchestrat această creaţie de excepţie. L-au iubit, dorit și cumpărat deopotrivă staruri și admiratorii lor, care s-au întrebat: bine, bine, „vent”…dar de ce „vert”?! Pentru că-și permite să te cuprindă și să te învăluie ca un vânticel de primăvară obraznic, cu note de bergamotă, flori de neroli şi busuioc abia ivit, iar apoi să te poarte pe sus, fără să te întrebe, ca un vânt stârnit din senin de către puternicul parfum de galbanum, susținut de ylang-ylang, trandafir, iris, lăcrămioară, narcisă şi rare condimente! Toate aşternute de briza mării pe o bază aerisită de santal, oakmoss (licheni), muşchi de stejar şi cedru. Paradisul vântului verde printre firele de iarbă, sau apogeul prospețimii unei gale de film de la Cannes.
Germaine Cellier
Pe Mirela o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Când și cum se maturizează erotic un bărbat
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
