Angele Lieby e vie, trăieşte!
A văzut partea întunecată a lunii şi s-a întors.
O viaţă normală, familie şi fabrică.
Brusc o mare durere de cap, durere de viaţă în pericol! E internată de urgenţă, îşi pierde cunoştinţa şi îi este indusă comă farmaceutică.
Din care nu se mai trezeşte, sau cel puţin nu imediat! Cel puţin pentru cei din exteriorul ei, pentru cei care o priveau şi analizau.
Auzea şi gândea. Atât.
“Sunt aici! Sunt aici, chiar nu vă daţi seama?!”
Striga, dar strigătul era interior, plutea într-un nor negru ce-i înţepenise trupul.
Foto: France Soir
Auzea tot! Infirmierele îşi povesteau chestii intime în timp ce-i schimbau lenjeria patului.. Asta i-a dat de gândit, a înţeles că pentru ceilalţi…ea nu mai era!
Auzea vocea soţului ei care o chema, a fetei care-i povestea despre nepoţi!
Încerca din răsputeri să emită semnale, mişca mâinile, dar mâinile nu se mişcau! Deschidea ochii, dar ochii nu se deschideau!
A auzit când doctorul i-a sfătuit familia să se ocupe deja de funeralii.
Urma ca aparatele ce o ţineau în umbra de viaţă să fie deconectate.
Gândea, auzea, gândea, auzea…
Prinsă în capcana câtorva neuroni !
De câte ori intra cineva în salon… credea că o vor deconecta!
Apoi a fost o lacrimă!
Fata ei îi vorbea, o ruga, îi povestea… La un moment dat i-a spus că vrea un al treilea copil. A adăugat că ar fi păcat ca acest nepoţel să nu-şi cunoască bunica!
Şi lacrima a luat-o la vale singură, nechemată şi neaşteptată!
Un semn, atât trebuia!
Şi a fost acel semn, în aşteptarea copilului ce va veni!
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
