Scriam în Nebunele maniere: “Trăim într-o lume tot mai puţin pretenţioasă cu sine, care a abolit exigenţa şi a instaurat toleranţa şi nepăsarea faţă de rău în toate formele lui. Lumea din care dispar tăcut, odată cu ultimii mohicani ai eleganţei în purtări şi vorbe, toate câte ne-ar putea face traiul mai suportabil, dacă nu plăcut. Buna creştere a devenit desuetă, politeţea a ajuns un rudiment precum apendicele ori măseaua de minte, lipsa ei e considerată semn de evoluţie şi bădărănia, ‘cool’. Toate acestea se pot întâmpla doar într-o lume răsturnată cu susul în jos cum a ajuns a noastră. În care mai des ne amuzăm decât să ne îngrozim, iar când chiar ne enervăm, riscăm o ruşinică publică sau privată, ce poate fi un scuipat, o palmă, un gest obscen sau o grosolănie verbală.”
Tabloul e dezolant și de bune maniere mai aflăm doar din poveștile celor care au crescut cu ele în familie și în societate. Iată una dintre ele, spusă de Neagu Djuvara.
“Povestea e veche şi i-o datorez tatălui meu. Prin anii 1940, invitat la o recepţie din înalta societate bucovineană, tata sună la uşa unei case cu marchiză şi gard viu. Absolvent de liceu militar şi apoi locotenent al armatei regale, tata e însoţit de ordonanţă (nu de urgenţă, ci de permanenţă): un post-adolescent cu obraz piersiciu şi o bănuială de tuleie, alături de care tata, la cei douăzeci şi ceva de ani, pare matur. E prima lui apariţie în casa respectivă, gazda l-a invitat pesemne din obligaţie, căci de cunoscut nu se cunosc.
Eleganţa masculină, în viziunea sfârşitului de secol XIX – începutului de secol XX.
Oare ce s-o fi întâmplat pe parcurs?
(Sursa foto: Dilema Veche)
Cînd amfitrioana deschide uşa, tata înţepeneşte într-o poziţie de drepţi pentru care Peter O’Toole ar fi dat filodormă în Noaptea generalilor. E ca scos din cutie, ras un milimetru sub piele, pieptănat impecabil, cu o ţinută care scîrţîie la mers.
Citiţi despre Neaju Djuvara şi
Îşi murmură salutul, „Bonsoir, madame“, cu capul înclinat în unghiul optim, cu privirile evitînd stilat decolteul gazdei. „Bune maniere ca astea nu găseşti pe front“, dă el să se felicite în gînd, cînd gazda, o femeie superbă şi totodată o fanatică a etichetei, îi curentează entuziasmul:
– Et les gants? Où sont-ils? (n.red. Și mănușile? Unde sunt?)
Colindat din şcoală de ispita de-a scrie şi de-a citi versuri, tata ar vrea să murmure Où sont les gants d’antan? (unde sunt mănușile de altădată?), dar banchiza din pupilele femeii nu-l lasă. Îşi scoate mănuşile din chipiul pe care-l poartă sub braţul îndoit la nouăzeci de grade, conform celor mai noi ghiduri de comportament în societate. Şi le trage pe mîini şi revine în poziţia iniţială.
– Voilà. Élégance oblige, (n.red. Iată! Eleganța obligă.) spune doamna şi, pare-se, stăpîna casei, cu ceva ce începe să aducă a surîs.
Carevasăzică, nu doar nobleţea impune, ci şi eleganţa, îşi spune tata. Pus un pic la colţ, el aşteaptă să fie invitat înăuntru şi îşi promite, tot în gînd, fiindcă acolo se coc marile planuri, ca altă dată să nu mai calce strîmb. Numai că seminarul de bune maniere nu pare să se fi încheiat.
Citeşte continuarea articolului aici.
Dar și acest excelent articol al lui Andrei Pleșu,
Citiţi şi
În mine locuiesc mai multe femei și le iubesc pe toate
Căciuli la modă nu doar pentru zile reci – cum o poți alege pe cea potrivită pentru tine
