Gura lumii slobodă varsă din când în când venin. Atunci oare gura lumii nu e un fel de şarpe, iar veninul oare nu ucide sau cel puţin paralizează încrederea în sine a celor atacaţi? Mai închide gura, lume, şi lasă-ne să fim!
Văd cu durere tot mai multe persoane care împroaşcă în stânga şi-n dreapta cu stereotipuri umilitoare: „Eşti prost!”, „Nu e nimic bun de capul tău!”, „Nu vei ajunge nimic în viaţă!”, dar ei nu-şi dau seama că schilodesc sufleteşte acel om. De la durere trec la revoltă când aud aruncată un soi de Anatema peste o întreagă generaţie: „o generaţie de proşti”! Mi se strânge inima în mine chiar şi când scriu aceste rânduri şi îmi vine să strig: „Oameni buni, nu fiţi răi!”.
Credeţi-mă, nu a existat generaţie care să vadă cu ochi buni generaţiile ce i-au urmat. Nu a existat şi nu vor exista. De ce? Apare conflictul dintre generaţii. E de fapt o ruptură rezultată din faptul că progresăm. Timpul nu stă în loc, iar noii veniţi preiau tot ce s-a făcut pentru a crea mai departe funcţie de nevoile lor. Roata a fost inventată, nu au de ce să o mai reinventeze o dată! Aş vrea să faceţi un exerciţiu de imaginaţie: închipuiţi-vă că sunteţi în Epoca de Piatră şi că cineva a venit cu ideea prelucrării metalelor. Oare tinerii care au vrut să-l urmeze nu au fost aspru criticaţi de părinţii lor? Oare nu li s-a spus că viitorul e-n piatră şi că, dacă nu vor face aşa, nu se va alege nimic de ei? Dar hai să mergem mai departe în timp. Acum suntem agricultori şi toţi iubim şi respectăm pământul. Dar unul vrea să facă negoţ, altul vrea să străbată mările într-o coajă de nucă, altul visează să ajungă până la stele. Toţi vor fi criticaţi. Toţi vor fi „proşti”. Iar ultimul – cel cu stelele-n cap – va fi pesemne considerat cel mai prost, pentru că vânează clar o utopie pentru vremea lui!
Vreau să spun că măsurăm noile generaţii după tiparele noastre. Îi pregătim pentru a face faţă unei lumi ca a noastră. Facem eforturi să o păstrăm intactă, când ei au venit pentru schimbare! Dar uităm că trebuie să le păstrăm Pământul viu şi curat. Atunci, oare, nu suntem şi noi proşti – judecând după criteriile celor de dinaintea noastră (şi numai ale lor!)? Băgăm în ei informaţie aşa cum s-a băgat şi în noi la vremea noastră şi, dacă nu intră, atunci înseamnă că e ceva în neregulă cu ei! Vrem să facă toate calculele cu mintea, dar între timp am inventat calculatorul. Vrem să reţină date, dar ele sunt la un click distanţă. Îi instruim de parcă vrem ca toţi să devină profesori universitari policalificaţi, dar acest lucru este practic imposibil. Omul Universal s-a cam dus. Nu mai poţi şti totul nici măcar în profesia ta, darămite în toate ramurile ştiinţei. Atunci, dacă eu sunt as în chimie, dar sunt mai supărăţel la istorie şi la geografie, înseamnă că sunt prost? Sau, staţi, mai am şi alt stereotip: sunt incult?! Mă întreb cine decide dacă o persoană este cultă sau incultă şi, mai ales, care sunt domeniile culturii şi care ies din cultură?
Zilele acestea o ajutam pe Mateea să înveţe la istorie şi la geografie. La un moment dat m-a întrebat îmbufnată: „La ce îmi foloseşte mie să ştiu ce lungime are Dunărea şi câţi kilometri parcurge ea pe teritoriul României?!” sau „La ce îmi foloseşte mie să ştiu exact anii în care au avut loc anumite războaie? Nu e suficient să ştiu că acele războaie au avut loc, cine a câştigat şi ce s-a întâmplat după aceea?”. Iniţial mi-am spus că sunt întrebări copilăreşti, dar apoi m-am gândit că nu sunt copilăreşti deloc! Lumea se va împărţi mereu între împătimiţii de istorie şi cei dezinteresaţi. Atunci, oare nu ar trebui să lăsăm dezinteresaţii să exceleze în altceva? Chiar toţi trebuie să se dezvolte la fel? Se spune că cine nu-şi cunoaşte istoria riscă să o repete, dar am o obiecţie: niciodată marile acte istorice nu au depins de Badea Ion, ci de nişte conducători care aveau sfetnici cunoscători în ale istoriei. Şi dacă ceva s-a repetat, a fost pentru ca a servit unor interese – meschine sau nu. Dar asta e altă poveste!
Cunosc un om tare şcolit şi tare hâtru de felul lui. El mi-a spus cândva ceva memorabil. A zis că el, ca profesor şi ca tată, a înţeles că nu-şi poate şcoli copilul la nivelul cerinţelor şcolii şi că, prin urmare, copilul lui va fi considerat prost. Atunci a decis să îşi educe el copilul purtându-l cu sine prin călătoriile lui în lume, pentru că oricând, dacă cineva ar avea de ales între doi proşti, îl va alege pe cel umblat prin lume. Am aplicat şi eu aceeaşi strategie. I-am purtat peste tot pe copii, atunci când vârsta lor a permis-o. Şi am constatat că altfel înţelegi grandoarea faraonilor când intri în Marea Piramidă sau altfel vezi lumea de pe Puntea Suspinelor. Dacă tot e să fie proşti, măcar să fie proşti umblaţi! Dar câţi au şansa să vadă Marea Piramidă sau să calce pe Puntea Suspinelor?
Atunci afirm cu tărie: nu avem copii proşti! Nu sunt nici măcar proşti umblaţi! Sunt altfel şi sunt perfecţi. Eu îi iubesc şi îi înţeleg. Nu vor fi ca mine şi… ce e rău în asta?! Ei trebuie să fie ca ei, pentru că au alt drum în viaţă. Nu toţi pot fi cosmonauţi, după cum nu toţi pot fi balerini. Dar avem nevoie şi de cosmonauţi, şi de balerini. Ori, e injust să-i spui unui cosmonaut că e prost pentru că nu ştie balet şi vice-versa!
Viitorul este al specializării. Al super-specializării! Dacă ne punem problema că vine o bombă şi reajungem la Epoca de Piatră, aşa că trebuie să conservăm în fiecare om toată ştiinţa omenirii – atunci chiar vom ajunge acolo! Universul ascultă de comanda ta! Şi atunci mă întreb eu ingenuu: la ce îmi va folosi să ştiu lungimea exactă a Dunării, respectiv anii războaielor daco-romane, când voi avea multă piatră de cioplit?! Dar lasă, că vor fi copiii ăia deştepţi, ăia puţini în care a intrat toată informaţia, care ştiu totul şi ne vor scoate din Epoca de Piatră ca să trecem în Epoca de Bronz!
Hai să nu mai stigmatizăm! Să ne spunem unii altora că suntem buni şi frumoşi, deştepţi şi plini de imaginaţie! Hai să credem asta! Şi nu va fi nicio bombă, Pământul se va învârti mai departe şi vom fi cu adevărat fericiţi! Pentru că merităm cu toţii!
Pe Adriana o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
