O pană nu vine niciodată singură

17 February 2018

Mustang 2 ELENA LUCHIAN miss autoCe faci, doamnă, când faci pană? Îți sufleci mânecile și te pui pe treabă? Suni un prieten? Clar nu o să cauți acum tutoriale pe net. Ei bine, uite ce am făcut eu, începătoare în ale condusului la acea vreme. Eu sunt la categoria „Așa nu!”

Mașină nou-nouță. Roșie. Roșie ca focul, spuneau prietenii. Candy-red, ziceam eu. Doamne, ce frumoasă era. Mai ales proaspăt spălată. O iubeam și făceam crize de nervi dacă vedeam că se joacă puștii cu mingea la mai puțin de 10 metri de ea. Zi cu soare. Un CD tare în difuzoare. Nu, nu mergeam la mare. Ar fi dat bine rima. Eram pe Podul Grant din București. Aud un zgomot ciudat. Opresc muzica, las geamul jos. Fâșâie. Ieșea aerul din roata stânga spate. Cum să opresc pe pod? Aleg naiv să merg mai departe, câteva zeci de metri.

Podul se termină, trag pe dreapta, sun iubitul (acum soț, nu știu cum m-a luat, deși nu sunt în stare să rezolv o pană la mașină 😊) să mă plâng, să dramatizez, sunt în pragul depresiei, viața mea e varză, roata mea e pe pană. „Vin imediat”, îmi spune. „Nu, nu! Mă descurc!” Sun serviciul de asistență oferit gratuit de producător și din call center mi se spune că o echipă a plecat spre mine ca să mă salveze. Începe ploaia. Exact ce îmi trebuia…

femeie masina pana

sursă foto: Woman.NG

Douăzeci de minute mai târziu, îmi vin salvatorii. Patru la număr. Ăștia vor să ia mașina pe sus? Patru oameni ca să schimbe o roată? Mă simt ca în bancul cu polițiștii care schimbă becul, doar că ei erau cinci. Patru, Domne, erau, și toți patru îmi spun că e mai bine să merg la service, ca să rezolv problema. Și așa îmi urcă cei patru mașina pe platformă. Vai, vai, anvelopa mea flutura trist și vlăguit pe jantă.

La service, se reped alți trei la mașină.

„Ce ați pățit?”

„Știți, o pană…”, răspund jenată.

„La câte roți?”

Deschid gura să spun „La cinci!”. Se așteptau să fie mai dramatic de atât. Cine mai vine la service, pe platformă, cu o pană nerezolvată? Cei patru de la serviciul de asistență îmi coboară mașina de pe platformă și îmi spun că pana nu e inclusă în pachetul oferit de producător. Dar nu puteau să spună de la început? Anvelopa mea… vai, vai… Cei de la service își freacă palmele. Știu ei ce știu.

„Știți, e tăiată pe interior. Trebuie să cumpărați alta.”

Cer o ofertă.

„De fapt, știți, nu se schimbă niciodată doar o anvelopă pe o punte. Ar fi bine să cumpărați două, că altfel…” Da, da, știu, gradul de uzură diferit… bla bla bla, bag PIN-ul de la card și cumpăr anvelopele. Zâmbesc, deși îmi vine să plâng după banii cheltuiți neprevăzut. Nu mai bine mă postam eu frumos în mijlocul podului? Unde ziceați că găsesc un tutorial de schimbat roata?

Pe Elena o găsiți la MissAuto.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele

Azi, în viața și în mașina mea nu mai urcă nimeni când și cum vrea

Situații care necesită finanțare rapidă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro