Trăiesc în Camerun. Și sunt furios pe ultimele atacuri ale ISIS. Eram la Beirut, luam masa cu colegii mei cînd am primit mesaje de avertizare să nu ne deplasăm, să stăm cuminți, din cauza atentatelor. Vedeam la televizor oroarea bombelor care au ucis civili inocenți a căror vină era că locuiau într-un cartier de musulmani shia. A doua zi – Paris, un oraș pe care îl iubesc și unde am petrecut o săptămînă anul ăsta… m-am simţit reconectat. Într-un fel, chestiile astea au făcut să iau aproape personal toate aceste evenimente.
Oricât sunt de supărat, încerc să înțeleg motivația acestor monștri și ce susţinere au ei. Sunt un grup limitat de nebuni solitari? Sunt materializarea unui clivaj social, a unei uri şi furii contra altor religii, a altor moduri de viață? Înfruntăm o schismă sau doar o aberaţie trecătoare? Care ne este viitorul? Am nevoie de răspunsuri, dar articolele mai mult sau mai puţin melodramatice din ziare și bloguri nu mă satisfac .
Şi încep să întreb lumea de pe aici. Oameni de pe stradă. Să văd ce cred camerunezii.
Prima chestie este că se bucură de ce s-a întîmplat la Paris. Să vadă și ei cum e! Voi, francezii, ne-ați omorât pe capete, ne-ați exploatat, acum sunteți iar aroganți și ne controlați economia și politica! Ați primit ce meritați!
Îmi spun că Franța ajută guvernanții corupți să se mențină la putere, servind Camerunul pe platou unei Franțe lacome și arogante, în timp ce oamenii sunt din ce în ce mai săraci. Mai arată către companiile monopoliste franceze care oferă servicii de proastă calitate, arată cum regiile de stat, care exportă resursele naturale și produsele agricole, în pierdere, sunt toate aproape conduse de manageri francezi… și oamenii sunt frustrați. Bombele astea le-au mai compensat din frustrări.
Sunt destul de șocat să văd atâta ură și îi întreb cum pot să fie așa când, pe de altă parte, toți și-ar da și-o mână doar să ajungă în Franța ca refugiat. Ei bine, ei nu văd nicio contradicție în asta. Vor să fie acolo ca să trăiască mai bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să iubească locul. E Ok să sugem totul până-l secăm… ne datorează.
Dar cum se poate reconcilia această atitudine cu ce se întâmplă aici cu Bokoharam, care ucide atâta lume în Nordul țării. Ar trebui să fie împotriva Bokoharam și a tuturor extremiștilor islamici! Ei bine, răspunsul este și mai surprinzător.
În opinia lor, Bokoharam este despre politica internă a Camerunului. Tristul adevăr este că în Sud, unde sunt marile orașe și conducerea țării, oamenilor nu le pasă de „gunoaiele din Nord” (expresia este mai grosolană). Ei nu au auzit de califatul global și ce înseamnă Sharia în versiune Wahabi și această lipsă de informare îi face să coboare situația la nivelul lor de referință și de înțelegere. Îmi arată că, odată ce a fost schimbat șeful Armatei, nu au mai fost atacuri mari ale Bokoharam și ei interpretează asta ca fiind rezultatul unei negocieri cu teroriștii, nu ca pe o îmbunătățire a sistemelor de apărare.
Și încep să înțeleg că avem o problemă mult mai adîncă. Sunt sigur că țara Camerun nu este un caz singular. Toată Africa centrală și de vest francofonă este în aceeași situație. La mai bine de 50 de ani de la independența acestor țări, zalele lanțurilor dintre colonii și metropolă continuă să zăngăne, controlând în mare parte politicul și economia. Mai înțeleg că există multă ură. Care este alimentată și de lăcomia corporatistă, și de considerentele geopolitice, și, în mare măsură, de sfînta corupție și incompetență voită, care sunt acceptate cu calm de comunitatea internațională.
Lipsa de viziune, de educație și de informație creează, literalmente, monștri, iar drumul care ni se așterne în față va fi lung și greu.
Citiţi şi
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Le temps d’aimer – Fețele iubirii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
