Ieri am căzut și mi-am decorat genunchiul cu o julitură frumoasă. Ciudat, dar se întâmplă și oamenilor mari, nu doar prichindeilor! Pe un trotuar plin de denivelări, tocul meu și-a găsit o gropiță doar a lui, în care, odată intrat, acolo a rămas! În zadar am încercat să-mi găsesc echilibrul! La viteza pe care o aveam și cu sacoșele încărcate de la piață nu am făcut față ancorei din asfalt!
Cert este că așa am intrat în casă: cu mici dâre de sânge prelinse pe picior. Degeaba am anunțat de la intrare: ”Bună! Am ajuns! Nu vă speriați, mama a făcut buba!”. Copiii, cu ochii îngroziți, mă priveau parcă încremeniți! Așa ceva nu mai văzuseră până atunci! Și cum eu am trecut imediat la oblojirea rănii, ei mă urmau ca o trenă să nu rateze nicio operație! M-au văzut cum îmi dezinfectez mâinile și rana și, deodată, Eva nu a mai rezistat și aproape a strigat la mine: ”Mama, tu nu plângi niciodată?! Mamele chiar nu plâng niciodată?!” ”Dar la ce mi-ar folosi?”, întreb eu. ”Păi, te-ai mai descărca și tu!”… Și brusc, nu știu de ce, atunci mi-a venit în minte numele unui film rusesc pe care l-am văzut când eram ca ei și m-am trezit că le spun: ”Moscova nu crede-n lacrimi!”. Iar ei s-au uitat buimăciți la mine de parcă mă întrebau ce treabă are Moscova cu julitura mea! Și chiar nu avea! Doar niște emoții trezite din neant…
Întrebarea sau exclamația Evei mi-a răsunat îndelung în urechi. Și, iată, o zi după ”sinistrul eveniment” mă decid să scriu despre ea. Noi, mamele, din momentul în care am primit acest dar – un copilaș –, am devenit deodată mature. Nu contează vârsta din buletin sau cât de copilăroase eram până cu o zi în urmă! Deodată toți se așteaptă ca mama să fie adultul și cel mic să fie copilul. Cale de întoarcere nu mai e! Și pentru că el e atât de mic, noi trebuie să fim mari. Pentru că el e atât de fragil, noi trebuie să fim tari. Pentru că el nu poate să vorbească, noi trebuie să fim vocea lui. Pentru că el trebuie să crească, noi trebuie să îi dăm din noi, să îi dăm lăptic. El are nevoie de energie, noi suntem sursa. Acum înțelegeți de ce mamele ajung să se uite în sus la copiii odată ajunși mari? Și noi facem totul nu oricum, ci cu o infinită dragoste! Ori, din dragoste, pe chipul mamei nu pot fi nori, gura ei spune doar vorbe blânde, mâinile ei știu doar să mângâie, iar ochii doar să surâdă. Mamele nu plâng niciodată! Nu au cum să plângă în fața copiilor lor!
Dar este oare zbucium în viața unei mame? Dar oare apar și nori la orizont? Oare totul e perfect în lume? Mamele transformă imperfecțiunile în rai. Copilul trebuie ocrotit chiar cu prețul propriei sănătăți, trebuie ferit de rău, de capcane, de ispite… Așa ajungi veșnic să îi spui: ”Vii direct acasă… Sună când ajungi… Stai până la maximum ora… Nu intra la nimeni în casă… Nu vorbi cu oameni necunoscuți… Nu accepta nimic de la necunoscuți…”. Iar el îți întoarce grija: ”Cam până la ce vârstă ai de gând să îmi tot repeți această placă?!” Iar tu îi vei zâmbi și îl vei mângâia spunându-i: ”Până te căsătorești sau până vei fi la casa ta!”
Nu! Mama nu plânge niciodată! Dar nici nu se plânge! Poate mai ridică tonul, poate mai poruncește sau amenință, poate pune condiții și așteaptă să fie respectate. Poate se comportă ca un părinte sau ca un adult… Dar oare nu asta te aștepti de la ea? Și atunci îți spune: la ce ar folosi să plângă? La ce ar folosi să se plângă? Doar ea e părintele, nu copilul! Și totuși, spune Eva, mama trebuie și ea să se mai descarce! Și pentru asta Dumnezeu a dat prietenii, surorile, părinții transformați în bunici și soțul. Alături de ei nu trebuie să mai joace rolul de părinte. Cu ei poate redeveni copilul care a fost. Lor li se poate plânge și ei o înțeleg. Lor le poate spune ce are pe suflet. Ei îi pot vedea și câte o lacrimă. Ei sunt celălalt taler al balanței.
Mamele nu plâng niciodată pentru că ele sunt balanța, iar balanța este în echilibru!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
