Rândurile de mai jos le scrie o mamă din Italia – prima țară europeană lovită și pusă în genunchi de această pandemie – care, de o lună, împreună cu cei doi copii, a ales să stea în casă. Zilele nu ne sunt deloc ușoare, iar de primăvară și de mirosul ei ne bucurăm de la fereastră.
Cu răbdare, încredere, sacrificii și speranță, pentru binele nostru și al tuturor, încercăm să trecem cu victorie peste o bătălie de nimeni dorită, așteptând ziua „eliberării”.
La început, n-am conștientizat pericolul, l-am tratat cu superficialitate. Ni se părea că toată avertizarea venită din partea autorităților era exagerată, așa cum ni se păreau limitele impuse, una dintre ele fiind statul în casă. Am continuat să ne facem de cap pe străzi, prin parcuri și piețe. Ne repetam continuu: “N-are cum să mi se-ntâmple mie! E o tâmpenie. Cum să-mi ia dreptul plimbării? Sunt imun(ă)!”
După două săptămâni, au apărut „rezultatele” inconștienței. Numărul infectaților creștea văzând cu ochii. Numărul deceselor, la fel. Am început să realizăm cât de important ar fi fost să fi respectat cu strictețe regulile începutului. Ne-am dat seama că atitudinea noastră, deloc cerebrală, a complicat și mai mult situația, ducând-o cu pași repezi spre tragedia pe care o trăim acum.
La puțin timp, când pandemia a început să lovească și celelalte țări, observam cum, la rândul lor, făceau aceeași greșeală că a noastră: superficialitatea. Oamenii continuau să iasă pe stradă, prin parcuri, baruri, restaurante, teatre, cinematografe, stadioane, mall-uri. Frecventau fără niciun fel de reținere și protecție locurile și spațiile închise. Autoritățile nu erau nici ele conștiente pentru a lua măsuri. Din contră, au fost complicii unui măcel ce urma să vină. Având experiență proprie, i-am condamnat. Refuzam să cred că fac aceeași greșeală pe care o făcuserăm noi, în Italia. Acum, azi, rezultatele în urma comportamentului lor sunt deplorabile. Oameni care au plătit cu viața tot ce s-a neglijat, tot ceea ce părea imposibil.
Constat că și în România e multă superficialitate. Ba, mai mult, există persoane care încurajează/susțin ieșitul din casă, mai ales unde sunt copii. După umila-mi părere, este un act de inconștiență. Nu știu care este raționamentul lor. Fiecare părinte este în măsură să decidă pentru propriul copil, însă să încurajezi ieșitul din casă pentru că… imunitatea, lipsa aerului curat, vitamina D sau moralul copilului, nu este în regulă, nu acum, când la mijloc este sănătatea fiecăruia dintre noi.
Nu sunt în măsură să dau sfaturi nimănui, dar atât îmi permit – să vă trimit cu gândul la cei care suferă cu adevărat. La cei plăpânzi, cu sănătate precară, cei mai expuși în aceste condiții. La copiii care suferă, cei obligați să stea la pat, copiii cu dizabilități, copiii ce nu reușesc să înțeleagă pe deplin haosul pe care îl trăim, copiii afectați de neliniștea adulților, copiii privați de tot ceea ce ar face într-o zi ca oricare alta. Copii care au întrerupt curele și ședințele terapeutice, cărora, de pe o zi pe alta, le-a dispărut punctul de sprijin reprezentat de un psiholog, un psihiatru, un terapeut, un medic. Gândiți-vă la chinurile prin care trec părinții lor. Măcar de dragul lor și în semn de solidaritate ați putea face micul sacrificiu de a sta în casă.
Cu drag, o mamă din Italia. Sănătate tuturor și să auzim de bine!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
