Când este evocată «Afacerea Dreyfus», pare greu de crezut că a precedat cu aproape cincizeci de ani barbarismul nazist, care-a dus la masacrarea a mii de evrei. De fapt, această eroare judiciară a devenit emblematică arătând că nu e nicio anecdotă cazonă când e vorba despre lumea militară. Povestește despre antisemitismul care a sugrumat Hexagonul. Discursurile din film deplâng o țară care și-ar fi pierdut identitatea națională în favoarea unei (presupuse) invazii a străinilor. Desigur, la acea vreme, presupușii străini erau evreii. Totuși, aceste discursuri terifiante rezonează cu o surprinzătoare modernitate. Alegând figura mitică a lui Alfred Dreyfus, Polanski are ambiția de a ilustra tirania antisemită și rasistă care zguduie lumea occidentală, lăsând loc, desigur, și pentru problemele sale de natură personală (pledoarie „pro domo”).
Deși necazurile în viața personală se țin scai de Roman Polanski – cu o săptămână înaintea premierei, artista fotograf Valentine Monnier a declarat că celebrul regizor ar fi bătut-o și violat-o în 1975 – regizorul lansează o nouă peliculă cu tonalitate pe măsură: J’accuse. Împresurat de numeroase acuze, Polanski s-a mutat în Franța pentru a evita arestarea în Statele Unite. De când a fugit din SUA, Roman Polanski a găsit susținere mereu în Franța, numai că în ultimii ani, odată cu mișcarea #MeToo, el a fost silit să facă față unei indignări sporite din partea feministelor.
Așadar, printre lumini și umbre, cineastul revine pe ecrane cu un film în care ilustrează forța cinemaului de autor. De-a lungul a zeci de ani, «Afacerea Dreyfus» a zguduit Franța, odată cu cel mai mare scandal de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest conflict socio-politic major, din timpul celei de-a Treia Republici franceze, a izbucnit în jurul acuzației de trădare îndreptată împotriva căpitanului Alfred Dreyfus, francez de origine alsaciană, de confesiune mozaică. În final, acesta a fost exonerat. Totuși, societatea franceză a fost divizată (din 1894 până în 1906) în tabere opuse:„dreyfusarzii” partizani ai nevinovăției lui Dreyfus și „antidreyfusarzii” partizani ai vinovăției lui. Tematica complexă – infracțiunea în justiție, antisemitismul – e prezentată în J’accuse din punctul de vedere al colonelului Picquart care, odată numit șef al contraspionajului, va descoperi că dovezile împotriva căpitanului Alfred Dreyfus fuseseră fabricate. Punându-și în pericol atât viața, cât și cariera, acesta nu va înceta să identifice adevărații vinovați și să-l reabiliteze pe Alfred Dreyfus.
J’accuse rescrie, cumva, obsesiile lui Roman Polanski: traumele copilăriei (supraviețuind traiului din ghetoul din Cracovia). Omul nu va trece niciodată peste o astfel de experiență, iar cineastul încearcă să repare o nedreptate umană și socială din care nu poate că nu va ieși niciodată. Povestea cinematografică narată într-un decor de «Belle Époque» se concentrează asupra colonelului Picquart, care reușește să denunțe probele false care i-au determinat pe judecători să-l condamne pe Dreyfus.
Pelicula pare o poveste cu detectivi, dar încet-încet, implicațiile mincinoase (ale statului) devin evidente. Susținută de o distribuție de excepție, pelicula stârnește reacții diverse. Bunăoară, Jean Dujardin are o prestație excepțională întrupându-l pe colonelul Picquart, pe care reușește să-l ridice la rangul eroilor națiunii franceze. Colonelul Marie-Georges Picquart (Jean Dujardin), care va fi în centrul revelațiilor din spatele revizuirii hotărârii, își arată imediat antisemitismul. Dacă la sfârșit îl va apăra pe Dreyfus, care a fost elevul său la „École Supérieure de Guerre”, o face în numele unei înalte concepții militare și din dorința de a spăla această pată care amenință onoarea instituție. Actorul redă, cu finețe, complexitatea psihologică și politică a personajului. Jean Dujardin are o sobrietate de ton care însoțește cu succes plasticitatea verbului din scenariu. Grație acestei interpretări, putem percepe luptele interne și conflictul de loialitate, în cadrul instituției militare. Este susținut de o întreagă pleiadă actoricească; aceștia își asumă numeroase roluri dificile. Dreyfus (Louis Garrel) e înfățișat ca un bărbat neprietenos și mândru, care îi va mulțumi din vârful buzelor pentru rolul pe care l-a jucat în reabilitarea sa. Apoi, superiorii lui Picquart, implicați în diferite moduri, își manifestă, îndeobște, mediocritatea. Spiritul lor corporatist ilustrează lașitatea care caracteriza o epocă scăldată de antisemitism. Așadar, se salvau, cumva de la perspectiva recunoașterii incompetenței lor. Așadar, întreg ansamblul se aliniază în funcție de lumină și de condițiile epocii.
J’accuse e un film cromatic, ce pare cufundat într-o răceală de toamnă (cu excepția unei scene în contracâmp) și o lumină palidă. Fiind vroba despre integritate, pelicula ar fi putut aluneca în panta demagogiei, dar actorii au încercat să restabilească echidistanța, evitând militantismul afișat. În fața dimensiunii minciunii și a ramificațiilor sale, spectatorul poate crede fi cuprins de-o amețeală progresivă, de aceea Polanski își propune să depășească «Afacerea» , să-și sprijine mai bine ambivalențele. Cazul Dreyfus e greu de înțeles și ia forma unei erori judiciare și-a unui complot politic. Filmul stârnește interesul pentru noi piste în lectura unui dosar așa de voluminios. Prin construcția sa scenaristică și a montajului, filmul subliniază cu subtilitate faptul că «Afacerea Dreyfus» este rezultatul unei lecturi eronate a „dovezilor” adunate în celebrul „dosar secret”. Regia urmează un curs precis, din care filmul dezvoltă o serie de variații formale. Arhitectura generală, plină de subtilități, a filmului denotă vigoarea artistică a cineastului. Interesul acestuia de a înfățișa succesiunea faptelor și „lectura” generală pe care o atrage: tot ce se află la periferie (de exemplu, scenele cu Emmanuelle Seigner) sau anumite detalii (rarele scene „de acțiune”) nu reflectă mereu aceeași minuțiozitate. Cu toate acestea, filmul dezvoltă o axă puternică și fermă pentru a găsi înălțimea necesară analizării unui astfel de „dosar”. Cineastul octogenar dovedește că (încă) posedă simțul ritmului și stăpânește arta suspansului, traversează marțial această «Afacere».
Regia: Roman Polanski
Scenariul: Robert Harris et Roman Polanski după romanul An Officer and a Spy de Robert Harris
Imaginea: Pawel Edelman
Decorurile: Jean Rabasse
Costumele: Pascaline Chavanne
Sunetul: Lucien Balibar
Montajul: Hervé De Luze
Muzica: Alexandre Desplat
Distribuția:
Jean Dujardin – Colonelul Georges Picquart
Louis Garrel – Căpitanul Alfred Dreyfus
Emmanuelle Seigner – Pauline Monnier
Grégory Gadebois – Hubert Henry
Hervé Pierre – Charles-Arthur Gonse
Melvil Poupaud – Fernand Labori
Durata: 2h12
Citiţi şi
Luna plină în Scorpion din 24 aprilie 2024 este despre LOIALITATE
Scrisoare către Radu Cosașu (2)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
