De mici suntem învățați să trasăm granițe: geografice sau relaționale. Și când cineva te răscolește până în substanța ființei, centrul universului tău devine chiar capătul lumii. Undeva, într-un principat la malul mării…
Din momentul în care vârfurile degetelor tale mi-au atins pielea pentru prima dată, am știut că ai lăsat acolo un semn pe veci. Îmi port cu mândrie pecetea. O fac văzută lumii și îmi cânt fericirea. Dar ceilalți nu o văd. Văd doar un nebun care dansează în absența muzicii. De-ar ști ei ce sunete aud și ce ritm melodios mă dirijează. Iar eu îi las. Să râdă. Să-și imagineze. Că poate au dreptate și nici nu știu asta. Nebun. Nebun de dragoste. De atât de multă încât ar inunda pământul ăsta dacă aș lăsa-o liberă. Dar sufăr de egoism. Decid să rămână doar a mea. Și în timpul ăsta înfloresc. Mă luminez. Cresc. Iar tu îmi ești proptea. Și de-mi lovesc tâmpla de stele știu că ești acolo să le aduni. Pe ele. Căci eu mă înalț tot mai sus datorită ție.
Te privesc. Dai semne că urmează să te trezești. Pari obosit. Oare ce gânduri ți-au zburat prin cap înainte de a adormi? O, ești exact ce mi-am dorit. Aș vrea să păstrez clipa aceasta pentru totdeauna.
Nu am închis un ochi toată noaptea. Nu mă plâng, căci o priveam. Și-a înfipt posteriorul obraznic în pântecele meu, s-a unduit căutându-și locul. De fiecare dată când o făcea chicotea. Ce surâs angelic! I-am atins unduirile ușor să nu revină din lumea viselor, când am realizat că făptura din brațele mele este cea care m-a trezit pe mine la realitate. O iubesc, Doamne! O iubesc cu o forță pe care nimeni nu și-o poate închipui, nici măcar ea. Merit atât de multă fericire?
Se arcuiește. Îi admir coloana. Pare firavă, dar știu cât de puternică este suportând fiecare lovitură a acestei lumi. Este o femeie puternică și nici măcar nu știe asta. Aș vrea să-i văd ochiii. Albastru. Închis. Mă mulțumesc cu priveliștea lor dimineața, când încearcă împiedicat să prepare cafeaua. Este ciufulită și zglobie. Nu știe nici acum că nu vreau zahăr. Pentru că o am pe ea. Îi ating degetele. Nu cred că am văzut mâini mai senzuale. Îmi amintesc cum alunecau ușor pe pieptul meu, fericite că m-au găsit. Sunt un norocos.
Încerc să adorm, dar nu pot. O vreau! O vreau acum în timp ce îmi șade în brațe. O vreau când se prostește în sufragerie sau când încearcă să facă pe bucătarul iscusit. O vreau când iese în lume și toate privirile se îndreaptă spre ea. O vreau când este furioasă și își caută alinarea pe umărul meu. Sau atunci când este fericită și îmi sare în brațe desprinzându-mă de tot ce este terestru și mundan. O vreau, Doamne, nu pentru câteva ore sau zile. O vreau pentru toată viața ce mi-a mai rămas de trăit. Să-i spun? Să-i șoptesc la ureche dorința diavolească care mă cuprinde ori de câte ori mă gândesc la ea?
Închid ochii. Mi-o imaginez că este doar a mea. Îi deschid. Văd un chip aplecat deasupra mea. Zâmbește și simt atât de multă căldură. Și aud: „Deci, o linguriță sau două de zahăr?”.
Undeva, într-un principat la malul mării, ei se iubeau.
Guest post by Andreea Laura
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
