O femeie în suferința iubirii

Eugene era ca o fiică pentru dna Mouelle. Nu venise de foarte mulți ani la Vila Rouge, dar rolul ei în povestea noastră este cu siguranță al unei fiice iubitoare. Situația cu Pierre o depășise de când auzise de el prima dată. Pentru a o cunoaște pe femeia Mouelle nu aveai nevoie de scrierile acesteia. Cel puțin, Eugene nu citise mai nimic, dar nu a împiedicat-o să îi fie aproape în tot acest drum întunecat și mai mult ascuns al dnei. Fiicele iubitoare nu își înțeleg întotdeauna mamele în suferința lor, dar le simt, le încălzesc inimile. Sunt acolo în momentele în care durerea din inimă de iubitoare solitară nu dorea să primească sfaturi sau încurajări, ci doar un om aproape. Voi credeți că o femeie în suferință dorește sfaturi? Nu ați înțeles încă natura femeii. Ea nu aude. Ea nu mai raționează, chiar dacă involuntar participă firesc în acest teatru al sfaturilor oferite sec, fără perspectivă, de către oameni bine intenționați. O femeie în suferința iubirii unui trup inert are nevoie de cineva care avea sângele scriitoarei peste tot, acel sânge cu care scria. Iar Eugene știa că Mouelle mă are pe inimă. Eram pe inima ei. Într-o seară chiar i-a spus că eu o simt, că o absorb dincolo de lumea cuvintelor ei. „El mă cunoaște”, i-a spus adesea.

În această noapte târzie, eram doar câțiva cu adevărat din universul dnei Mouelle Roucher. Un univers al dezliterării. Dezliterarea este un neologism neîncadrat în definiții de dicționar, tocmai pentru că el nu este restricționat la o compoziție de litere încadrate în stiluri literare. Dezliterarea este un moment în timp, un moment în care o poveste ascunsă în cuvinte prinde viață, dezlipind cuvintele de lumea materială pentru a le lăsa să creeze un univers al unei vieți. O poveste adevărată este o dezliterare atunci când sângele vărsat în scris curge fierbinte prin venele cititorului. O fiică iubitoare și o poveste a sângelui ce arde, despre aceste lucruri vă vorbesc aceste rânduri. Iar eu o ascultam pe Mouelle vorbindu-mi despre un Pierre care părea o amintire plină de farmec. Se necesita ca el să îi revină la viață în inimă, să îi arate din nou chipul său zâmbitor, parfumat și întotdeauna bărbierit. Vocea lui părea că apare și recolorează experiențele avute în lumina unui nou răsărit în răcoarea unei dimineți răcoroase.

Eram încântat de fiecare întâmplare pe care o relata dna Mouelle. Cele mai multe povestioare nu le mai citisem niciodată în Fiorul. Luminile din Bibliotecă erau diferite de lumina din timpul zilei. Erau calde și liniștitoare. Mouelle adormise. Eugene a învelit-o și m-a rugat să aștept afară, să nu plec încă.

– va urma –