Un lider adevărat nu e cel care conduce, ci acel care, transmiţând viziunea sa, formează noi lideri. Tot astfel, un artist complet e cel care, dincolo de propriul său mesaj artistic si fără să-i dilueze acestuia identitatea, îi ajută pe ceilalţi să-şi găsească vocea şi calea. Un artist complet e şi un mentor.
Elisabeth Ochsenfeld. Artist vizual. Curator de expoziţii. Organizator de tabere artistice. Fondator de rezidenţe culturale. Energia ei nu te intimidează, aşa cum ţi se întâmplă în prezenţa multor artişti cu o personalitate copleşitoare. Energia ei te ajută să călătoreşti, dintr-odată, în acelaşi ritm cu ea. Şi ritmul acesta, alert, însă nu ameţitor, te poartă, într-o oră care îţi pare o secundă, pendulând, de la proiectele ei artistice, la entuziasmul atât de generos cu care îţi recomandă un artist tocmai descoperit (unde? într-o galerie în care poate a intrat întâmplător, într-un muzeu, la un simpozion sau rătăcind – nu chiar fără ţintă – pe net), la căldura evocării unui om drag, la frumuseţea paginilor pe care le citeşte seara. Generozitatea ei i-a adus mulţi prieteni si ii susţine energia artistică. „Sunt mereu înconjurată de cel puţin o formă de artă“, îmi mărturiseşte. „Asta mă face fericită, asta mă hrăneşte. Uite, acum am descoperit-o pe Alice Munro, care mă surprinde, joacă feste intuiţiei mele, îmi pregăteşte uimiri.“
Şi-a dorit o casă a bunicilor, un Medeleni la care a visat din adolescenţă. Şi l-a construit singură, târziu, când, în 1991, a cumpărat o casă bătrânească la Gărâna. S-a întors, de atunci, în fiecare an, din romanticul Heidelberg, care a adoptat-o şi a recunoscut-o, la casa ei cu grădină din România, pe care a metamorfozat-o în izvor de inspiraţie artistică, în lăcaş de meditaţie culturală, în creuzet de oameni şi idei. N-a fost prima care a prilejuit transformarea Gărânei într-un sat al artelor, dar a fost şi rămâne unul dintre motoarele vieţii care pulsează acolo în fiecare vară. Îşi alege invitaţii fiecărei ediţii cu entuziasm şi cu prudenţă, pentru că are o grijă înduioşătoare pentru emoţiile, pentru sensibilităţile, pentru idiosincraziile oaspeţilor săi. Îi alege pentru că sunt valoroşi, dar şi pentru că simte în ei „compatibilitatea socială“, capacitatea de a deveni parte din mecanica unui grup care se sudează acolo, pe loc, potenţând creativitatea fiecărui individ, în loc s-o diminueze. Fiecare an are o temă, iar fiecare participant trebuie sa îşi subscrie efortul artistic acestei teme – e singura ei cerinţă. În rest, ritmul întregului grup vine de la sine, călăuzit întotdeauna, discret, de energia calmă, dar impresionantă, a acestei femei frumoase.
Vine, în februarie, în Nürnberg, la Tiny Griffon Gallery („Eine Perle für Frida“, tinygriffon.com, alături de Alina Emandi, bijuterie), ca un vânt de primăvară, între Egipt, Finlanda, Austria, Italia, Germania (va poposi, din nou, în toamnă, la Nürnberg) şi, desigur, România. Vine cu o colecţie de coroniţe de nuntă din Banatul German, dantelate în peniţă, transpuse apoi pe pânză şi colorate în armonii vii, un omagiu adus Fridei Kahlo, pasionată de ornamente bogate, de obârşie etnică. Sursa de inspiraţie? O veche coroniţă de mireasă, descoperită în podul neumblat de mult din casa unei prietene, la Brebu Nou. „Coroniţele de nuntă şi nunta, ca temă generică, nu simbolizează pentru mine doar formarea unui cuplu marital, ci mult mai mult: nunta poate fi uniunea omului cu o idee, cu o viziune, simbioza spirituală cu un alt om. Toate au o putere creatoare. Toate aceste întâlniri sunt ca nişte nunţi continue, trăite de fiecare dintre noi“, îşi explică Elisabeth Ochsenfeld viziunea artistică a acestei serii. Proiectul său artistic în lucru, „Dealurile din Gărâna“, s-a concretizat într-un ciclu de desene în tuş şi picturi pe pânză, cele din urmă – o călătorie pătrunsă de intensitatea transformărilor cromatice petrecute în miezul peisajului observat. Apoi, are în plan o serie de portrete atât de eterice încât năzuiesc să „prindă“ şi să descrie aura fiecărui personaj.
„Tehnica mea de suflet este desenul în tuş, cărbune, creion, cu toate că l-am avut ca mentor deplin pe Leon Vreme, cel care m-a învăţat culoarea sa şi a îngăduit celei deja aflate în mine să se ridice la suprafaţă, însoţită de intuiţiile, perseverenţa şi înţelegerile mele. Însă, în cei 26 de ani petrecuţi la Academia de Ştiinţe din Heidelberg, unde am ilustrat preţioasele volume ale proiectului Pietroglife şi Inscripţii de-a lungul Karakorum Highway – am desenat şi desenat… Întoarsă în atelier, nu-mi doream decât să-mi desfac gestul în tuşe largi, încărcate de culoare multă, de încercări cromatice înţelese doar de cei care le caută şi le descoperă. Expoziţia pe care o pregătesc pentru toamnă este o îmbinare între acribia desenului şi libertăţile tuşei“.
Elisabeth Ochsenfeld e plină de doruri şi le mărturiseşte candid, căci dorurile acestea sunt un izvor de idei şi de planuri. La ea, pregătirea minuţioasă a diferitelor proiecte nu începe acolo unde se termină visarea, ci, într-o rară şi paradoxală îngemănare, organizarea merge mână în mână cu creativitatea. Găseşte timp pentru orice e important, şi importante sunt şi discuţiile cu prietenii, şi mentoratul artistic, şi hrana spirituală, şi bucuria altora. Îi sprijină pe ceilalţi cu discreţia celui care nu-ţi vrea binele cu dinadinsul, le dă sfaturi doar celor care le cer, se bucură de reuşitele celor din jur ca de propriile sale reuşite. Îşi găseşte fericirea pentru că o vede, nu doar pentru că, aşa cum cu modestie neprefăcută spune, a avut noroc. Noroc au toţi cei care o cunosc şi care se bucură de prietenia şi preţuirea ei, fiindcă e o inspiraţie pentru cei din jur şi pentru că dăruieşte aproape fără limite din energia ei aproape mistică.
Citiţi şi
Peggy Guggenheim: “Cumpăr o lucrare de artă pe zi și trăiesc la maximum”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
