Trei cuvinte – nuntă, prinţ, Monaco, şi-au fost de-ajuns ca o lume, poate nu chiar întreagă, dar o bună bucată din ea, să lase din nou cotidiene treburi pentru reveria din faţa televizoarelor. Întâi, un sumar despre cum s-a văzut şi auzit totul de la noi. Şi apoi, despre mai puţin roz la culoare chestiuni de-ale noastre, de-ale femeilor.
Tahilalia i-a lovit în plin pe comentatorii noştri care au, ca de obicei, indiferent de subiect, muuulte păreri, nu neapărat şi diverse ori documentate, ori măcar de bun simţ. Limba română şi istoria, nebăgate în seamă la vremea lor, s-au cam răzbunat pe cei chemaţi să lumineze naţiunea sau măcar să o destindă. Aşa se face că unii, cu olfacţia deranjată, aproape că au hulit lumea capetelor încoronate, străine fiindu-le şi numele, şi dinastiile, şi destinele acestora, pe când alţii au vorbit cu un aer omniscient şi cu un exagerat respect despre nişte protocoale nemiloase, lăsându-te să crezi că poţi fi chiar exilat pe Marte dacă o stâlceşti din neştiinţă ori nonconformism. A lipsit comentariul echilibrat, imparţial şi savuros. N-a lipsit însă trimiterea maliţioasă la linguriţa de argint cu care unii, domne, se nasc, fără să facă nimic! Liniştiţi-vă, nemulţumiţi domni, nu avem noi destui români care cred că o pot cumpăra şi mai târziu în viaţă? Şi nu doar una, o duzină, şi nu de argint, că oxidează!
Una peste alta, trecând de pe un post pe altul, urmărind ştirile şi citind în zig-zag ce s-a mai scris pe ici, pe colo, am aflat că “mireasa părea cam nefericită, că a şi plâns la nişte momente anume, că rochia a fost designed by Giorgio Armani însuşi, că avea atâtea şi atâtea pietre şi pietricele, că Albert a purtat o uniformă oficială monegască (ah, ce-au mai folosit cuvântul acesta!) cu nasturi de aur cu monogramă (le daţi idei prinţilor noştri), că Monaco e pe lista gri (măi, dragă comentatoare neplătită, dacă Monaco e pe lista gri, noi pe care om fi?), că Africa de Sud a aflat mai multe despre Monaco cu ocazia nunţii, că preşedintele nostru, iar a făcut-o, de data aceasta, de Horezu, că prinţesa Lia n-a avut altceva de spus tocmai de la Monte Carlo decât că îi mulţumeşte lui Botezatu pentru rochie, că cele cinci ţinute ale Principelui Duda au fost însăilate de Ciucu… şi alte cancanuri la şi de mâna a doua.
Şi acum, despre prinţi pe cai de un alb-murdar. Despre victimele vanităţii. Despre o singură viaţă şi mai multe dorinţe ireconciliabile din categoria “… şi cu sufletul în rai, nu se poate”. Dacă nu ar fi vorba de o nuntă princiară, dacă Charlene ar fi fost vecina ta de la bloc, şi Albert, un afemeiat, povestea lor nepoleită cum ar suna? Ea, cu 20 de ani mai tânără, întâlneşte un bărbat oarecum liber, ocupat fiind de-a lungul celibatului nu tocmai scurt cu nevinovate şi trecătoare iubiri. Om de onoare altfel, care cu dânsa în coaste, face teste de paternitate şi îşi recunoaşte copiii, numai că tot Afloarei se vor numi şi nu Alualbert. Ce i-ai spune dacă ai auzi-o că vrea să se mărite cu el? O înţelegi, iubeşte, dar n-ai cum să o invidiezi nici dacă el ar fi un prinţ adevărat. Fiindcă, prinţ sau cerşetor, pe bărbaţi îi uneşte gena aceea buclucaşă care nu le dă pace să fie aşa cum şi-ar dori – monogami.
Revenind la povestea reală, proaspăta prinţesă Charlene va afla, mai devreme sau mai târziu, direct pe pielea sufetului ei, dacă şi cât îşi va putea Albert struni meteahna, cât va trece până la următoarea dezvăluire a unei infidelităţi cu urmări, din trecutul comun (de exemplu, dacă ai o relaţie de şase ani şi apare un copil de vreo 2-3 ani cu altă floare, nu e tocmai ca o urare de casă de piatră) şi cât îi va răni mândria orice aluzie la fostele lui iubiri de-o noapte sau mai multe. Iar când toate amănuntele acestea stânjenitoare nu le ştiu doar câţiva apropiaţi (care de multe ori ţi se par oricum teribil de mulţi), ci o lume întreagă, trebuie că îţi este foarte greu. De invidiat pentru poziţia cu adevărat specială, dacă ne gândim şi la alt motiv de stres – că îi urmează lui Grace Kelly, o pot invidia doar femeile cu foarte puţină simţire, glagorie sau din amândouă. M-am ferit totuşi să pun o altă întrebare: te-ai fi măritat cu prinţul? 🙂
Citiţi şi
Aceste fotografii, aceste momente în timp…
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
