– Coboară?
– Nu aici, în centru?
– La Bucovăț să oprești, nea Dane, să las un pachet!
Autobuzul oprește și mai urcă un val de persoane înghețate și ude leoarcă de la ploaia torențială care s-a năpustit dintr-odată, spre dimineață, asupra pământului.
– Uite banii pentru un bilet până la Vîrtop, nea Dane!
– Ooofff! Niciunii n-aveți schimbat!
– Și încă un bilet, în picioare, cu fața la fereastră, până la Unirea!, spune un bătrânel haios, care parcă mai descrețește puțin frunțile a câtorva dintre zecile de persoane înghesuite, precum niște sardine, în autobuzul bătrân, încet și zgomotos, care emană un miros înțepător de amestec de rugină și motorină.
Autobuzul își continuă drumul zgomotos, încercând să facă slalom printre gropile nesemnalizate și foarte greu de observat prin întuneric, însă cunoscute și învățate pe de rost de șoferul care străbate acest traseu, zilnic, de două ori.
– Coboară cineva aici?
– Da!
Două persoane coboară, în vreme ce multe altele încearcă să urce!
– Dacă nu mai aveți loc, dați-vă jos! N-am ce vă face! Hai, închideți ușile! Mai așteptați și voi, că vine Bărbosu’ din spate și nu e plin!
Oamenii coboară de pe prima treaptă pe care apucaseră să pună picioarele, sperând ca ușile să se muleze puțin după corpul lor și să îi conducă cel mult două stații, cât ar mai fi fost până la finalul traseului. Dar, din păcate, în dimineața asta n-au noroc. Autobuzul pleacă fără ei și-i lasă acolo, în ploaie. Dar nu ploaia îi sperie pe ei, ci teama că săptămâna asta ar putea să nu mai ajungă la piață, la Plenița. E vremea murăturilor și se aude că azi sunt legume multe, felurite și nu prea scumpe la Plenița, numai bune de pus la murat. Și au mai rămas în stație și două fete, care evident s-au gătit în dimineața asta pentru drumul spre piață. Sâmbăta, la piață, unde se adună multă lume, e un bun prilej de purtat hainele preferate, dar și de rimelat și pus părul pe moațe.
Citiţi şi Sâmbătă, la mama
Cam așa arată o dimineață de sâmbătă, în jurul orelor 6:30, într-un autobuz care se îndreaptă dinspre o lume dependentă de confortul și mirosul autoturismului personal, către o altă lume pentru care mijlocul de transport contează mult prea puțin, câtă vreme destinația este aceeași.
Nu mai mersesem de cel puțin 10 ani cu autobuzul, dar am constatat că în ciuda unui oarecare disconfort, în comparație cu mașina personală, uneori este benefic și indicat să ne întoarcem puțin la cele mai joase trepte ale simplității, pentru a putea percepe lumea, așa cum este ea în majoritatea ei și pentru a înțelege cât de multe și felurite sunt modurile de viață ale lumii înconjurătoare. Sau poate doar pentru a ne trezi la realitate și a ne face să conștientizăm privilegiile pe care Divinitatea ni le-a oferit, și nu munca sau eforturile noastre susținute.
Până la urmă ni s-a acordat o șansă să depunem acele eforturi într-o lume cu principii confortabile de viață.
Guest post by Alina Ciurilă
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ce fac eu de mult nu se mai numește curaj, ci nebunie
Tu nu ai încă o trotinetă electrică Xiaomi?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
